Si totusi nimeni nu a platit! A ramas în urma un munte de datorii, mare parte în dreptul statului, ceea ce ne face sa credem ca pâna la urma aceasta obligatie va fi pusa în spinarea tuturor cetatenilor, deci pierderea va fi socializata. Falimentul companiei Fortus SA pronuntat saptamâna trecuta de catre judecatorii de la Tribunalul Sindic Cluj nu a stârnit nici un fel de emotie publica. Pe de o parte era si firesc. În primul rând, firma era tinuta în viata artificial de o perioada foarte mare de timp. Diverse cercuri de interese aveau nevoie de un mort-viu de pe urma caruia sa traga diverse foloase materiale. La fel cum cioclii danseaza pe lânga defuncti asa s-a întâmplat si în cazul Fortus cu diversele parti implicare în procesul de insolventa. În urma cu trei ani a circulat o stire mai socanta. Un barbat din judetul Mehedinti si-a tinut tatal mort în casa timp ce aproape un an ca sa-i încaseze pensia în continuare. Informatia ne mai spune ca barbatul decedat ar fi fost asezat pe un pat si acoperit cu paturi si cearsafuri. Exact la fel s-a întâmplat si cu societatea ieseana, societatea care a fost mândria industriei comuniste, pe portile careia în momentul de glorie intrau zilnic circa 11.000 de angajati. Pentru comparatie trebuie spus ca firma de acum cu cei mai multi angajati din Iasi abia atinge 3.000 de oameni, iar în sistemul de învatamânt preuniversitar din judet sunt în jur de 9.000 de persoane angajate. În al doilea rând, iesenii s-au obisnuit treptat cu situatia în care se afla Fortus. Pas cu pas! Insolventa firmei a fost demarata în 2008, adica în urma cu 13 ani. Mai mult, din 2015, adica din urma cu sase ani, societatea nu mai este conectata la energie electrica si gaze, prin urmare nu mai produce nimic de atunci. În tot acest timp, peisajul economic local s-a modificat total. Locul halelor întunecate si friguroase în care sareau scântei din metalul prelucrat a fost luat de cladiri înalte cu peretii acoperiti cu sticla în care lucreaza mii de persoane, dar nu produc nimic palpabil, fac programe informatice, produse ce cer competente ridicate si foarte ridicate. Fortus era un furnizor principal pentru industria grea si pentru minerit. Tinerii de astazi din Iasi fac componente pentru industria auto, pentru masinile electrice sau programe de gestiune pentru banci si diverse municiplitati din vestul Europei sau din SUA. Poate de aici si relativa indiferenta care a însotit procesul de trecere în nefiinta a starului economiei socialiste. Pe de alta parte, falimentul Fortus si linistea care l-a însotit este nefireasca. Lasa loc „vulturilor” sa ciuguleasca nestingheriti din prada si raneste sentimentele celor peste 11.000 de oameni care au muncit acolo si familiilor lor. Ramân în aer si situatia salariilor, si a compensatiilor neplatite în totalitate, sunt oameni care au lucrat acolo care mai revendica si acum ca situatia lor financiara nu a fost transata corespunzator. Un alt aspect controversat care ramâne cumva suspendat în timp si cel mai probabil nu va fi rezolvat niciodata este situatia vânzarilor de active sau a darilor în plata efectuate în perioada de insolventa. Sunt voci si nu putine care spun ca în acest timp s-au facut tranzactii la limita în detrimentul patrimoniului firmei si în avantajul diverselor parti implicate în procesul de intrare în incapacitate în plata. Procesul acesta lung, 13 ani, arata slabiciunea Justitiei de-a pune lucrurile în ordine si a face dreptate. Amânarea nejustificat de lunga de-a pune capat unei întreprinderi care se vedea de pe luna ca nu mai are nici o sansa de a iesi la liman a dat posibilitatea de a trage speze si nu mici de pe urma unui mort-viu. De asemenea, trecerea timpului face spre imposibila tragerea la raspundere a celor vinovati. Combinatul nu a ajuns sa acumuleze datorii imense de ordinul sutelor de milioane de lei din senin. A fost nevoie de timp si de un cumul de factori ca sa se ajunga în aceasta situatie. Chiar înainte de a intra în insolventa la cârma firmei se aflau oameni dintre care unii avea salarii si de ordinul a 10.000 de euro (n.r. foarte mari si pentru nivelul actul) în conditiile în care firma nu îsi platea angajatii la timp, statea pe un munte de datorii si nu exista nici o speranta ca va putea obtine noi împrumuturi care sa o tina în viata, specula presa locala la vremea respectiva. Mai mult, nu exista viziune, fabrica era încremenita în vreme si vremuri, nimeni din management nu a venit cu un proiect de produs salvator sau cu o piata noua. Se cerea doar ajutorul statului pentru detensionarea situatiei sociale. Si totusi nimeni nu a platit! A ramas în urma un munte de datorii, mare parte în dreptul statului, ceea ce ne face sa credem ca pâna la urma aceasta obligatie va fi pusa în spinarea tuturor cetatenilor, deci pierderea va fi socializata. O mâna de oameni vor câstiga totusi din falimentul Fortus. Conform procedurii de faliment, activele firmei (cladirile, terenurile si utilaje - daca au mai ramas) vor fi scoase la licitatie. Practica ne spune ca ele nu vor putea fi valorificate la preturile de piata, cel mai probabil vor fi adjudecate undeva la 30- din cât ar fi fost normal. Vulturii care zboara deasupra starului economiei comuniste vad la orizont o masa extrem de copioasa. Pofta buna, nu-i vina lor ca adulmeca noi oportunitati!
