Am reiterat în acest spatiu povestea proiectelor publice de amploare pentru a releva complexitatea lor. Marele proiect de reabilitare a centrului istoric din Oradea a durat peste cincisprezece ani. Pentru ca un asemenea proiect public sa aiba sorti de izbânda este necesara punerea la punct în detaliu a mecanismelor economice, juridice si tehnice. Ele înseamna, între multe altele, negocieri dificile între partenerii implicati direct în proiect, dar si acceptarea lui de comunitate. Proiectul de extindere a penitenciarului din Iasi, pus în discutie de ceva vreme, este, poate fi, o piatra de încercare sau una de poticnire în spatiul comunitar iesean. În orice caz, pâna acum, el ilustreaza cu nedorita tenacitate cât de paralele sunt institutiile publice din România atunci când sunt nevoite sa rezolve împreuna aceeasi problema de importanta comunitara. Nu fac acum cercetare istorica, dar este probabil ca penitenciarul nostru sa fi fost construit pe terenul în discutie într-o vreme când era departe de zonele de locuit. Dezvoltarea orasului l-a prins în zona urbana de top în completa disfunctionalitate, înghesuit, fara spatiu pentru propria dezvoltare, în forma grotesca a unei îngramadiri insalubre de constructii pe care, astazi, administratorul lor doreste sa le extinda. Oricine poate simti, chiar daca nu pricepe, ca aceasta monstruoasa alcatuire, ca o pecingine urbana, nu are ce cauta în proximitatea minunatei noastre axe culturale. Nu exista astazi nici un argument pentru pastrarea ei în Copou, afara de unul singur, disconfortul angajatilor institutiei în privinta timpilor de deplasare de acasa la serviciu. Ideea mutarii locului lor de munca lânga Piatra Neamt, la o suta treizeci de kilometri este, cel putin pentru ei, neverosimila. Mai exact inacceptabila. În plus întelegem ca, si în domeniul dotarilor specifice privarii de libertate, suntem în continua dezvoltare, mai mare chiar ca în orice alt domeniu. Prin urmare realizarea unui penitenciar lânga Piatra Neamt nu implica nicidecum disparitia urâciunii din miezul cu parfum de tei al Iasului. Este neaparata nevoie chiar aici de asemenea stabilimente fara de care, asa e de când lumea, o societate nu poate functiona. Sunt multe realizari cinematografice ale caror fir epic se desira din conflictul între proprietarii de pamânt care nu vor sa vânda, indiferent de pret si marele magnat informat ca terenurile respective ascund mari bogatii în subsol. Cam acelasi fenomen se întâmpla si cu puscaria noastra. Nimeni nu pare sa priceapa ca este asezata pe o afacere de cel putin o suta douazeci de milioane de euro cât ar putea sa valoreze cele cinci hectare si jumatate de teren împreuna cu investitiile potrivite. Daca vizualizam existenta acestei bogatii la modul ideal, problema se simplifica întrucât, mai ales în capitalism, este o absurditate sa subutilizezi resursele unui loc pentru functiuni paguboase avutului public. Din acest moment problema se pune în termeni strategici. Aceasta înseamna ca Ministerul de Interne stie de multa vreme ca puscaria din Iasi este inadecvata si insuficienta. Primaria stie si ea ca functiunea în chestiune este nepotrivita locului si, desigur, informatiile acestea au ajuns într-un fel sau altul si la Consiliul Judetean. Evident, un parteneriat între cele trei institutii publice si, posibil, diferiti actori privati, pentru un proiect atât de important va avea parte de multe piedici mai ales din perspectiva legalitatii, dar un început trebuie facut. În fapt avem parlamentari si guverne. Ei pot fi determinanti sa optimizeze legislatia întrucât, pâna la urma este vorba de dezvoltare eficienta a comunitatilor. De ce ar fi necesar parteneriatul între cele trei institutii, în fond Ministerul de Interne îsi poate gestiona singur averea. Valoarea dezvoltarii imobiliare pe terenul din Copou asigura din belsug cumpararea terenului potrivit inclusiv investitia pentru un penitenciar cu o mie de utilizatori constrânsi. Totusi un proiect adevarat, nemaiîntâmplat în România, este mult mai profitabil pentru toata lumea. As schita pe scurt probabilitatea redusa a producerii unei minuni. Punctul de plecare sunt viziunile de dezvoltare. Ce este benefic, ce este posibil sa se realizeze în beneficiul tuturor pe terenurile valoroase ale penitenciarului? Este nevoie de o tema flexibila si, de ce nu, de un concurs international de solutii de arhitectura cum este pe cale sa se întâmple în zona Palatului Culturii. De asemenea sunt necesare zece hectare de teren în zona metropolitana în relatie facila cu actualele sau viitoarele centuri ale Iasului pentru noul penitenciar. De ce nu, si acesta se poate realiza în urma unui concurs. Este totusi o cladire publica. Ea trebuie sa reprezinte statul si sa inspire utilizatorilor ideea ca nu vor iesi de acolo mai mutilati la suflet decât au intrat. Este o tema de arhitectura suficient de dificila, de incitanta si are, prin urmare, nevoie de talent, de creativitate. În timp ce proiectele parcurg drumul de la concept la proiectul tehnic de executie, trebuie puse în regula toate problemele economice si juridice. Daca este necesar se poate ajunge pâna la aprobarea acestora prin hotarâre de guvern. Pe aceasta cale se obtin în doi, trei ani, proiecte potrivite, reprezentative, spectaculoase pentru ambele teme a caror realizare pivoteaza pe valoarea imensa a proiectului de dezvoltare pe terenul penitenciarului din Copou. În momentul finalizarii proiectelor în toate componentele lui economice, juridice si tehnice, începe faza urmatoare, a alegerii, prin licitatie sau încuviintare directa, daca legea permite, a unui dezvoltator capabil sa le realizeze. Este o modalitate frecvent folosita în tarile dezvoltate, la standardele carora aspiram. Numai ca, deocamdata, doar aspiram... În final se obtine un nou centru de interes în oras, un nou penitenciar în zona metropolitana, fara prea multi bani suplimentari de la buget si toata, absolut toata lumea ar putea fi multumita. Pentru ca o asemenea minune sa se întâmple este necesara o chestiune simpla, abordarea cu responsabilitate si profesionalism a problemei. Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului
