Oamenii invidiosi, asa cum stim, nu se pot bucura de succesele si victoriile altora. În timp ce toti felicita colegul pentru o reusita personala, invidiosul nu-si desprinde ochii din laptop, simulând ca are de lucru pâna peste cap, nu aude, nu vede entuziasmul celorlalti. Când o persoana invidioasa observa ca ceilalti încearca si pot realiza lucruri grozave, simte ca talentele, aspectul sau abilitatile sale mentale sunt umbrite sau departe de a fi ideale. E perceput ca un atac la persoana. Concurenta, posibila doar în mintea sa, face ca un individ sa fie complet dezamagit de proiectele lui de viata, ca raspuns la povestea de succes a cuiva. Un angajat al unei firme de paza invidiaza un fost coleg de liceu, ajuns prosper om de afaceri, trecând în fiecare dimineata, în drum spre munca, prin fata vilei lui luxoase si a masinilor lui scumpe. Dar acelasi om de afaceri, al carui timp este literalmente limitat la minute, iar numarul de sarcini si griji depaseste semnificativ capacitatile sale naturale, priveste cu invidie la angajatul obisnuit al companiei sale, care pleaca linistit acasa dupa ziua de munca si iese cu copiii lui în parc. O „ea” le invidiaza pe cele care au familie, pentru ca ea nu a reusit înca s-o întemeieze, un „el” e invidios pe vecin pentru noua lui iubita, mai cocheta decât a lui, o colega e invidioasa pe o alta colega pentru rochiile de brand cu care defileaza la birou. Batrânul invidiaza tineretea adolescentilor care se saruta în parc, iar unii tineri îi invidiaza pe cei mai în vârsta visând sa creasca mai repede si sa scape de scoala. Invidia are multe forme de exprimare, fiecare a trecut, macar o singura data în viata, prin acest sentiment. „Doamne, de ce el si nu eu?” Orice persoana care s-a prins macar o data în mreaja invidiei stie ca acest sentiment duce în cele din urma la o astfel de confuzie si resentimente împotriva divinitatii si destinului. Si nu conteaza cu adevarat ce a mers gresit „la mine, si nu la el” - relatia sentimentala sau relatia cu banul, capacitatea de munca, creativitatea si initiativa, stima de sine sau inteligenta, pentru ca nimeni nu sta sa despice firul în patru când simte furie auzind despre succesul altuia. La urma urmei, fiecare dintre noi ar trebui sa întelegem ca exista lucruri în viata pe care nu le-am putea realiza nici cu cele mai disperate eforturi, pentru ca destinul nostru este determinat de multi factori - sârguinta, abilitati, motivatie sau determinare, locul nasterii, bagajul transgenerational etc. Un fiu nascut în familia unui medic sau a unui politician de succes, prin însusi faptul ca s-a nascut în aceasta familie, are o serie de avantaje financiare si educationale fata de fiul unui paznic la ferma din sat, care mai are acasa sapte frati si o mama casnica pentru care munceste, ca zilier, sa-i întretina. O persoana nascuta cu talent si cu simtul muzicii studiaza mai usor pianul decât o persoana care nu are ureche muzicala si nici motivatie sa studieze. Asadar, de ce unii au deja ceva din leagan pe care altii nu pot realiza nici macar cu munca asidua? se întreaba multi. Fiecare persoana este lipsita de ceva si, în acelasi timp, ea însasi este proprietarul anumitor avantaje sau calitati care provoaca invidia altora. Dar de ce oamenii nu sunt niciodata complet multumiti de ceea ce au? am întreba noi. De ce orice placinta din farfuria altuia pare întotdeauna mai mare si mai gustoasa decât placinta din farfuria noastra? Invidia începe sa se formeze din copilarie, când parintii compara constant copilul cu altii de vârsta lui, subliniind deficientele lui si succesele celorlalti. Sau, chiar atunci când îl lauda prin comparatie: „Tu nu esti ca X, mama, un sarantoc! am auzit recent spunându-i-se unui copil de 5 ani. Doar noi avem bani!” Astfel, copilul nu îsi dezvolta un sentiment de valoare de sine, acela ca el este important si valoros pur si simplu pentru ca este si atât. Parintii par sa transmita copilului ideea ca este o persoana buna doar atunci când a depasit pe altul sau mai buna doar pentru ca împrejurarile par favorabile pentru el si nu necesita nici un efort ca sa îsi croiasca propriul drum în viata. Si apoi, crescând, fara realizari vizibile sau victorii într-un anumit domeniu, o persoana se considera învinsa de cei din jur „mai realizati” ca ea, chiar daca ea nu ar fi lipsita de abilitati, inteligenta sau oportunitati. Atunci apare invidia, când exista comparatie, iar societatea ne ofera suficient material. Oamenii invidiosi, asa cum stim, nu se pot bucura de succesele si victoriile altora. În timp ce toti felicita colegul pentru o reusita personala, invidiosul nu-si desprinde ochii din laptop, simulând ca are de lucru pâna peste cap, nu aude, nu vede entuziasmul celorlalti. Când o persoana invidioasa observa ca ceilalti încearca si pot realiza lucruri grozave, simte ca talentele, aspectul sau abilitatile sale mentale sunt umbrite sau departe de a fi ideale. E perceput ca un atac la persoana. Concurenta, posibila doar în mintea sa, face ca un individ sa fie complet dezamagit de proiectele lui de viata, ca raspuns la povestea de succes a cuiva. Este interesant ca unii oameni de succes, ca raspuns la astfel de atitudini ale invidiosilor, încep sa-si ceara scuze pentru reusitele lor, oferind explicatii: „Acesti bani, cu care mi-am cumparat masina, sa stiti ca i-am mostenit de la mama care a murit”, „E drept ca am multe rochii, dar sa stii ca eu le cumpar când sunt reduceri”. Astfel, persoana care a gustat succesul si aprecierile este usor absorbita de invidia celor din jur, iar prin justificarile aduse privind reusita, frumusetea fizica sau statutul lor financiar nu fac decât sa întareasca comportamentul indiviosilor. Reusita ar trebui sa fie însotita de un sentiment de mândrie si bucurie. Vinovatia însa este un semn de autoagresivitate, caci exprima sentimentul unei persoane ce nu se iubeste suficient pe sine si depinde mereu de evaluarile celorlalti ajungând, în cele din urma, sa se blameze singura pentru succesul sau. Poate ar trebui sa-si ceara mereu scuze ca a fost norocoasa prin propriile sale eforturi? Unii oameni de succes, atunci când se confrunta cu manifestari de invidie, pornesc mecanismul de aparare si încep sa-si ascunda oricare dintre realizarile lor. Din pacate, retragerea este o fundatura, controlul constant al sentimentelor si gradul de constientizare al existentei persoanelor vesnic nemultumite de reusitele lor, nu le vor permite sa experimenteze toata bucuria de a fi, de a avea ceva pe merit, de a câstiga. Este necesar sa împartasim întotdeauna emotiile care însotesc succesul, dar numai cu cei care au trecut deja testul succesului altcuiva. Vorbind despre reusitele lor cu persoane care nu empatizeaza, multi oameni nu realizeaza de ce este capabila invidia umana. Poti observa foarte repede efectele invidiei. În popor, se spune ca invidia este periculoasa, sperie norocul si aduce necaz. Asta înseamna ca îti va merge rau, în curând vei fi urmarit de esecuri în afaceri, la locul de munca sau pot aparea probleme în viata de cuplu. De aceea, batrânii spun ca nu trebuie sa te lauzi cu împlinirile tale în viata în fata oamenilor nepotriviti care au „ochiul rau”. Nu toti avem abilitatea de a vedea zâmbetul fortat al unor amici si bucuria lor falsa, dar putem simti, ulterior, invidia lor care îsi întinde, la nivel inconstient, paienjenisul gros peste visele noastre. Nu întâmplator, în toate religiile lumii, acest sentiment a fost pus pe lista poruncilor pe care omul nu are dreptul sa le încalce: „Sa nu rânvnesti la bunul altuia”. Este dificil sa ignori pe cineva care trece dureros prin suisurile tale personale. La unii oameni, invidia conduce spre nevroze, atunci când sentimentele sunt atât de puternice încât nu se mai pot concentra asupra propriilor nevoi. Devine un sport placut-linistitor pentru invidiosi doar când îsi pun starea în actiune: nu uita sa le aminteasca superiorilor ca colegul lor a gresit lucrarea, îi dau exemple negative celorlalti pe invidiati pentru a-i minimaliza „o fi ea desteapta si o aprecia-o seful, dar, degeaba, se îmbraca urât!”, compatimesc „concurentii” victoriosi, „Ce-ti trebuia ditamai vila cu 6 camere, draga, te compatimesc sincer când ma gândesc câte geamuri o sa ai de spalat!” etc. Energia invidiei directioneaza invidiosii într-un singur grup, îi uneste sub semnul aceleiasi preocupari - comparatia cu viata altuia - cu cât mai multe succese de-ale tale, cu atât mai putine initiative pentru ei de a lucra mai intens la propria lor dezvoltare. Sentimentul de invidie îndeparteaza o persoana de alti oameni, face imposibil sa fie într-o relatie calda si de încredere, ceea ce, la rândul sau, duce la nefericire cronica. Invidiosul se închide în sine, pentru ca atunci când este insuportabil sa auda despre succesul altora, despre familiile lor fericite, despre idealuri si împliniri, se simte ca un esec pe fundalul lor, si este mai bine ca acestia, „împlinitii”, sa nu fie vizibili în viata lui. În stadiul acut, invidiosul îi ocoleste, înceteaza sa mai viziteze locuri în care îi poate întâlni, invocând diverse pretexte. Cu alte cuvinte, în realitate, o persoana de acest fel evita orice posibila comparatie a ei cu ceilalti pentru a evita experientele dureroase. Evident, unii oameni sunt complet lipsiti de bunurile lumesti pe care altii le au si chiar din belsug. Daca luam în consideratie ca lumea în sine este aranjata pe nedrept, de cele mai multe ori, chiar daca ni se spune ca ne nastem egali, invidia este pur si simplu reactia partii defavorizate a umanitatii la aceasta nedreptate fundamentala. Nu condamna, este absurd sa condamni o persoana care nu a învatat si nu va învata niciodata sa se realizeze pe sine, sa evolueze, sa-si puna în aplicare abilitatile, inteligenta, cunostintele dobândite, sarmul personal si frumusetea interioara si singura ei preocupare este sa se compare în permanenta cu cel de lânga ea. Egalitatea între noi poate ca nu depinde întotdeauna de împrejurarile vietii fiecaruia ci mai mult de modul în care omul întelege sa se realizeze în aceste împrejurari. Si nu toti avem aceasta întelegere. Cristina Danilov este psiholog
