Lovitura de stat din Niger, eveniment bine primit la Moscova, si repercusiuniule asupra Occidentului Miercurea trecuta, presedintele Republicii Niger, Mohamed Bazoum, a fost înlaturat de la putere printr-o lovitura de stat militara, guvernarea fiind preluata de o junta condusa de generalul de brigada Abdourahamane Tchiani, anterior comandantul garzii prezidentiale. Mass media internationale au oferit deja ample relatari despre insatisfactia Occidentului, pentru care presedintele Bazoum, desemnat prin alegeri libere, reprezenta ultimul aliat din Sahel, regiune dramatic afectata de rebeliuni islamiste. Pe de alta parte, asa cum era de asteptat, evolutiile din Niger au fost bine primite la Moscova, în conditiile în care Kremlinul - inclusiv prin intermediul gruparii Wagner - îsi extinde puternic influenta în zona. Dupa cum se stie, puciul din Niger vine la scurt timp dupa cele din Mali (mai 2021) si Burkina Faso (septembrie 2022), toate având în comun, cel putin declarativ, nemultumirea fortelor armate fata de modul în care guvernele participau la lupta împotriva militiilor islamiste, sub coordonare franceza. În fapt, Franta pare sa fie, cel putin pentru moment, marele perdant al evolutiilor politice din Sahel: dupa o actiune militara de succes împotriva islamistilor în nordul Republicii Mali, în 2013, Parisul a decis sa extinda ostilitatile pe un front mai larg, în Sahel, expunându-se riscului ca prezenta sa militara sa fie instrumentata politic de oponentii regimurilor ce s-au aliniat liniei franceze. Si, pe fondul unor vechi si complexe conflicte interne, alimentate de factori economici, etno-rasiali si religiosi, dar si de resuscitarea interesata a discursului anticolonialist, în Mali, Burkina Faso si, acum, în Niger s-au produs puternice reactii antifranceze si antioccidentale. Fara a detalia, aici, asemanarile si diferentele dintre procesele politice din cele trei tari mentionate, se poate observa esecul abordarii administratiilor Hollande si Macron, care s-au angajat pe termen lung în Sahel, fara a avea suficienta influenta asupra angrenajelor militare din tarile-gazda. Iar trecerea graduala la o logica de tip Razboi Rece în nucleul sistemului international (Occident – Rusia/China) a facut ca periferia sistemului sa redevina tentanta pentru marile puteri antioccidentale. Daca, în ceea ce priveste Africa, Beijingul prefera sa se limiteze la penetrare economica aducatoare de beneficii politice pe termen lung, linia Moscovei pare sa fie aceea de a sprijini direct – financiar si, prin intermediul Wagner, militar – acele forte dispuse sa conteste ordinea regionala sustinuta de Occident. În cazul celor trei state din Sahel, aceasta se traduce si prin sfidarea ECOWAS (Comunitatea Economica a Statelor din Africa de Vest), o organizatie regionala ce poate sanctiona încalcarea ordinii de drept în statele-membre – la limita, inclusiv prin interventie militara. Dar climatul actual nu este unul favorabil unor masuri de acest tip, iar ECOWAS devine tot mai irelevanta. Ea a instituit deja primele sanctiuni împotriva Nigerului si a amenintat cu o posibila actiune armata, dar aceasta din urma este improbabila, în conditiile în care exista un sprijin popular semnificativ pentru pucisti. Conducatorii militari din Niger, asemeni celor din Mali sau Burkina Faso, se tem nu doar de interventii externe, ci si de a cadea ei însisi victima unor noi puciuri, întreprinse de alti aventurieri. De altfel, tocmai aceasta s-a întâmplat în ultimele doua tari: primii lideri instalati dupa înlaturarea guvernarii civile au fost, la rândul lor, rasturnati prin lovituri de stat, dupa cel mult un an. Aceasta instabilitate îi poate stimula pe liderii din capitala Nigerului, Niamey, sa ceara ajutorul Rusiei. Aceasta nu s-ar sfii deloc sa le ofere sprijin în chestiunea cea mai presanta: mentinerea la putere. Daca exemplul din Mali este relevant, atunci observam ca fortele Wagner îsi îndeplinesc obligatiile contractuale de a lupta cu rebelii islamisti (si o fac fara scrupulele de care dau dovada militarii occidentali) dar, în plus, îi pot ajuta pe liderii de la Bamako sa descurajeze eventualele tentatii subversive din cadrul propriei armate. Lovitura de stat din Niger a generat, dupa cum se stie, reactii publice ostile Occidentului si favorabile implicarii Rusiei. Dar, asa cum o demonstreaza exemplul Republicii Burkina Faso, noile autoritati ar putea fi precaute si discrete în ceea ce priveste o reorientare rapida înspre Moscova. În Niger exista o retea militara extinsa creata de Franta, pentru sustinerea operatiunilor anti-islamiste din Sahel, iar o cerere oficiala de parasire a tarii înca nu a venit (desi este foarte probabil sa fie înaintata curând). Cel mai probabil, în viitorul apropiat nu va fi trimisa o solicitare explicita adresata Moscovei – dar, dupa cum se stie, daca exista ocazia, Rusia are obiceiul sa înceapa penetrarea unei tari fragile, cum este Nigerul, chiar în lipsa unei invitatii oficiale.
