La 1 decembrie 1896, „dulcele Târg al Iesilor” si-a înscris cu majuscule în cronica sa straveche o fila cu adevarat luminoasa si anume: inaugurarea noii cladiri a Teatrului National, considerata si în prezent o bijuterie arhitectonica a sud-estului Europei. Au trecut de atunci 125 de ani, un bun prilej de rememorare ale trecutelor vremi: Prima piesa de teatru jucata în limba româna Rasfoind îngalbenitele file ale cronicii iesene vom afla cu înfrigurare ca prima piesa de teatru care a fost jucata în limba româna, la initiativa carturarului Gheorghe Asachi, a avut loc la Iasi, la 27 decembrie 1816; aceasta fiind Mirtil si Hloe, dupa Salomon Geesner si Jean Clovis de Florian, pe care initiatorul a tradus-o din franceza, a desenat decorurile, a asigurat regia, a pictat cortina, „ o imitatie dupa un desen adus de la Roma, adaptata la realitatile din Moldova, înfatisând pe Apollon cu muzele întinzând mâna Moldovei”. Mai târziu, însusi Asachi va consemna aceasta premiera teatrala absoluta din cultura româna: „Într-o epoha de strainomanie, la 1816, a fost înfiintata o societate în casele raposatului hatman Constantin Ghica, boier generos si iubitor de cultura. Actorii erau fii si fiice ale acestor familii carii reprezentau piese frantuzesti”. Cronica timpului mai mentioneaza ca „la premiera din 1816 a piesei Mirtil si Chloe actorii purtau frumoase costume populare românesti”. Se împlinesc de atunci 205 ani! Teatrul Mare de la Copou Nevoia de teatru resimtita de atunci a dus la „Theatre des Varietes”, prima cladire amenajata pentru spectacole de teatru la Iasi, inaugurata la 4 decembrie 1832, „dupa terminarea lucrarilor de transformare aduse casei agai Lascarache Costache”. Datorita cresterii trupelor de teatru, cladirea a devenit neîncapatoare, fapt ce l-a determinat pe domnitorul Mihail Sturdza sa închirieze casa lui Teodor Bals si s-o amenajeze cu „un parter amfiteatral, congiurat cu trei rânduri de loja si cununat cu o galerie si o scena întinsa”. Directiunea Teatrului Mare de la Copou, a fost încredintata în 1840 trioului: C.Negruzzi, V.Alecsandri si M.Kogalniceanu, iar primul spectacol a avut loc la 22 decembrie 1846, cu un tablou vivant al lui Gh.Asachi si un vodevil. Pe aceasta scena s-au jucat pentru prima data „Chiritele” lui Alecsandri, „Baba Hârca”, pe libretul lui Matei Millo, si muzica lui Flechtenmacher, fiind prima opereta româneasca, cum si numeroase spectacole de teatru, opera si opereta în limba româna sau franceza. Din nefericire, dupa cei 42 de ani ai rodnicei sale activitati, Teatrul Mare de la Copou a fost mistuit de un incendiu devastator, produs în noaptea de 17/18 februarie 1888, în urma caruia întreaga cladire a ars pâna în temelii. Cum si Teatrul de Varietati fusese demolat în 1869, practic, trupa teatrului iesean a ramas fara cladire, gasindu-si cu greu scene improvizate la Circul Sidoli, la Hotelul România sau plecând mai multe sezoane în turnee, având în frunte pe celebrii sai actori, Aristizza Romanescu si Grigore Manolescu. Marea inaugurare a noii cladiri a Teatrului National de la Iasi Pusa în situatie dificila, Primaria Iasi a actionat cu responsabilitate pentru iesirea grabnica din acest impas catastrofal, propunându-si sa ridice cât mai repede o noua cladire destinata teatrului, stabilindu-i amplasamentul pe locul fostei primarii si a Bisericii Dancu, aflata în degradare, care au si fost demolate. Demersurile pentru construirea noului teatru au culminat în 1894, de îndata ce a fost parafat contractul cu arhitectii austrieci Fellner si Helmer, vestiti „prin zidirea celor peste douazeci de teatre, modele de bun gust si de buna orânduire, în orase precum: Viena, Praga, Odessa, Berlin, Hamburg s.a.”. Lucrarile constructiei cladirii, încredintate unei societati specializate din Bucuresti, au durat doi ani, fiind corelate si cu cele ale uzinei electrice si termice, încredintate unei firme berlineze, astfel ca, la 1 decembrie 1896, pe baza unui amplu program al Primariei Iasi, s-a desfasurat, timp de doua zile, în 1 si 2 decembrie, marea inaugurare a noii cladiri a Teatrului National de la Iasi. La ora 1 a amezii noua cladire a Teatrului National si-a deschis larg usile intrarii principale pentru oficialitatile si spectatorii invitati, fiind întâmpinate de arhitectii si constructorii noii cladiri. În cadrul unei solemnitati festive arhitectul Fellner a înmânat simbolic cheile noului edificiu primarului Nicolae Gane, „care a avut fericirea sa împlineasca visul predecesorului sau, Vasile Pogor”. Emotionat, N.Gane a rostit o înaltatoare alocutiune, aducând cuvenitele multumiri realizatorilor, neuitând nici de înaintasii care au contribuit, începând cu primul spectacol din 1816, la înfaptuirea si înaltarea teatrului românesc. Seara, a prilejuit iesenilor, „care duceau dorul spectacolelor si le îndurasera cu greu lipsa”, o feerie de lumini, atât în exteriorul, cât si în interiorul Teatrului înnoit, o uimitoare somptuozitate ale decoratiunilor salii de spectacole, a lojelor si foaierelor, cum si vizionarea unor piese teatrale de rasunet: Muza de la Burdujeni, vodevil de C.Negruzzi, Un poet romantic, comedie de Matei Millo, Cinel-Cinel, vodevil de V.Alecsandri, într-o maiastra interpretare, rasplatita cu ovatii si ropote de aplauze. Venitul acestui prim spectacol al inaugurarii a fost distribuit saracilor orasului, iar venitul aceluiasi spectacol jucat si în seara urmatoare a revenit artistilor Societatii dramatice iesene, asa dupa cum se convenise în prealabil. Asadar, la 1 decembrie 1896, zestrea patrimonial-culturala a Cetatii iesene s-a îmbogatit cu o noua si nepretuita bijuterie arhitectonica, fiind considerata si acum, la cea de a 125-a aniversare, printre cele mai frumoase din lume. Într-adevar, monumentalitatea noii cladirii, rafinamentul decoratiunilor „de influenta baroca si rococo” al Salii Mari, de 740 de locuri, organizata cu stal, loje si balcon, impresionanta scena, cu fosa pentru orchestra si cu cele doua cortine; cea principala, pictata de maestrul vienez Lenz, înfatisând o impresionanta alegorie a vietii si cea „de fier”, sevind protectiei contra incendiilor, împodobita cu motive ornamentale de catre maestrul Al.Goltz, cel care a pictat maiastru si pafonul, înfatisând o Poveste paradisiaca „cu nimfe ti îngeri”, încadrata într-o structura rococo, cum si lumina uimitoare data de cele 109 de becuri electrice ale Candelabrului de cristal, comandat special la Venetia, faceau din acest nou lacas teatral o adevarata capodopera. Inaugurarea noului edificiu teatral, de la 1 decembrie 1896, a conferit dulcelui Târg al Iesilor si doua însemnate „premiere” tehnice nationale: prima, cea a începutului iluminatului electric exterior prin cele 12 lampi electrice cu arc de carbune montate pe stâlpii metalici ce înconjurau cladirea, fiind alimentate de la generatoarele Uzinei Teatrului si a doua, cea a încalzitului în pardoseala a Salii de spectacole cu aburul rezultat de la cazanele acesteia! În 15 octombrie 1906, în fata Teatrului National Iasi, în cadrul unei serbari populare, a fost inaugurata statuia în bronz a lui Vasile Alecsandri, realizata de catre sculptorul Wladimir C. Hegel, iar în 1956, când s-au aniversat 140 de ani de la prima piesa jucata în limba româna, teatrul iesean primeste frontispiciul sau numele lui Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, om de cultura si co-director al primului Teatru National Iasi, fondat la 1840. Visul initial al primarului Vasile Pogor, de a se deschide o cale directa de la Teatru înspre Mitropolie, s-a împlinit mult mai târziu, abia în 1971, când Primaria Iasi a terminat lucrarile Esplanadei Teatrului National „Vasile Alecsandri”, devenita de atunci o oaza de verdeata si recreere pentru ieseni si vizitatori. Sa mai consemnam la momentul aniversar „125” ca, de-a lungul timpului scurs pâna azi, prestigioasa trupa de actori a Nationalului iesean, mereu primenita, a dus mai departe la fel de vie si stralucitoare faima legendara a gloriosilor sai înaintasi, între care: Anny Braeschi, Aurel Ghitescu, C-tin Ramadan, Margareta Baciu, Marioara Davidoglu, Stefan Dancinescu, Costache Sava, Miluta Gheorghiu, Ion Lascar, Carmen Barbu, Eliza Nicolau, Petru Ciubotaru si multi, multi altii... Poate, de aceea, acum, la ceasul sarbatoresc al Teatrului National „Vasile Alecsandri”, cred ca pentru marcarea deosebitei aniversari se potriveste cel mai bine finalul „Chiritei” lui Alecsandri: C-asa este lumea, o comedie,/ Iar noi, actorii, care-o jucam,/ N-avem dorinta, alta mai vie,/ Decât aplauze sa meritam! Meritate aplauze pentru Teatrul National Iasi! (Mihai Caba)
