În 2020, profesorul de economie de la Universitatea din Houston (SUA), Dietrich Vollrath, a publicat o carte la editura University of Chicago Press. Nimic spectaculos pâna aici. Însa cartea a devenit rapid un bestseller international. Titlul acesteia este „În plina dezvoltare: de ce o economie stagnanta este un semn de succes”. Dietrich Vollrath si-a prezentat ideile principale, cristalizate în cartea de mai sus, în cadrul unei conferinte online sustinute în 2021. Aceste idei le voi prezenta în ordinea stabilita de catre autor. Autorul îsi începe prelegerea aratând ca, în decursul secolului al 20-lea, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, economia americana a înregistrat o rata medie anuala de crestere a PIB-ului pe cap de locuitor de aproximativ 2.25-. În secolul 21, aceasta a coborât la un nivel considerat de multi analisti alarmant de scazut, doar 1-. Acest recul este considerat un fenomen destul de raspândit în cadrul multor tari industrializate (spre exemplu, Japonia). Asadar, nu se poate vorbi de un exceptionalism american. Nici pe departe… Cauzele identificate de profesorul american pentru acest declin sunt multiple. Dintre acestea, cele mai importante sunt cele legate de demografie si de tranzitia cheltuielilor de consum spre sfera serviciilor („click-uri, nu caramizi”). Aceste doua cauze evidentiate sunt considerate un efect al cresterii standardului de viata în societatea americana, dar si al altor elemente (drepturi extinse pentru femeie în societate si economie). Asa cum afirma Vollrath, succesul generat nu este acelasi lucru cu perfectiunea. Cu alte cuvinte, un succes într-o anumita matrice de factori generatori sau forte motrice, generatoare de prosperitate, poate fi ceea ce va parea fragil în sistemul economic de mai târziu. Ca sa întelegem cum anume componenta demografica a împins în jos cresterea economica a SUA, autorul propune câteva statistici revelatoare. Daca în perioada 1950-2000, economia americana a crescut în medie cu 2.25-, aproape 1- s-a datorat capitalului uman (numarul de muncitori raportat la populatia totala, nivelul de educatie al acestora, experienta acumulata, numarul de ore efectiv lucrate pe saptamâna etc.). Un alt factor, productivitatea (produsa de catre tehnologie sau alocari eficiente de resurse între industrii etc.), a generat cea mai parte din aceasta performanta, aproximativ 1.51-. Interesant e ca influenta capitalului fizic (de exemplu, cladiri, utilaje, computere etc.) a contribuit negativ la aceasta performanta economica (-0.22-). Pentru perioada 2000-2008, deci pâna la declansarea crizei mondiale, rezultatele indica faptul ca am asistat la un declin accentuat al ratei de crestere a PIB-ului pe cap de locuitor (doar 1.21-). Dintre cele trei componente care genereaza aceasta cifra, socant a fost ca, în aceasta perioada, capitalul uman a înregistrat o cadere vertiginoasa, contribuind cu doar 0.06- la cresterea economica. Daca se extinde perioada de analiza la anii 2000-2016, la o crestere economica medie de 1-, capitalul uman a jucat un rol negativ (-0.15-). Aceasta ultima observatie demonstreaza afirmatia potrivit careia demografia a influentat negativ cresterea economica a SUA în secolul 21. Referindu-se strict la capitalul uman, Vollrath aduce alte informatii care sa îi justifice afirmatiile. În perioada 1950-2000, rata de crestere a capitalului uman a înregistrat un salt de 0.96-, în special generat de educatia primita de asa-numitii baby boomers, americanii nascuti între anii 1946-1964, care au mers la scoli într-o dinamica mai accentuata (0.70-), de experienta (0.05-) si de numarul de lucratori raportat la populatia totala (0.45-). Un impact negativ a fost dat doar de numarul de ore efectiv lucrate într-o saptamâna (-0.25-). Între 2000 si 2016, scaderea de 0.15- a ratei de crestere a capitalului uman e datorata în special ratei de crestere a numarului de lucratori în raport cu populatia (-0.35-)! Explicatia rezida în faptul ca marimea familiei americane a suferit reduceri importante în secolul 21 în comparatie cu secolul trecut. Generatia baby boomers nu a fost urmata de una asemanatoare sau chiar superioara ca magnitudine. Cauzele identificate sunt date de: standardele de viata superioare care au produs schimbari de mentalitate în societatea americana si nu numai (construirea unei cariere de succes, spre exemplu, a amânat formarea unei familii si, deci, a afectat marimea acesteia ulterior); pilula contraceptiva, care a permis finalizarea studiilor pâna la vârste mult mai înaintate si a stimulat construirea acestor cariere, costul fiind descurajarea întemeierii familiei timpuriu si, astfel, reducerea numarului de copii ai acesteia; participarea femeilor pe piata muncii. O alta cauza asociata declinului cresterii economice a SUA e legata de tranzitia catre sfera serviciilor. Începând din anii ’70 ai secolului trecut, s-a observat o trecere de la productia de bunuri catre cea a serviciilor sociale si de sanatate, profesionale si legate de programare în zona IT etc. Alte cauze, precum reducerea realocarii lucratorilor si a firmelor, a mobilitatii geografice, fiscalitatea, reglementarile, inegalitatea, comertul, comertul cu China sau cresterea concentrarii pietei sunt considerate insuficient de puternice pentru a fi explicate corespunzator. Stagnarea sau declinul economiei americane nu reprezinta efectul unor politici economice gresite, ci este vorba despre consecintele faptului ca lucrurile au mers bine o lunga perioada de timp, succesul economic contribuind la cresterea nivelului de trai si la extinderea rolului femeii în societate si economie. Reculul economic din ultimele doua decenii din SUA se datoreaza unor socuri din secolul trecut (scaderea ratelor de fertilitate si modificarea comportamentelor de consum dinspre bunuri catre servicii) si nu unui efect generat de probleme legate de nivelul productivitatii din economie. Vollrath identifica si un alt factor raspunzator pentru acest declin: specializarea tot mai intensa în sectoare economice (de exemplu, serviciile) care au suferit o scadere a productivitatii dupa anul 2000. Spre exemplu, investitiile indivizilor în servicii de sanatate sunt un semn al prosperitatii si succesului, însa au o productivitate redusa. Un muncitor care sapa santuri poate fi înlocuit de un buldozer, care va executa lucrarile mai repede, mai bine si fara prea mare efort, însa cum s-ar putea mari productivitatea în cazul unui medic sau cercetator? Dupa cum arata autorul, desi multe domenii si-au epuizat potentialul creator, altele, mai puternic reglementate, urmeaza si trebuie sa fie exploatate. Si-ar dori americanii ca economia sa revina la modelul de crestere din secolul trecut, renuntând la achizitiile facute atâtea decenii la rând? Inima sus! Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. si director al Departamentului de Stiinte Socio-Umane, Institutul de Cercetari Interdisciplinare din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor
