Profesorul Alexandru Laurentiu Cohal de la Institutul de Filologie Româna - A. Philippide face o interesanta analiza pe Facebook asupra comparatiei des întâlnita în spatiul public local dintre bucovineni si moldoveni. Mai jos redam integral postarea sa: “Bucovinean versus moldovean? (o perspectiva identitara) Subiectul bucovenismului apare ciclic în discursul public moldovenesc însa – în afara discutiilor docte între specialisti (istorici, lingvisti, geografi) – el nu este înca abordat cu suficienta rabdare, dialectica reducându-se, în esenta, la dimensiunea exceptionalitatii sale, în raport cu moldovenismul sau la perspectiva topirii sale în masa identitara moldoveana. Doua tendinte excentrice, uneori exagerate pâna la paroxism de partizani si rigole, în ringul carora s-a creat un gol conceptual greu de umplut. Discutia de fata în acest gol vrea sa se pozitioneze. Ne vine în ajutor o anume antropologie a 'identitatilor multiple’, pe care – marturisesc – am înteles-o mai întâi din perspectiva alteritatii migrante. În extrema sinteza, aceasta afirma ca pentru a nu înnebuni (societar) persoanele tind sa-si armonizeze identitatile, sa le prioritizeze într-un fel comod si pâna la urma functional intereselor individuale si scopurilor comunitare. Daca o noua identitate este 'îmbracata’, voluntar ori fortat de cineva dintre noi, mai devreme sau mai târziu posibila stare de disconfort identitar initial poate deveni resursa. Spre ex., a fi român în Italia, a fi român în Spania sau Canada, reprezinta subiecte îndelung discutate de fiecare dintre noi, si în timp identitatea româneasca din afara României, de data recenta sau de secol trecut, se adauga celei italiene, spaniole ori canadiene, formând o constelatie sociolingvistica (culturala în sens larg) uneori chiar foarte complexa. În fine: identitar poti fi un român din nord-vestul Moldovei care îsi adauga, gratie migratiei, identitatea regionala latiala, subsumata celei italiene, care apoi îsi redescopera si identitatea bucovineana; întors la Marginea (SV) mozaicul cultural îsi poate estompa granitele interne sau – din contra – poate duce la o mai intensa revigorare a trasaturilor identitare stramosesti. Bun, în paralel cu asta, de decenii bune la noi în Moldova se întâmpla ceea ce stim cu totii: din când în când rasar bucovineni ce descopera ca nu-s moldoveni, apoi moldoveni care se fac ca nu exista bucovineni si ca sa fie totul si mai frumos apar bucovineni si moldoveni care pun problema daca basarabenii sunt moldoveni. (Pe de alta parte, când un radautean fura din magazin în Italia el nu mai este bucovinean, nici macar moldovean, el redevine român, asta când nu aflam – spre 'norocul’ tuturor – ca era de fapt vorba de un tigan. Dar asta-i alta poveste...) Fireste, identitatea are conditionarile sale initiale, legate de traitul într-o comunitate, de alfabetizarea într-un grai specific dar la vârsta maturitatii identitatea este un gest cultural, civic si politic, în sensul asumarii unor valori în raport cu comunitatea originara, cea din care alegi sa faci parte si cele la care te raportezi permanent. Scoaterea în fata a bucovenismului în detrimentul moldovenismului, din care face parte, e o operatiune identitara întâlnita si pe alte coordonate geografice, ea indicând un conflict cultural în desfasurare. Cum spuneam, tendinta naturala (vom spune, pentru corectitudine, 'sociala’) este aceea de a minimiza conflictul dintre aceste multiple identitati. De ce însa conflictul bucovineano-moldovean persista? Simplu, pentru ca în agenda publicului acest conflict cultural nu e povestit ca o oportunitate de crestere de ambele parti ci ca un derapaj de la dogma 'statului national unitar român’ si la întreaga poveste fals-identitara de ea generata. Cum? Sa vorbim deschis despre bucovenism? Cum? Sa acceptam ideea de moldoveni, de transilvaneni? Nu, asta-i peste poate, e împotriva religiei noastre... În loc de o societate curioasa si deschis competitiva noi functionam în adânc tribal, iar frica noastra este acceptarea valorii creatoare a diferentei. Nici în sânul evanghelistilor unicitatii bucovinene si nici în mijlocul detinatorilor moldovenismului ideea ca ambele realitati ar putea coexista adaugate, suprapuse, scufundate – ori cum vrei – nu a aparut înca. Asta în timp ce, contrar a ceea ce crede simtul comun, concurenta intracomunitara la nivel regional este un lucru benefic, daca entitatile în conflict scot la suprafata, prin problematizare si cooperare, diferentele competitive. De fapt, pentru a scoate la suprafata solidaritatea regionala în Moldova, si Bucurestiul si Iasul ar trebui sa înteleaga ca e nevoie nu de limitarea bucovenismului ci de promovarea vrâncenismului, botosanismului etc. ca ele sa ajunga la un nivel identitar asemanator, ca functie, cu brandul bucovinean. Promovarea bucovenismului în interiorul modovenismului, a oltenismului în interiorul muntenismului s.a.m.d. va putea contrabalansa repulsia fata de românismul de parada din zilele noastre, scotând la iveala plusuri regionale ce mai usor se conecteaza cu plusurile vecinilor din judetul limitrof decât cu povestile triumfale despre românitatea manualelor scolare. Într-o structura regionala armonioasa, cu sau fara autonomie administrativa regionala, identitatea zonala bucovineana nu s-ar opune celei regional-moldovenesti, ci s-ar diferentia prin trasaturile cunoscute. Trasaturile tipice bucovinene sunt, culmea, produsul mai multor influente etnice, politice si lingvistice care fac din acest frumos colt al lumii o entitate mozaicala. În Bucovina avem parti în care preponderent sunt vorbitori în grai cu trasaturi muntene, în altele vorbitori în care fonetismele ardelene sunt mai prezente, în fine, avem si zone unde traiesc vorbitori care au grai tipic moldovenesc. Cu astfel de realitati, este cu atât mai evident ca constructia identitara este un act voluntar si nu o fatalitate istorica. Opozitia bucovenism - moldovenism arata mai degraba la cei ce o personifica o faza în care se reactioneaza la frustrarea de a fi identificat de altii si de a se (auto) identifica prin trasaturi negative, stereotipuri pe care actantii nu vor sa si le atribuie si pe care le atribuie astfel nivelului intermediar, regional, al moldovenitatii. Daca bucovenismul ar fi suficient de puternic identitar pentru ei însisi, ar atribui stereotipurile negative direct românitatii (planului general); în lipsa, e mai convenabil sa le deturneze planului intermediar, regional. Cum vedem, folosirea palierelor identitare sau a multiplelor identitati este o constructie cu radacini mai profunde sau mai provizorii pe care însa utilizatorii nu ezita sa le întrebuinteaze oportunistic, si asta nu e un pacat precum puristii nationalisti ar vrea sa credem. Farâmitarea identitara e un fenomen societar la fel de prezent, vizibil centripet mai cu seama în asezarile traditionale: cei mai în vârsta dintre noi tin minte ca în satele parintilor 'susenii’ si 'josenii’ puteau sa împarta dispute decenale, pe baza unor mai mult sau mai putin închipuite diferente identitare. Cu limbajul acestui text am zice, de fapt, ca diferentele identitare microcomunitare nu erau nici pe departe fandoseli ci reprezentau materializarea constanta a nevoii umane de a se reprezenta nu numai 'împreuna’ comunitar dar si de a se simti 'diferita’ (citeste 'separata’). Prin urmare, bucovinenii au dreptul si sansa de a se simti diferiti în Regiunea noastra/lor, ei fiind si moldoveni, si români si totodata europeni (cu precadere migrantii si remigrantii). Sensul alteritatii si acceptarea diferentei au fost prezente foarte multa vreme în comunitatile noastre si cu mult înainte de furtuna nationalista de sec. XIX, chiar daca aceasta a reusit aproape în totalitate sa le sugrume, spre final cu ajutor comunist. Oglinda momentului istoric actual, stearsa de praf de aceasta migratie în masa, ne scoate la suprafata atât defectele grave cât si oportunitatile de învatare. Drumul catre regionalizare si deci catre o Românie echitabila porneste de la acceptarea dreptului si a libertatii fiecarui locuitor din aceasta tara de a-si atribui identitatea si identitatile care-i convin. Cam asta. Al vostru tecucean funciar, profund latial, new Italian, teribil moldovean si român sadea, Al. Cohal”, scrie Alexandru Cohal pe Facebook.
