Zeci, chiar sute de articole, interviuri ori sondaje au fost realizate pe tema atractiei pe care o simt românii fata de mirajul Occidentului. Subiectul este incitant, chiar intrigant si cred ca numai bun de analizat. Cert este ca din toate aceste articole, interviuri ori sondaje reiese ca prim motiv pentru care românii simt o atractie fata de mirajul Occidentului ca exista libertatea de miscare si de cunoastere de dupa anii ’90, pentru unii, dar mai cu seama atractia banului pentru multi altii. Însa, vorbind de cunoastere, de sute de ani plecam la studii în Europa „civilizata“, nu de ieri, de azi. Astfel ca subdezvoltarea tarii noastre, care ne-a pândit de secole, continua sa fie din ce în ce mai apasatoare, ducând chiar la depopularea în masa, poate cel mai grav lucru într-o societate, sa spunem… independenta. Toate acestea pentru ca nu am stiut, nu stim si probabil nu vom sti nici în viitor care trebuie sa ne fie destinul national si pe cine sa numim în frunte pentru o tara nu ca afara, ci bine administrata si demna, unica în lume si nu o copie ieftina… caci are atâtea si atâtea bogatii materiale si spirituale. Un al doilea motiv este strâns legat de cel de mai sus, iar acesta este clasa politica si încercarea de stopare a… vizionarilor. Nu vorbim de cei de astazi, caci multi sunt cu semn de întrebare! Vorbim de cei care cu toate greutatile perioadei în care traiau, au reusit, cu studiile din tara si de afara, precum si cu alte oportunitati, sa-si faca o cariera si sa exceleze nu doar în nume personal, ci sa duca peste granite numele Romȃniei. Probabil ca studiile în stainatate nu au facut decât sa perfectioneze vocatia ori talentul, cum vrem sa-i spunem, caci noi ca popor suntem creativi si ingeniosi, dar facem… cum dicteaza altii. Nu o spun doar eu, sunt si multe alte voci! Ca atare, am mai putea profita de aceasta unica calitate de apartinatori ai Europei prezentului, în care încet-încet, din nefericire va disparea libera exprimare, cȃt nu e prea tȃrziu sa fim mai vocali. Iar cei care pleaca sa studieze sau sa munceasca în strainatate s-o faca pentru ca au si ei rolul lor. Însa, mâna de la mâna, suflet de la suflet putem pune în practica, iar eu am o mare speranta, dezvoltarea noastra reala – personala si comunitara pe aceste meleaguri. Revenind la marile minti mentionate mai sus, de fiecare data când au creat o sculptura, un cântec, o carte, un edificiu sau orice altceva au sincronizat numele lor cu numele patriei care i-a rodit. Din pacate, astazi înca sunt multi copii cu mintea ascutita, dar care se afla în pragul saraciei. Daca toti am avea acces la o educatie competitiva, am avea mult mai multe sanse ca dintre cei ce au vazut recent lumina zilei, macar cȃtiva sa se remarce prin ceva unic, urmând ca ceilalti sa aiba, totusi, o viata prospera si linistita prin prisma educatiei. Cât despre exodul românilor în Occident si gasirea fericirii într-acolo, poate ca scoala ar putea avea un rol descurajator în contextul actual, contrar argumentelor unora sau altora. Sa nu ne mai îmbatam cu iluzii desarte, caci nicaieri nu e mai bine ca acasa!
