Am revazut de curând statiunea Mamaia, ramasa în memoria mea afectiva cu imaginea ei de celebra atractie turistica internationala din anii saizeci ai secolului trecut. Ea a fost, se poate spune, efectul destalinizarii, a revenirii relative la normalitate, pentru scurt timp, a societatii românesti. Starea ei actuala m-a facut curios. Se vad cu usurinta trei etape în parcursul ei istoric, semnificativ ilustrative pentru directia „aleasa” de România în domeniul cel mai elocvent al imaginii publice, arhitectura si, evident, urbanismul. În perioada interbelica, Mamaia era o locatie de vis. Pe lunga si îngusta fâsie de nisip dintre lacul Siutghiol si Marea Neagra, în multa verdeata erau vile, palate si hoteluri desenate în spiritul României pitoresti. Cazinoul, palatul regal, hotelul Rex si multe altele presarate lejer în spatiu ca într-o mare si odihnitoare gradina strajuita de ape. Locul este atât de atractiv, de confortabil încât ar fi meritat sa fie pastrat în întregime în configuratia lui istorica mai ales daca avem în vedere existenta spre nord, pe distante lungi a plajelor lipsite de constructii. Ele ar fi putut primi cu usurinta cele mai atractive proiecte ale modernitatii. Prima si cea mai importanta remarca este ca spatiul construit nu perturba unicitatea spatiului natural dimpotriva, îl potenteaza cu arhitectura buna. Hotelul Rex, bunaoara, e proiectat de un mare arhitect definitoriu si pentru Iasi prin viziunile lui, uitat între timp, G.M. Cantacuzino. Bineînteles, putem critica istorica statiune Mamaia pentru exclusivismul ei. Pe vremea aceea optzeci la suta din populatia tarii, vietuitoare la sate, nu-si putea imagina petrecerea timpului liber la tarmul marii. Populismul colectivist este ideea revolutionara lansata de comunistii ajunsi la putere dupa marele razboi. Prima ispita a lor a fost sa construiasca, sub apasatoarea inspiratie stalinista, palate pentru popor. Procesul de transformare în oale si ulcele a serenisimului maresal a înlesnit un proces de relaxare a mediului cultural românesc. Arhitectii l-au îmbratisat îndata pe Le Corbusier, iar la nivel politic, marii politicieni ai momentului au fost de acord sa ne întoarcem, cu moderatie, bineînteles, privirile dinspre Est spre Vest. Prin urmare, a doua etapa a fost proiectul de modernizare prin marirea capacitatii de cazare a statiunii. Aceasta a crescut exponential printr-un proiect bine întocmit, începând cu solutia de urbanism, arhitectura noua, proaspata, a hotelurilor, restaurantelor si spatiilor comerciale si finalizând cu amenajarile exterioare în care fântânile arteziene, sculpturile în piatra, terenurile de joaca si sport, dar si teatru si cinema în aer liber de mare capacitate si-au gasit firestile rezolvari. De remarcat ca, în noul context, majoritatea cladirilor vechi si-au pastrat spatiul de respiratie. Limpezimea functionala, simplitatea formelor, modul lor de compunere pe limba de nisip dintre ape, fara ostentatie, cu dominanta clara a spatiilor verzi si libere, a deschiderilor spre mare si lac, faceau din Mamaia un spatiu atractiv, formator, educativ. Ecuatia apa, verde, arhitectura, arta, om a capatat un raspuns pus repede în opera în paginile unui mod de abordare urbanistica ramas încet, sigur, fara prea multe urmari. În principiu proiectele bune si foarte bune au atributul deschiderii spre viitor, devin traditie, cap de serie, începutul altor proiecte mereu mai valoroase. În toate devenirile artisticului operele maestrilor sunt resurse, surse de inspiratie, modele la care se raporteaza urmasii. Se alcatuieste astfel un spatiu cultural definitoriu pentru o comunitate. Pentru ca astfel de proiecte sa se întâmple este nevoie de vointa politica modelata de idealuri estetice. Anii saizeci ai secolului trecut a însemnat nevoia, dorinta comunistilor dâmboviteni de a merge pe o carare putin diferita de liniile de forta trasate la Moscova. Este educativ, ba chiar înduiosator pentru politicienii democratiei noastre de astazi, sa observi la comunistii aceia rudimentari capacitatea de a simti rolul arhitecturii si al urbanismului de factura moderna în procesul de exprimare a rupturii de ideologia absurda, venita cu forta pe meleagurile noastre. La fel de interesanta, chiar inegalabila, este întelegerea deosebita a ideii de libertate în exprimare lasata creatorilor. E drept, nu pentru multa vreme, întrucât ca o boala, exercitiul puterii transforma repede mintea politicianului în autosuficienta deteriorata pâna la ridicol de iluzia atotstiintei. Dar, pentru comunistii români, aflati în ambele stari, de sustinere a unui program estetic prin libertate de creatie sau, dimpotriva prin constrângerea ei cu ajutorul ideilor fixe emanate de minti bolnave, ideea ca arhitectura si urbanismul sunt importante, foarte importante pentru identitatea si identificarea puterii care le promoveaza este demna de retinut. Este o calitate nebanuita daca îi comparam cu politicienii post-comunisti. Ultimii nu numai ca nu au sesizat înca acest aspect, dar nu mai sunt capabili sa discearna decât puterea mercantila a fenomenului arhitectura. Asta înseamna ca în ultimii treizeci de ani tot ce tine de cultura spatiului de viata, de imaginea promovata prin dezvoltare, de semnele lasate în urma pentru posteritate, nu au pentru ei nici o valoare. Ispita creatiei se opreste la putere si bani într-un fel aproape sinucigas. Fenomenul acesta nociv, din ce în ce mai puternic se vede clar în toata tara. O eruptie generala a urâtului pare sa fie dezlantuita, pornita sa schimonoseasca definitiv sufletul unui neam altfel destul de cuminte. Etapa actuala a dezvoltarii statiunii Mamaia este foarte sugestiva în acest sens. O supunem comparatiei fara alte inutile comentarii deoarece este imaginea reala a „idealurilor” politicienilor de pe întreg cuprinsul tarii cu privire la chipul tarii noastre. Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului
