O regula a jurnalismului pretinde ca începutul textului, reportajului sau interviului sa fie percutant pentru a atrage imediat atentia. În cazul Mariei Slatinaru Nistor regula ar fi valabila numai daca am evoca frumusetea chipului sau, prim argument ce convinge ascultatorul, care nu o cunoaste, dar întârzie în fata imaginilor fotografice de pe afise, programe, pliante sau coperti de discuri, sa o asculte. În principiu, talentul, pasiunea pentru muzica, urcarea ordonata a fiecarei trepte institutionale, ascultarea respectuoasa a profesorului, studiul perseverent, modestia, echilibrul nu sunt ingrediente spectaculoase, cu efect de rating, absolut necesare produsului jurnalistic. În plus, divele în jurul carora s-au tesut libretele operelor „Don Giovanni”, „Nunta lui Figaro”, „Freischütz”, „Don Carlo”, „Fidelio”, „Turandot”, „Forta destinului”, „Olandezul zburator”, „Lohengrin”, „Tosca”, „Boema” – au ramas sub luminile reflectoarelor, în memoria spectatorilor si în memoria magnetica, lasând omului Maria Slatinaru Nistor obisnuinta simplitatii, seriozitatii, cuvintele încarcate de idei, savoarea umorului ivit când nu te astepti. Totusi, câte nu sunt vrednice de povestit! Mai întâi as remarca spatiul cu totul special unde muzicii i s-a acordat respectul cuvenit în perspectiva educatiei copiilor, a tinerilor – vechiul liceu iesean „Oltea Doamna”. În clasele din cladirea istorica întovarasita de arbori seculari muzica avea importanta ei, era slujita de profesori specializati sau de profesori, tot eminenti, ce stapâneau alte materii importante. Nu poate fi uitat Inocentiu Macareanu (nici acum nu ezit sa adaug pios domnul profesor Macareanu), care ne-a îmbogatit cunostintele despre romantism si impresionism în literatura franceza prilejuindu-ne audierea unor lucrari reprezentative de Berlioz, Liszt, Chopin, Debussy, Ravel. Poate nu este chiar o întâmplare ca la „Oltea Doamna”, liceul cunoscut astazi sub denumirea Colegiul National „Mihai Eminescu”, au fost ascultate prima data vocile elevelor Viorica Cortez si Maria Slatinaru Nistor. Sigur nu a fost o întâmplare prezenta viitoarelor dive în corul Filarmonicii „Moldova”. Daca nu poate fi considerat o lege imuabila, stagiul vocii în ansamblul coral îi deschide gustul pentru muzica, înlesneste urcarea primelor trepte ale culturii vocale, învata tânarul sa asculte vocile de lânga el, îi slefuieste sensibilitatea. Pe parcursul unei întâlniri de neuitat, soprana dramatica Florica Maries, interpreta rolului Floria Tosca în primul spectacol din 3 noiembrie 1956 al Teatrului de Opera din Iasi, mi-a povestit cu admiratie despre studenta sa Maria. A doua profesoara, Arta Florescu, titulara catedrei de canto la Conservatorul bucurestean, a stabilit cu tânara ieseanca o uimitoare si admirabila relatie de întelegere – uimitoare tinând seama de temperamentul sau exploziv, uneori descurajant pentru studenti. Dar au contat calitatile de baza ale Mariei Slatinaru Nistor: frumusetea, forta si expresivitatea naturala a vocii, dorinta de a învata, seriozitatea, ascultarea neconditionata a pedagogului, respectul pentru solistii prestigiosi pe care i-a întâlnit si în salile de studiu ale Conservatorului. Asa s-au regizat actele primelor spectacole ale succesului: premiile obtinute la concursurile internationale de canto („Piotr Ilici Ceaikovski” – Moscova, „George Enescu” – Bucuresti, Toulouse – Franta, s’Hertogenbosch – Olanda, „Francesco Viňas” – Spania, Veviers – Belgia), absolvirea Conservatorului din Bucuresti ca sefa de promotie, intrarea ca prim-solista a Operei Nationale din capitala. De aici i-a amploare caracterul spectacular al vietii artistei Maria Slatinaru Nistor – pe scenele românesti si ale lumii. Programari regulate în reprezentatiile Teatrului Liric, în concertele vocal-simfonice ale Radioteleviziunii, înregistrari integrale de opera la Casa de discuri „Electrecord”, filmari speciale de televiziune, recitaluri, contracte numeroase cu cele mai importante institutii de opera din lume. Evocând una dintre calitatile vocii Mariei Slatinaru Nistor, evidenta înca din anii de început ai prezentelor scenice la Iasi, am scris cuvântul naturalete. A ramas admirabila de-a lungul timpului aceasta particularitate, pe care studiul tehnicii vocale, diversitatea rolurilor dramatice, ritmul trepidant al spectacolelor, specificul partiturilor de lied nu au afectat-o, dar i-au sporit caratele. Orice asculti în interpretarea Mariei Slatinaru Nistor, indiferent de cerintele stilistice, lasa impresia sintezei fortei, supletei, mobilitatii rafinate a nuantelor. Dramatismul din partiturile ramase de la Verdi, Puccini sau Wagner nu este niciodata supralicitat, ramâne mereu detectabila nuanta discreta sau mai mult luminata de lirism care insufla frazelor melodice muzicalitate deplina, credibilitate fara cusur a pledoariei muzicale, putere de comunicare, umanism. Cortina de care aminteam la început, despartind personajul de omul Maria Slatinaru Nistor, dispare în timpul desfasurarii jocului scenic. Lipsa pozei, retinerea si discretia comportamentului ca proba a deplinei civilitati se convertesc în miscarile de sub reflectoare, în relatia cu partenerii, în momentele de solitudine ale ariilor. Spectatorul este convins de trairile, de împrejurarile dramatice prin care trece personajul fara sa vada gesturi ample – frumusetea si expresivitatea vocii conving mai mult decât orice. Nu am întrebat-o pe doamna Nistor daca a preluat ceva din jocul scenic al sopranei Arta Florescu, dar imaginile filmate în deceniile trecute cu profesoara domniei sale confirma impresia lasata de interpretarile discipolului sau. Economia de mijloace, esentializarea jocului actoricesc al Mariei Slatinaru Nistor au constituit, de altfel, calitati mult apreciate peste tot în lume – dovada fiind numarul coplesitor de spectacole în care a jucat. Se cuvine subliniata întelepciunea de a astepta anotimpurile vocale potrivite fiecarui rol. Maria Slatinaru nu a avut nerabdarea de a cânta orice, cât mai mult, pentru a-si dovedi cu orgoliu calitatile vocal-interpretative. Si-a respectat, si-a îngrijit instrumental pretios, sensibil, pastrându-i longevitatea. Orgoliu este – motivat de succesele proprii, multe la numar, de succesele elevilor sai. La finalul acestor rânduri, nu atât de multe cât s-ar cuveni, îsi are locul firesc urarea Anilor Multi, Sanatosi, de care îi dorim sa aiba parte! Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
