Conceptul de „regiune extinsa a Marii Negre” (REMN) este abordat mai degraba geopolitic si si se refera la un areal geografic cu trasaturi politice, economice, culturale, spirituale comune, precum si la manifestarea unor conflicte care risca sa afecteze nu numai securitatea statelor din zona, ci chiar securitatea globala. Dupa atacurile asupra unor obiective militare si civile din SUA, din 11 septembrie 2001, establismentul politico-militar din Occident si-a orientat atentia spre regiunile generatoare de riscuri, amenintari si vulnerabilitati la adresa securitatii internationale, inclusiv regiunea Marii Negre. În perioada Razboiului Rece (1945-1991), regiunea Marii Negre a fost relativ calma, apele sale fiind traversate mai degraba de nave comerciale la care priveau vara turistii aflati la relaxare pe plajele care o marginesc. Nici macar manevrele militare ale flotei sovietice stationate la Sevastopol nu tulburau linistea acestei regiuni. Conceptul de „regiune extinsa a Marii Negre” (REMN) este abordat mai degraba geopolitic si si se refera la un areal geografic cu trasaturi politice, economice, culturale, spirituale comune, precum si la manifestarea unor conflicte care risca sa afecteze nu numai securitatea statelor din zona, ci chiar securitatea globala. Sintagma „extinsa” împinge limitele geografice ale regiunii dincolo de frontierele riveranilor, spre zona Caspica, Orientul Mijlociu si Asia Mica. Daca pâna la colapsul comunismului în Europa Centrala si de Est, Marea Neagra reprezenta doar geografie, dupa 9/11/2001 a intrat în zona de interes a geopoliticii. Odata cu razboiul ruso-georgian din 2008 devine zona de confruntare militara. În REMN se ciocnesc doua spatii de securitate: spatiul euro-atlantic reprezentat de SUA, NATO si UE versus spatiul ex-sovietic/ex-CSI. Spatiul euro-atlantic este mare consumator de energie (petrol si gaz) si, totodata, furnizor de democratie, economie de piata si securitate. Spatiul ex-sovietic din care fac parte riveranele Rusia, Ucraina, Georgia este macinat de conflicte „înghetate” (Transnistria, Nagorno-Karabah, Abazia si Osetia de Sud, conflictul „cald” din Ucraina), dar este furnizor de hidrocarburi1. Actualmente, pe teritoriul Ucrainei se desfasoara un razboi cum nu a mai vazut Europa de la cel de-Al Doilea Razboi Mondial încoace. Frontiera care separa cele doua spatii de securitate este reprezentata de râul Prut. Aceasta frontiera fizica si simbolica desparte România si Republica Moldova, începând cu 28 iunie 1940, când prin ultimatumul Uniunii Sovietice a fost anexata Basarabia, consecinta a Pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939). Dupa aderarea României la NATO (29 martie 2004), unul dintre obiectivele strategice ale politicii externe a fost proiectarea tarii ca factor de stabilitate în regiune, de coagulare si armonizare a intereselor politice, miliare, comerciale si culturale ale statelor riverane, precum si ale altor actori statali situati în proximitatea Marii Negre. România, devenita stat membru NATO si având perspectiva clara a aderarii la UE (2007), a introdus în jocul regional importanta strategica si economica a Marii Negre. În acest sens, sub egida presedintiei României, s-a organizat Forumul Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat (Bucuresti, 5 iunie 2006). La Forum au participat sefi de stat din regiunea Marii Negre sau reprezentanti ai acestora: presedintele Armeniei Robert Kocharian, presedintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev, presedintele Georgiei Mikhail Saakashvilli, presedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin, presedintele Ucrainei Viktor Iuscenko, viceprim-ministrul Bulgariei Ivailo Kalfin, Besir Atalay, ministru de stat al Turciei2. Federatia Rusa nu a trimis un reprezentant de marca la acest Forum. Ministrul de externe de atunci, Mihai-Razvan Ungureanu, sustinea ca „Forumul, spre deosebire de orice alta retorica ampla a democratiei are nevoie de Rusia. Nu se poate gândi destinul Marii Negre fara Rusia”3. Un moment de glorie a diplomatiei noastre a fost organizarea Summit-ului NATO de la Bucuresti, în perioada 2-4 aprilie 2008. A fost cel mai mare Summit al Aliantei, atât ca numar de participanti (peste 6500), cât si ca format. Pentru prima data în istoria Aliantei, pe lânga reuniunile consacrate (Consiliul Nord-Atlantic, Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, Comisia NATO-Ucraina si Consiliul NATO-Rusia) s-a desfasurat o reuniune în format extins a statelor si organizatiilor participante la operatiunea Aliantei în Afganistan. La acest Summit a fost prezent si presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, pentru a participa la prima reuniune de la crearea Comisiei NATO-Rusia4. Agresorul Ucrainei de astazi parea rezonabil atunci, cel putin pentru unii lideri europeni. Summit-ul NATO de la Bucuresti a avut si un moment controversat pentru regiunea Marii Negre - neacordarea Membership Action Plan (MAP) pentru Ucraina si Georgia5. În timp ce Statele Unite, România si Polonia sustineau declarativ extinderea NATO spre cele doua state riverane Marii Negre, Germania si Franta s-au opus destul de vehement pe motiv ca situatia interna a celor doua tari este nesigura. Avansarea MAP-ului pentru Ucraina si Georgia ar fi reprezentat un pas important pentru securizarea regiunii extinse a Marii Negre. Cu exceptia Federatiei Ruse, toate statele riverane ar fi devenit parte a spatiului de securitate euro-atlantic reprezentat de NATO. E drept ca toate intentiile bune se loveau de o mare problema: stationarea/relocarea flotei ruse la Sevastopol - Crimeea. Prezent la Summitul de la Bucuresti, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat ca era prea devreme pentru Ucraina si Georgia sa primeasca candidatura la NATO, pozitie întarita si de ministrul sau de externe Frank Walter Steinmeier: „nu exista niciun motiv imperios anul acesta pentru a deteriora si mai mult relatiile cu Rusia”6. Atunci s-a speculat ca opozitia Germaniei era motivata de proiectele în domeniul energiei derulate cu Federatia Rusa (Nord Stream-2), iar cea a Frantei de un contract comercial privind construirea si livrarea a cinci nave de razboi (portelicoptere de clasa Mistral) catre Federatia Rusa. Ce s-a întâmplat câteva luni dupa Summit-ul NATO de la Bucuresti, ne amintim cu totii: Federatia Rusa a invadat Georgia în august 2008 si a ocupat Abhazia si Osetia de Sud. Sase ani mai târziu, a anexat ilegal Crimeea si a încurajat miscarile separatiste din regiunea Donbas a Ucrainei. Colaborarea unor state occidentale cu Rusia lui Putin a continuat în genul business as usual si dupa anexarea Crimeei. În timp ce din ordinul lui Putin sunt nenorociti milioane de oameni si sunt darâmate orasele Ucrainei, compania franceza cu actionariat de stat Renault refuza sa-si închida operatiunile din Rusia. Dupa lunga perioada de liniste din timpul Razboiului Rece, Marea Neagra a dat în clocot. S-a terminat cu proiectul securizarii regiunii extinse a Marii Negre. O noua (dez)ordine mondiala se prefigureaza de dupa ruinele si suspinele ucrainenilor. Razboiul lui Putin cu Ucraina nu e doar despre anexarea Crimeei, Luhansk si Donetk, ci despre viitorul unei lumi extrem de zbuciumate. 1 Iftimoaei, C. (2015). Despre securitate, consolidare democratica si buna guvernare. România în context regional, Editura Lumen, Iasi. 2 Guvernul României (2006). Summitul de lansare a Forumului Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat, ultima accesare 12 martie 2022. 3 Constantinoiu, M. (2006). „Forumul Marii Negre - Summit în premiera la Bucuresti”, în Jurnalul National, ultima accesare 12 martie 2022. 4 Ministerul Afacerilor Externe (2008), Summit-ul NATO de la Bucuresti (2008), ultima accesare 12 martie 2022. 5 NATO (2008). NATO decisions on open-door policy, ultima accesare 12 martie 2022. 6 Deutche Wele (2008). Ucraina si Georgia nu primesc MAP, ultima accesare 12 martie 2022. Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi
