Urmasa unui fost industrias iesean din perioada interbelica se afla la un pas de a-si întregi mostenirea. Magistratii Tribunalului i-au aprobat acesteia acordarea de despagubiri pentru fosta Fabrica de Spirt. Pentru terenul acoperit acum de blocuri, Angela Maxin ar urma sa primeasca peste 3,7 milioane euro. În timpul celui de-al doilea razboi mondial, Ioan Popovici era proprietarul fabricii de spirt si acid carbonic din Nicolina, ca si a unei suprafete importante de teren lânga aceasta. Întreaga sa avere a fost confiscata de regimul comunist în 1950. Dupa mai bine de 40 de ani, nepoata fostei sale sotii si mostenitoarea sa testamentara, ieseanca Angela Maxin, a început demersurile de recuperare a averii. Batalia s-a dat pe doua fronturi, împotriva institutiilor statului, dar si a celorlalti mostenitori ai industriasului. Terenul în litigiu al Angelei Maxin se afla între cladirea Fiscului si Gara Internationala Maxin a avut câstig de cauza, iar pâna în 1994 obtinuse retrocedarea mai multor loturi de teren, în suprafata totala de 8,6 ha. Aproape imediat, ea a început sa-l vânda. O suprafata de 7.000 mp a fost cumparata de Directia Vamala, pentru construirea sediului sau de lânga gara Internationala. Înca un hectar a fost vândut Postei. Alte terenuri au fost revendicate ulterior de Maxin tot în zona Nicolina. Printre ele, chiar fosta fabrica si terenul aferent acesteia, din apropierea actualului Spital de Recuperare. O cerere de revendicare a fost depusa de Maxin la Primarie în 2001, imediat dupa aparitia Legii 10, referitoare la imobilele nationalizate. Cererea viza curtea de un hectar a fabricii si alte 10 ha din fabrica propriu-zisa. Cândva, pe acestea se aflau 12 corpuri de cladire în suprafata totala de aproape 2.000 mp, inclusiv o fabrica de sifoane, grajduri si o tesatorie. În fapt, nu se mai punea problema unei retrocedari în natura. Cladirile fusesera demolate de mult, iar pe terenul fabricii fusesera construite blocuri. Ar mai fi putut fi gasite cel mult mici parcele disponibile, printre blocuri. Ca urmare, municipalitatea a propus, în 2009, acordarea de despagubiri. Cinci ani în care actele au stat pe loc Dosarul a fost avansat dupa doi ani Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor. S-a întors însa aproape imediat la Iasi, pentru completare cu diverse acte. Actele au fost depuse imediat, dar dosarul a ramas la Prefectura, neatins, timp de aproape trei ani. Abia la insistentele petentei, a plecat iar la Bucuresti. Conform legii, Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) avea la dispozitie cinci ani pentru analizarea dosarului si stabilirea desagubirilor. Timpul a trecut însa fara ca de la Bucuresti sa mai vina vreun semn. În aceasta situatie, Maxin Angela si alti urmasi ai lui Popovici s-au adresat instantei, cerând obligarea CNCI la solutionarea cazului. În fata instantei, reprezentantii CNCI au precizat ca analizeaza dosarele în ordinea primirii, iar celui al mostenitorilor lui Popovici nu i-a venit pur si simplu rândul. În plus, dispozitia din 2009 a primarului privind acordarea de despagubiri fusese contestata în instanta de alti mostenitori. Desi contestatia fusese respinsa, hotarârea Tribunalului iesean nastea noi probleme. Nu reiesea clar ca terenul nu putea fi restituit în natura, situatie în care CNCI ar fi fost absolvita de responsabilitati. Ar fi fost necesara o expertiza care sa stabileasca ce terenuri ale fostei fabrici erau acum ocupate de cladiri si care mai erau libere. Din documentele existente la dosarul primit de CNCI nu reiesea clar daca Popovici fusese unicul actionar al fabricii sau mai erau si altii, ceea ce ar fi redus corespunzator cuantumul despagubirilor. Reprezentantii CNCI aveau dubii si cu privire la suprafetele deja retrocedate, punând problema posibilitatii unei duble despagubiri. Acte din 1941 la dosar Argumentele CNCI au fost respinse pe rând de judecatori. Acestia au aratat ca sentinta pronuntata în 2010 stabilea calitatea de mostenitor a Angelei Maxin, care nu mai putea fi contestata. Ramânea deschisa discutia cu privire la întinderea drepturilor de mostenire. În 1941, Popovici aparea în actele fabricii ca „proprietar”, termen tradus de judecatori ca însemnând actionar majoritar. Un proces-verbal al unei adunari generale a actionarilor mentiona ca Popovici, alaturi de alti actionari prezenti, detineau „peste 75-” din actiuni. Diversele achizitii de actiuni facute de Popovici i-au facut pe judecatori sa aprecieze ca acesta era probabil detinatorul a minim 92- din titlurile fabricii. Magistratii Tribunalului au analizat foaie cu foaie si toate actele referitoare la proprietatile imobiliare ale fabricii de spirt. În cele din urma, ei au dispus acordarea unor despagubiri de 92- din valoarea calculata pentru cele 10 ha de teren ce apartinusera fabricii si a cladirilor aferente ei ca si a 100- din valoarea altor 6 ha de teren ce fusesera confiscate de la Popovici. În total, 3,75 milioane euro. Sentinta Tribunalului nu este definitiva, ea putând fi atacata cu apel.
