The limits of my language means the limits of my world. (Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele.) Ludwig Wittgenstein „La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1:1-14) Oamenii au înteles foarte devreme esenta transformatoare a limbajului. Cuvântul era spiritul si spiritul se arata în cuvânt. Umanizarea noastra a stat, înca din vederea primilor oameni în puterea cuvântului ca transmitator de viata. Numai omul are acest privilegiu de a accesa esenta creatiei prin cuvânt. În ciuda unor idei speculative din pacate destul de populare, nu se poate spune ca maimutele au o „limba”. Limbajul este un sistem simbolic legat de reguli în care simbolurile (cuvinte, propozitii, imagini etc.) se refera la oameni, locuri, evenimente si relatii din lume, dar evoca si fac referire la alte simboluri din acelasi sistem (de exemplu, cuvinte definind alte cuvinte). Sunetele de alarma ale maimutelor si cântecele pasarilor si ale balenelor pot transmite informatii; dar noi - dupa cum a spus filozoful german Ernst Cassirer - traim într-o „noua dimensiune a realitatii” facuta posibila prin dobândirea unui sistem simbolic. Mirati, dar si încurcati de multitudinea de forme pe care a luat-o aceasta însusire unic umana, unii, începând din vechime, au încercat sa gaseasca limba pasarilor, limba primordiala a omenirii, de dinainte de turnul Babel, din care s-au rasfirat toate limbile prezentului lor. Dintre toate, poate cea mai cu tâlc poveste este cea a lui Friedrich cel Mare al Prusiei, în secolul 13. El a imaginat printre primele experimente de deprivare lingvistica. În încercarea de a scoate din adâncurile creierului ,,limba originara”, a hotarât sa creasca doi nou-nascuti izolati complet de orice expunere la cuvânt. Sa nu întelegem gresit, copiii erau crescuti în conditii princiare, erau îngrijiti cum se putea mai bine în vremea aceea, dar erau lipsiti de orice contact cu sfera rostirii omenesti. Speranta regala era ca nevoia ancestrala de comunicare, chiar în lipsa oricarui model lingvistic, va forta în cei doi ,,subiecti” expresia limbii originare a umanitatii. Dupa doar câtiva ani, nu multi, desi fizic erau perfect îngrijiti si în stare foarte buna, ambii copiii au murit, învaluiti într-o manta grea de mutenie. Experimentul regal nu a ajuns la rezultatul dorit, însa a aflat - cu un pret pe care numai regii îl pot plati - un lucru fundamental: limbajul este, pentru om, o realitate de acelasi rang cu hrana si aerul: e vital în esenta lui. Indiferent în ce cuvinte se întrupeaza. Azi, aflam, gratie unui studiu aparut recent, ca limbajul este pentru toti croit în creier pe acelasi model. O echipa de cercetatori de la MIT si Harvard au efectuat acum studii imagistice ale creierului vorbitorilor a 45 de limbi diferite. În felul acesta au descoperit ca retelele lingvistice ale participantilor la acest studiu se gasesc în aproximativ aceleasi regiuni ale creierului si au aceeasi selectivitate, indiferent de ce limba vorbesc. Suntem toti înzestrati cu un arsenal care, în cuvintele lui Samuel Taylor Coleridge, care pentru vremea aceea (acum 250 de ani) erau profetice, „este arsenalul mintii umane si contine deodata trofeele trecutului sau si armele cuceririlor sale viitoare”. Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi
