Faguet era un cititor subtil, scria expresiv, analizele lui stau si astazi în picioare atunci când se ocupa de clasici (când e vorba de moderni, antenele lui nu mai functioneaza cum trebuie). A publicat o sumedenie de eseuri pe cele mai diverse teme - morala, filosofie, politica etc. Era un spirit de mare mobilitate si, fapt important, de remarcabila deschidere intelectuala. Eseul sau despre Arta cititului (1912) poate fi utilizat si astazi cu folos daca vrem sa dezvoltam la tineri gustul lecturii (sarcina, pare-se, tot mai ingrata). Cine îl mai citeste astazi pe Émile Faguet (1847-1916)? Dupa ce a predat o vreme la licee din provincie si din Paris, Faguet devine, în 1897, profesor titular la Sorbona. În 1900 e primit în Academia Franceza. Sa notam, în trecere, ca a fost coordonatorul tezei de doctorat pe care Eugen Lovinescu a sustinut-o în capitala Frantei. A colaborat cu cronici literare, eseuri, cronici dramatice la câteva din multele si prestigioasele reviste ce apareau atunci - Journal des débats, Le Gaulois, Revue des deux Mondes, La Revue de Paris etc. A fost prolific si ca autor de carti. A scris, fireste, mai ales despre literatura franceza. Am în biblioteca volumele din seria Studii literare, în care materia critica este organizata pe secole. Faguet era un cititor subtil, scria expresiv, analizele lui stau si astazi în picioare atunci când se ocupa de clasici (când e vorba de moderni, antenele lui nu mai functioneaza cum trebuie). A publicat o sumedenie de eseuri pe cele mai diverse teme - morala, filosofie, politica etc. Era un spirit de mare mobilitate si, fapt important, de remarcabila deschidere intelectuala. Eseul sau despre Arta cititului (1912) poate fi utilizat si astazi cu folos daca vrem sa dezvoltam la tineri gustul lecturii (sarcina, pare-se, tot mai ingrata). Eseistica superioara, ce pune în valoare si calitatile lui de moralist, este seria de cartulii cu titlul generic Cele zece porunci. Au aparut în primul deceniu al secolului al XIX-lea (editorul, Edward Sansot, nu trece anul tiparirii), sunt texte scurte, iar formatul volumaselor este cel pe care îl avea odinioara Biblioteca pentru toti de la Alcalay. Am patru din aceste carti, pe care le-am luat cu ani în urma de la un anticariat bucurestean: Despre familie, Patria, Despre Adevar, Despre Batrânete. Ocupându-ma de ideologia woke am fost tentat sa le recitesc, pentru a vedea cum gândea un „traditionalist”. Dar, surpriza! Faguet nu e o minte închistata, moralizatoare si, nu o data, se dovedeste neasteptat de „modern”. În eseul despre familie, autorul gaseste ocazia sa vorbeasca si despre… feminism, pe care îl defineste ca spirit de independenta, gust pentru munca serioasa si productiva, dorinta de a stapâni meserii gratie carora femeia sa nu mai depinda de barbat si sa-l paraseasca daca el o face nefericita. Sigur, astfel înteles feminismul nu pare favorabil întemeierii unei familii; dar, adauga Faguet, e o situatie tranzitorie, lumea va evolua, femeile vor avea libertatea de a alege, iar barbatii vor accepta, bucurosi, feminismul. O imagine cam idilica, s-o recunoastem, mai ales daca ne gândim la tarile unde femeile sunt obligate sa-si ascunda fetele… Nuantate si moderate sunt si consideratiile autorului despre patrie. La moderni, spune el, patriotismul este inseparabil de liberalism. Sa-i urmarim argumentatia: „În zilele noastre, într-o natiune în care se afla catolici, protestanti, musulmani, evrei, spiritualisti, materialisti, sceptici, republicani, monarhisti, socialisti, cum ati vrea ca toti acestia sa aiba ceva comun si cum ar putea statul pretinde ca le impune un suflet comun ce trebuie inventat? În natiunile moderne, spiritul comun, unitatea morala nu exista”. Sa tragem de aici concluzia ca patria nu exista? Câtusi de putin, raspunde Faguet: patria exista în „respectul egal aratat tuturor modurilor diferite de a gândi si a simti”. Si mai departe: „Unitatea morala a unei tari moderne este diversitatea morala pe care toti o respecta. Nu-mi iubesc tara monarhica deoarece sunt republican; dar o iubesc fiindca îmi permite sa fiu republican si sa propovaduiesc principiile republicane. Nu-mi iubesc tara mea catolica întrucât sunt protestant; dar o iubesc pentru ca nu face nicio diferenta între un protestant si un catolic. Libertatea de a fi diferit este ceea ce mentine unite fiinte diferite”... Ultima fraza ar putea fi asumata de orice militant „progresist” de astazi. De unde se vede ca e bine sa-i (re)citim pe cei vechi, ca sa nu ni se para mereu ca noi am descoperit America. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
