Traumatizat de interminabila așteptare de a fi chemat la interogatoriu, profesorul dezvoltase o veritabilă artă a „neasumării”, o dexteritate a „anodinului”, o competență a „relativului”. O stăpânire a mecanismelor invizibilității și, totodată, o ușurință a strecurării prin istorie și prin lume. Articolul „L-a salvat prenumele”. Portretul celui mai bizar profesor pe care l-a avut Universitatea apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.
