Am scris cu parere de rau la aceasta rubrica despre documente ale muzicii românesti (carti, înregistrari) ignorate decenii la rând, acum partial sau deloc recuperate. De aceea, aparitia recenta a cd-ului Memorial Alexandru Imre trebuie semnalata cu toata promptitudinea. Alexandru Imre (1924-1980) a fost unul dintre cei mai valorosi jazzmen români, admirat de publicul si profesionistii în domeniu din fosta URSS, Polonia, Germania, Elvetia, Suedia, Belgia. Timp de zece ani (1940-1950) liber profesionist în marile restaurante din Bucuresti unde se cultiva numai jazz, prim clarinetist în Orchestra Cinematografiei (1951-1957), poli-instrumentist (1957-1963) apoi conducator al formatiei Casei de discuri „Electrecord”, care devenea orchestra în toata regula când se înregistrau melodii în stil pop american din anii ’40-’50 sau big band în cazul repertoriului clasic de jazz, Alexandru Imre a fost o vedeta a scenelor si studiourilor „Electrecord”, Radio, TV, un virtuoz în toate: la clarinet, saxofon alto, saxofon bariton, autor de mare rafinament al aranjamentelor si orchestratiilor pentru formatii mici (combo) si orchestra ampla, compozitor, conducator al ansamblului casei de discuri. Imaginile din arhiva TVR probeaza vivacitatea ritmica, swing-ul irezistibil, omogenitatea de ansamblu, stralucirea sonora, caracterul spectaculos al pieselor prezentate de big band-ul de jazz autentic, numit în deceniul 1961-’70 mai ales din ratiuni ideologice „orchestra Electrecord”. Acompaniind solistii de muzica usoara din Concursul si Festivalul de la Mamaia, sustinând concerte întregi (în transmisie directa tv!) sau în emisiuni speciale de jazz (tot televizate), formatia sau big band-ul „Electrecord” ilustra în mod stralucit stilurile dixie, clasic, cool, bossanova, dovedindu-se un altoi puternic al jazz-ului american pe pamânt românesc. În pagina dedicata muzicii în revista „Contemporanul” nr. 35 din 30 august 1963 am gasit cronica laudativa a big band-ului „Electrecord”, semnatara comentariului, Silvia Kerim, identificând precis calitatile ansamblului: „Ce-i drept, Electrecord-ul este poate singura formatie - dintre cele care s-au produs - care încearca, si în buna parte reuseste, sa tina pasul cu actualitatea, sa prezinte o orchestratie dintre cele mai moderne. Celelalte formatii (orchestra de estrada a RTV si orchestra teatrului muzical „C. Tanase”) nu s-au abatut - decât cu câteva exceptii - din limitele obisnuitului.” Ansamblul în discutie îsi etala calitatile datorita muzicianului pasionat, ultraprofesionist Alexandru Imre. Avea un ritm ardent cântând la clarinet piesele în stil dixie, era influentat benefic de regele american al swing-ului, Benny Goodman, saxofonul alto îl evoca limpede pe Johnny Hodges, unul dintre solistii big band-ului condus de Duke Ellington, saxofonul bariton, în anii 1955-1970 o raritate sonora în patria jazz-ului, cu atât mai mult în patria noastra, îti trimitea imediat gândul la Gerry Mulligan, o piesa în maniera bossa nova îti amintea de alt performer al saxofonului alto, americanul Stan Getz. Dar în toti acei ani, si acum, ascultând înregistrarile lui Alexandru Imre, nu puteai/ nu poti decât sa admiri calitatea muzical-expresiva a versiunilor muzicianului român. Aveau de toate: melodia sprintara din stilul dixie, vioiciunea, candoarea, dulceata sunetului în stilul clasic, reticenta expresiva în stilul cool, discret amplificata, cu o muzicalitate desavârsita în stilul bossa nova. În cabina de sunet de la TVR Iasi am redat în 2007 pentru saxofonistul american Rick Condit o înregistrare din 1962 a formatiei „Electrecord”. Fara sa precizez anul. A ascultat cu atentie, si, la final mi-a cerut numarul de telefon al lui Imre, pentru ca voia sa-l cunoasca si sa-l felicite. Condit fiind tot un maestru al saxofonului alto. Acel episod nu mai are nevoie de comentarii… Memorial Alexandru Imre, cd-ul publicat de curând la casa „7dreams records” în parteneriat cu casa „Electrecord”, detinatoarea înregistrarilor originale, ofera 21 de argumente ale marilor calitati muzicale de care s-a învrednicit muzicianul Alexandru (Sanyi) Imre. Au fost selectate înregistrari din perioade diferite ale carierei sale, ilustrându-i superb personalitatea plurivalenta, demonstrând ca jazzmen-i români din deceniile 1951-1980 erau egali ca valoare corifeilor americani din acele epoci. Unele imprimari au fost publicate initial pe discuri de vinil (1962, 1963, 1966, 1976), altele au iesit acum prima data din fonoteca „Electrecord” (compozitiile de Vladimir Cosma, Alexandru Imre, aranjamentele jazz-istice ale unor melodii de Noru Demetriad si Aurel Girovanu) - dar prezenta selectie este o premiera pe cd. Stiindu-le din cercetarile proprii ale anilor trecuti, nu pot decât sa apreciez ca aceste documente de mare pret sunt acum la dispozitia tinerei generatii. Initiativa apartine infatigabilului promotor si jurnalist Florian Lungu (de admirat si pentru gasirea fondurilor necesare realizarii discului), o initiativa ce se cuvine apreciata la superlativ si multiplicata de alte case de productie, pe masura nestematelor sonore aflate în asteptarea suportului discografic. La finalul excelentului comentariu din pliant, Florian Lungu îl defineste cu dreptate pe Alexandru Imre ca „un reprezentant de prima altitudine valorica al stilurilor traditional, clasic-swing si swing-modernizat, în jazzul românesc din a doua jumatate a secolului trecut”. Alt document sonor, care nu a încaput în prezenta editie, document publicat în 1994 în seria de discuri Jazz Restitutio nr. 4, dedicat lui Dan Mândrila (ST - EDE 04218) ne-a oferit tuturor surpriza audierii improvizatiilor lui Alexandru Imre pe cunoscuta tema a lui Charlie Parker Anthropology. Imre a dovedit o admirabila adaptare inventând spontan, într-un tempo ultra-rapid, cu o virtuozitate tehnica de-a dreptul halucinanta, pe coodonatele a doua stiluri radical moderne - bop si free. În concluzie - un disc istoric, de colectie, care va uimi, va educa, va deveni subiect de admiratie pentru toti cei interesati de arta jazzului. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
