Sunt binecunoscute vorbele rostite de Domnul împotriva fariseilor (din capitolul 23 al Evangheliei dupa Matei). Acestia sunt acuzati ca "leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc sa le miste", ca "toate faptele lor le fac ca sa fie priviti de oameni", ca "le place sa stea în capul mesei la ospete", "sa li se plece lumea în piete si sa fie numiti de oameni: Rabi", ca "închid Împaratia Cerurilor înaintea oamenilor", ca "manânca casele vaduvelor si cu fatarnicie se roaga îndelung". Ne dorim ca astfel de cuvinte sa nu se potriveasca nici unui preot din zilele noastre. Dar atitudinea fireasca, duhovniceasca fata de astfel de cuvinte nu este, nici într-un caz, aceea de a considera ca ele nu ne privesc deloc pe noi. Daca am proceda asa, ne-am face vinovati taman de o... atitudine fariseica, am proceda precum aceia care îi replicau Mântuitorului ca ei sunt "fii ai lui Avraam" si, prin aceasta, se considera mai presus decât altii, refuzând pâna si ideea ca ar putea fi ceva gresit în comportamentul lor. Însa, daca ne smerim si consideram ca acele cuvinte foarte dure ale Domnului ne pot fi adresate si noua, atunci ne folosim mult din punct de vedere duhovnicesc, întrucât ele ne vor tine în stare de trezvie. Eu recomand citirea lor macar o data pe luna, dimpreuna cu o analiza foarte onesta a propriei vieti, încercând a identifica eventuale situatii în care am facut ceva din categoria celor vizate de Mântuitorul. Spre exemplu, sigur ca, uneori, un preot este invitat sa stea "în capul mesei", iar în sine acest lucru nu este gresit. Trebuie sa se întrebe daca a ajuns acolo pentru ca si-a dorit asta, s-a îndulcit de aceasta "slava" sau a fost invitat si, desi ar fi putut foarte bine sa stea în locuri mai smerite, din dorinta de a nu mâhni pe cei care l-au chemat, a acceptat o astfel de cinste. Unul dintre cei mai prolifici filosofi crestini, Nikolai Berdiaev, sesiza în noul fariseism o reala amenintare la adresa crestinismului. "Astazi, ar fi o greseala sa credem ca stigmatizarea împotriva fariseilor, de care este plina Evanghelia, se refera numai la trecutul îndepartat, la învatatorii poporului evreu. Fariseismul este mereu un element care joaca un rol enorm în viata Bisericii istorice, sufocant pentru teologia si morala crestina", afirma Berdiaev într-un articol din 1935. Fariseismul presupune, pentru el, o racire a "flacarii generate de prima revelatie, instaurarea domniei legii, a formalismului", fiind un fenomen care se regaseste, de altfel, în toate religiile lumii. Este un soi de cadere a omului, ca o multiplicare sau o repetare a primei sale caderi, cea din Rai. Faptul ca omul are aceasta tendinta, de a reduce o viata spirituala vie, traita, la o serie de norme pe care îsi propune sa le respecte este, de asemenea, semnul slabiciunii omului. Poruncile lasate de Hristos ne sunt de folos atâta vreme cât ne si conduc la o întâlnire vie, reala cu El. Altminteri, luate în sine, pot lesne deveni pietre de poticneala, repere ale unei morale bine articulate, dar inerte, care nu pot îndumnezei omul. Scaunul de spovedanie este locul în care, mai mult decât în alte situatii, ne poate fi de folos o astfel de autoevaluare, ce porneste de la premisa ca ispita fariseismului este prezenta si astazi, si va fi asa pâna la sfârsitul veacurilor. Daca luam aminte la cuvântul: "leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc sa le miste", atunci vom întelege mai bine de ce duhovnicii iscusiti nu dau niciodata ucenicilor canoane mai mari decât pot ei însisi împlini. Vom evita astfel dubla masura sau dublul standard pe care-l aplicam propriei persoane, respectiv celuilalt, evitând astfel si dezonorantele cuvinte cu care ne mai cearta poporul: "sa faci ce spune popa, nu ce face popa".
