La noi, pe vremuri, dainuia printre zidari credinta ca o casa nu se cade sa fie complet terminata, fiindca, spuneau ei, nu-i este dat omului sa închege ceva în vremelnicia vietii. Si,de aceea, lasau undeva. într-un colt mai nevazut, zidul „la rosu”, netencuit. Sau comiteau o jertfa. Vezi Legenda Manastirii Argesului. Unii cred ca din acelasi motiv nu este terminata nici piramida lui Keops, care are, în loc de vârf, o platforma - da, o platforma, zicem noi, de pe care se vede viitorul. Asa sa ramâna neîncheiate si aceste intermitente de Keopsica. Poate ca vor deschide o bolta catre viitor. Tic-tac-ul ceasornicului (dar si al inimii) alerga cu timpul în cârca. De ce si încotro alearga? Întrebarea este atât de stupida... Si, totusi, atât de întemeiata! Dar, e întemeiata pe stupiditatea noastra, care nu stim nu vrem sau nu putem sti ca întrebarea este o arta vesnic disponibila, naiva si fara amintirea esecurilor trecute. Si de aceea expusa tuturor stupiditatilor. Asa ca ma întreb: Nu cumva oare cea mai perfecta întrebare este Tacerea? A iubi înseamna sa-ti iei raspunderea morala a unui fragment din Realitate. Cum poti citi în ziua de azi vechile versuri populare: Cine tine cu strainii / Mânca-i-ar inima câinii? Sunt aceste conforme cu noile norme europene? „Dati-mi un trup”! se vaicarea Kierkegaard. Si pe lamentarile patologice ale acestui nesatisfacut fara trup, existentialistii decreteaza ca existentialismul este, în primul rând, o filosofie a omului înainte de a fi o filosofie a naturii! Eroare! Nu, existentialismul este o filosofie a unui om fara trup si, ipso facto, fara natura; un om gol în gol! Am tradus mai multi filosofi rusi. Nu mai traduc: nu mi se cere, e drept, îmi vine sa traduc ca câinelui a linge sare. Totusi, sa fiu drept, îmi lipseste durerea efortului de a dramui, nopti în sir, imponderabilele cuvinte - îngerii mei românesti. Ah, musteste în mine atâta orgoliu, vazând ca limba româneasca este în stare sa învesmânteze geniul atâtor filosofi rusi: Vladimir Soloviov, Rozanov, Berdiaev. Mda, le-am dat cetatenie de filosofi români! Hristos a dat suprema definitie a angajarii: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea”. Stia El ceva, acest Hristos, si, mai ales, cunostea bine la ce se putea astepta din partea omului. Creatorul i-a dat procura Poetului sa continue Creatia, dar nu l-a investit cu dimensiunea eternitatii. De aceea, Poezia este o eternitate care moare. Întrebat cum a conceput uriasa statuie a lui Zeus, Fidias a raspuns: - Citindu-l pe Homer! Da, la început este poetul; apoi vin zarafii de vorbe. Dar fundamentarea lumii este un vis poetic. Abisul cheama abisul. Si, daca te uiti în el, începe si el sa se uite în tine, iar prin adânc vezi moartea trecând. Hristos râdea în hohote pe cruce. Si, de doua mii de ani, râde în hohot de cei care-l fac Dumnezeu. El vrea sa fie numai Om! Credinta mea este cam aceasta: Cred în Una Realitate, Facatoarea Cerului si a Pamântului; si ma angajez sa-ti daruiesc floarea gândului meu ca suprem omagiu adus numai tie, Realitate, în lumina luciditatii, a claritatii si a libertatii. Amin! Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
