A fost „cândva”, câteva zeci de ani în urma, si o vreme a suferintei românesti de „penuria TV”: una singura, de stat, doua ore de emisie, si acelea pline de „Odi” si „Sini”, cuplul de mega-staruri „carpatine”, si stiri pline, toate, de „neabatut”… optimism. Nu tu divertisment, meciuri de pe la rusi si bulgari, of, triste timpuri, nu? Pai, se compara cu ce avem azi? Cu „paleta”, proliferanta de-a dreptul, de canale (si canalii, prea destule), cu „inventiva” lor varietate de programe, ploaia (acvatica metafora, îndreptatita) de seriale coreene si turcesti? Ca sa nu mai vorbim de „Felicsi” - moguli si ai lor hosts, de o fizionomica vigilenta (ochi si ochelari) si concentrare a inteligentei de sub intransingente sprâncene aproape comparabila cu a lui „Gabi” Oprea , care au speriat CNN-ul. Ei, alta viata, probabil „paradisiaca”, pentru atâtia români si atâtea românce, dovediti incurabili TV addicted. Ei, dar nu despre „progresul” asta, curat frapant, vreau sa va vorbesc aici si acum, ci despre marea aglomeratie de „VIP”-uri si „staruri” ce roiesc, precum mustele, pe mai toate canalele si avalansa de astfel de faima si gloriile fabricate în mare viteza (si dezinvoltura), în „atelierele” TV dâmbovitene, atât de competitive, cu flair-ul, abilitatea si mai cu seama “stiinta” unor experti ai cosmetizarii mutrelor si speech-urile de pe (ni) micul ecran, propulsate direct si impetuos în rama „popularitatii” - tsunami, ba chiar si a unui, deloc tatonant sau timid, „mega”-vedetariat… pixelic. De pilda, insistent, din ce în ce mai insistent, zi dupa zi, facut sa iasa cât mai în evidenta la tabloida TV România, „energicul” si, ce mai, atât de „dezinhibatul” semi-lider AUR, da, chiar el, George Simion. Parca înca mai vad afisele electoralei lui candidaturi, „independente”, înainte de a fi urcat asa de sus în ierarhia proaspat mositului partid-surpriza, înjghebat si „sudat” pe tot felul de „retele” (nu numai „sociale”). Nu va uimeste (sau poate va umple si de admiratie) saltul, ca de la o trambulina a „popularitatii” (mai galopanta si decât pandemicele „valuri”), de la debutul „independent” al politichianului veleitar, ilustru necunoscut, la, nu mult mai târziu, figura „de prora” (îngemanata, ma rog) a „AURitului” (ca… aurit înca nu-i, dar se straduieste, neistovit) personaj „mobilizator” si temperamentos al înca fragedei formatiuni macho iesita din internautice avânturi si molipsitoare debates? Ce „calitati” de potentiala ascensiune si leadership l-or fi impus vreunui headhunter sau coach din mai întunecatele culise ale „puterii”, mereu în cautare de „neprihanite” talente? Cu siguranta, au contat priza campaniei pe internet, cocktailul de aptitudini într-ale „comunicarii” si cele de „dirijor” al galeriei, like-uri etc. apoi s-au ocupat de modelarea traiectoriei lui, odata lansat, „baietii” priceputi, din media si nu numai. Chiar acum vad pe ecran la protectoarea-i TVRm, „GS îsi încoloneaza oamenii…”: nu suna a paramilitara subordine tot asa de ochios cultivata „dacicului” Fuhrer/ghid al „maselor”, ca si „condescendentului” (succesiv autoritarului interlocutor burzuluit) parlamentar de la „dialogul” în forta cu primarul general Nicusor Dan, mai mic în grad, al politichiei, ca matematica oricum nu se pune. Sau, mai luând un exemplu de pixelice rasfaturi si nabadai, charismatice (dupa unii), pe „senatoarea Diana Sosoaca”, tot de la AUR, si ea un nume si o ditamai prezenta, de neignorat la cât de frecvent si de acut în decibeli se revarsa imaginea ei, strâmtorata inuman pe, în cazul ei, si mai micul ecran. Cam la concurenta cu Dinca si „caracalita”, razboiul ei anti-masca debordeaza de atâtea puntate câte s-au acumulat deja, mereu ahtiata de „baia”, ca sa zic asa, „de multime”, asupra careia îsi roteste ea ochii, lacomi de imaginea si peroratia sa în incendiarele-i one women show: oriunde, oricând si oricât de „combativ”, zborsit public si prompt mediatizat, inclusiv din incinta de spital. „Ghinionul” jurnalistei de la RAI UNO, muscata de conjoint-ul Dianei (care poate o fi, macar el, vaccinat), dar gânditi-va: daca ar fi muscat-o însasi senatoarea? Capacitatea de persuasiune, probata „admirabil” de obedienta cu care a noastra „polizia” a aparat-o pe D.S. de intrusi mediatici neagresati. Pai ce, asa merge? Are ea „consultantii” (consilierii?) ei de imagine, autohtoni, generosi si protectori. Dar chiar si asa, iat-o „virala” pe mapamond, „agresata” si tâlharita, vreo aureola de „victima” îi mai lipsea. Gurile rele: „diversiune mediatica”. Vedeti câta nedreptate, tintita (perfid) barbatei senatoare, dar si „copila teribila”, divortata de AUR? Si uite asa ni se urca în capul tarii „forte noi” în politichie, ascendent plutitoare în nourasi… de pixeli. Nicolae Cretu este profesor doctor în cadrul Facultatii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic si istoric literar
