Care ar fi, asadar, principalele lectii pe care le-am desprinde în urma acestei crize? - sa spunem, peste câtiva ani, când pasiunile prezentului se vor fi potolit. Evident ca ar fi nevoie sa acoperim o perioada de timp mai îndelungata si sa privim catre fenomene ce nu pot fi arondate, facil, tulburarilor din ultimele saptamâni. Vom vedea, în zilele urmatoare, care vor fi efectele politice ale asa-numitei „flexibilizari” a mandatului acordat de PNL domnului Nicolae Ciuca, în vederea formarii unui nou guvern. Speculatiile observatorilor politici merg, cel putin pâna în momentul de fata, mai degraba în directia PSD decât în cea a USR. Desigur, sunt multe alte subiecte abordate în discutiile neoficiale, fiind nevoie de rabdare pentru a urmari desfasurarea unei crize ce seamana pe alocuri cu un film (prost) de actiune. Care ar fi, asadar, principalele lectii pe care le-am desprinde în urma acestei crize? - sa spunem, peste câtiva ani, când pasiunile prezentului se vor fi potolit. Evident ca ar fi nevoie sa acoperim o perioada de timp mai îndelungata si sa privim catre fenomene ce nu pot fi arondate, facil, tulburarilor din ultimele saptamâni. În primul rând, cineva ar putea observa ca PNL si USR au fost total nepregatiti de guvernarea în coalitie dupa legislativele de anul trecut, desi ipoteza se profila de multa vreme - din anii opozitiei comune si, cel mai puternic, dupa europarlamentarele din primavara lui 2020. Nu a existat o apropiere suficient de pragmatica încât sa stinga rivalitatile reciproce. Apoi, intervalul de guvernare minoritara a PNL, sub Ludovic Orban, a stimulat si mai mult gustul liberalilor pentru concentrarea puterii, mai ales ca sondajele de opinie îi aratau, o vreme, drept mari favoriti în batalia legislativa. Când realitatea urnelor i-a lovit, în decembrie, liderii liberali au privit formarea coalitiei ca fiind nu un efort constructiv comun, ci un proces prin care „altii” îi priveaza în mod nemeritat de portofolii si de parti din putere. În aceste conditii, faptul ca alianta la guvernare a functionat destul de bine timp de o jumatate de an ar merita trecut la rubrica surprize. Apoi, s-ar putea nota faptul ca liberalii nu au stiut (sau poate ca le-a fost teama) sa-si flexibilizeze mai din timp atitudinea fata de PSD. Acum, se afla într-o situatie neplacuta: trebuie sa le explice membrilor si simpatizantilor de ce vocabularul altadata plin de termeni precum „razboi” sau „niciodata” lasa sa se vada, dintr-o data, o realitate total diferita. Chiar daca, pâna la urma, nu se va ajunge la un compromis PNL-PSD, aceasta deplasare vizibila a liberalilor si a presedintelui Iohannis va fi sanctionata, probabil, de multi alegatori. Daca aceasta schimbare s-ar fi produs ca urmare a unui act de vointa al PNL - sa spunem, pentru a largi spectrul guvernamental în efortul de combatere a pandemiei - totul ar fi fost mai usor de digerat pentru respectivii sustinatori. Acum, însa, acestia vor întelege ca totul vine doar din dorinta PNL de a ramâne la putere. Cu alte cuvinte, liberalii se vad nevoiti sa recurga la o schimbare majora de azimut, fara o pregatire adecvata si în momentul cel mai nepotrivit cu putinta. În continuare, ar merita sa fie retinuta larghetea cu care PNL a utilizat conceptul de guvern minoritar, îndepartându-se de sensul consacrat al termenului, în democratiile mai asezate. Acolo, cabinetele minoritare apar, mai întotdeauna, atunci când nu se gasesc suficiente partide pentru a configura o majoritate, si foarte rar din cauza ca un partid refuza împartirea puterii guvernamentale cu cei pe care, altfel, îi cheama sa sprijine cabinetul. Din acest punct de vedere, esecul domnului Ciuca, desi a fost târziu recunoscut, este o veste buna, în masura în care îi trezeste putin la realitate pe liderii PNL. Iar eventuala redesemnare a sa ca prim-ministru, cu un mandat mai „flexibil”, ar trebui sa marcheze si îndepartarea politica de metoda aranjamentelor discrete si greu de controlat, ce sta la baza guvernarilor minoritare, în favoarea asumarii deschise a drepturilor si obligatiilor, printr-un acord de coalitie. Desigur, acestea sunt elemente de nuanta în raport cu problema centrala: incapacitatea clasei politice de a genera, în acest moment, un guvern care sa detina suficienta legitimitate spre a conduce cu adevarat societatea. Despre aceasta, în textul de saptamâna viitoare, cu observatia ca o eventuala învestire a unui cabinet, între timp, nu va rezolva neaparat problema enuntata mai sus.
