Se cuvine evocata simplitatea, naturaletea si comunicativitatea lui Grigore Pop. Mai putin vorbaret, neuitatul profesor si virtuoz devenea volubil când subiectul de discutie era muzica în general, percutia în special. Îndemnat la vorba, discursul sau capata fluenta, expresivitate si semnificatie, cristalizându-se într-un mini-curs despre instrumentele pe care le stapânea. În deceniul 1981-1990, doua surse de auditie a muzicii românesti de ultima ora, straina propagandei politice, în rezonanta cu actualitatea componistica a lumii,au fost seria de discuri „Romanian Contemporary Music” publicata de „Electrecord” si Festivalul international de jazz organizat în fiecare an spre sfârsitul lunii martie la Sibiu. Cum Festivalul national „Cântarea României”, caruia i s-a acordat oficial amploare excesiva în dauna artei profesioniste, fiind promovat pâna la satietate pe toate scenele mari si mici, la Radio, la Televiziune, a fost oarecum de mirare aparitia seriei de înregistrari neîntrerupta ani la rând, si cu muzica radical moderna. Mirarea era justificata de cultivarea acelei mici oaze de libertate, un canal de difuzare underground, cum se numea atunci, adresat unui numar restrâns de muzicieni interesati de avangarda, vandabilitatea albumelor de vinil fiind din start extrem de redusa. Tiparirea pe coperti a numelor autorilor si interpretilor în limba engleza argumenta intentia oficialitatilor de a-si demonstra peste hotarele tarii permeabilitatea la cele mai noi forme de exprimare muzicala. Dar programarea fara prea multa publicitate a unor formatii si solisti din Europa de Vest în Festivalul de la Sibiu, reprezentând, la fel, noutatile aspre sau de o conceptie si expresivitate rafinata, a fost considerata de profesionisti, de publicul tânar venit în numar impresionant din tara la acel eveniment, un prilej unic, la fel de mirabil, de a lua „o gura de aer proaspat”. A fost destul de evident în acea perioada ca seria „Romanian Contemporary Music” si Festivalul de la Sibiu, asemenea concertelor de acest tip organizate anual în alte orase din tara (Brasov, Iasi, Costinesti) au beneficiat de toleranta oficiala ca supape de atenuare a tensiunilor din ce în ce mai puternice care se simteau în tara. Ascultând discurile mentionate, unele programe din festivalul de la Sibiu, am putut cunoaste concepte si tehnici instrumental-expresive noi la care au aderat Liviu Dandara, Corneliu Dan Georgescu, Felicia Donceanu, Doina Rotaru, Liviu Danceanu, Octavian Nemescu, Adrian Pop, Iancu Dumitrescu, Gunter Hampel, Jeanne Lee, Per Henrik Wallin (lista este incompleta). Unul dintre momentele unice gazduite pe scena sibiana a fost concertul Ansamblului de percutie al Conservatorului din Cluj, actuala Academie de muzica. Am remarcat atunci perimetrul restrâns al creatiei spontane, improvizate, potrivita unui festival de jazz, însa nu am mai dat importanta acestui criteriu pentru ca optiunile conceptual-sonore se integrau evantaiului repertorial bogat deschis de organizatori, ritmurile pregnante se potriveau vivacitatii structurale a jazz-ului, ineditul spectacolului sonor era evident, atractiv. Profesionist al instrumentelor de percutie, interpret, profesor la Conservatorul clujean, împreuna cu Cornel Taranu membru fondator al Ansamblului „Musica Nova” (1968), specializat în reflectarea celor mai noi, mai diverse optiuni stilistice ale compozitorilor români si din lume, Grigore Pop, întemeietorul Ansamblului de percutie, avea întâi de toate un filtru natural, slefuit în timp datorita studiului intens permanent, datorita activitatii de pedagog si de concertist, datorita curiozitatii neslabite cu care a cautat în tara, dincolo de hotare surse sonore de cele mai diferite si uimitoare constructii, carora le-a gasit virtuti muzicale. Mi s-au parut firesti iesirile lui Grigore Pop împreuna cu studentii sai din sala de studiu a Conservatorului în magazinele si bazarurile unde cautau tot felul de obiecte trebuincioase oricarei activitati, numai muzicii - nu. Pâna atunci. Era un spectacol sa-i vezi transformând vase de metal sau din lemn în instrumente cu calitati ritmice, timbrale si mai ales melodice. Alte surse, total inedite pentru spectrul sonor cultivat în Ansamblul de percutie, au fost instrumentele trimise de fostii sai studenti, reîntorsi în tarile natale din America Latina, care nu si-au uitat profesorul. Admirabila timp de aproape o ora, cât a durat concertul ansamblului clujean la Festivalul de jazz de la Sibiu, a fost calitatea fundamentala a ofertei muzicale: toate instrumentele de percutie, crezute cu unic rol ritmic, si-au dovedit sub degetele profesorului Grigore Pop si ale studentilor sai, virtutile melodice. Ascultatorul mai putin experimentat a descoperit atunci, poate descoperi acum datorita înregistrarilor, dincolo de aspectele ritmice si timbrale, melodia subtila, originala, ce poate ajunge la treptele frumusetii. Asa a fost în Festivalul de jazz de la Sibiu care în timpul programului prezentat de Ansamblul clujean si-a depasit specificul de gen pasind în zona polifoniei stilistice moderne. Asa a fost peste ani la Piatra Neamt, cu prilejul editiei inaugurale a Concursului si festivalului national de percutie. În primul rând un spectacol pur muzical: daca receptezi numai sunetul, esti impresionat de complexitatea scriiturii pentru felurite instrumente de percutie, complexitate ce nu îngreuneaza perceptia ideilor fixate în partitura de compozitor, nici nu afecteaza imaginea spectaculoasa a pânzei timbral-expresive. Exista instrumentisti, formatii ce îti stimuleaza dorinta de auditie, nicidecum nevoia de a-i vedea. Muzica se adreseaza mai ales, sau în primul rând urechii. Dar membrii Ansamblului de percutie, împreuna cu profesorul lor, Grigore Pop, erau si personaje pe scena. Fara a tenta în vreun fel jocul actoricesc - miscarile, gesturile impuse de xilofon, marimbafon, clopote, celesta, bongos, block-uri din lemn, tuburi de bambus, tamburina, maracas, cinele, gonguri thailandeze, tobe indiene, tobe clasice, obiecte aparent neconventionale muzicii si altele pe care nu le mai enumar pretindeau din partea tinerilor, din partea profesorului lor dinamism scenic, stimulând chiar fantezia ochiului format pentru imaginea de televiziune. La Piatra Neamt, când colegul meu, cameramanul Ion Scripliuc, a fost incitat pe scena sa urmareasca prompt, în ritmul alert cerut de lucrarile interpretate, instrumente, detalii de instrumente, chipurile concentrate ale celor din Ansamblu - spectaculozitatea muzicii si a imaginilor înregistrate în concert inspirând ulterior selectia cadrelor la montaj, pe care am realizat-o împreuna cu Dragos Brehnescu. A fost, poate fi oricând un argument în favoarea creativitatii compozitorului, dezvoltata de interpreti dincolo de zona strict muzicala, transformând-o în spectacol total. Productia exclusiv sonora poate fi stralucit exemplificata cu opus-urile din albumul discografic Percussion Ensemble of the „Gh. Dima” Conservatory of Cluj-Napoca conducted by Grigore Pop („Romanian Contemporary Music”), „Electrecord” ST-ECE 03045 (1987), lucrari de Valentin Timaru, Anatol Vieru, Constantin Râpa si Ede Terény. Se cuvine evocata simplitatea, naturaletea si comunicativitatea lui Grigore Pop. Mai putin vorbaret, neuitatul profesor si virtuoz devenea volubil când subiectul de discutie era muzica în general, percutia în special. Îndemnat la vorba, discursul sau capata fluenta, expresivitate si semnificatie, cristalizându-se într-un mini-curs despre instrumentele pe care le stapânea. Cu aceasta impresie am ramas la Sibiu, când, dupa concert, am alergat în culise spre a-i propune discutia înregistrata audio, aceeasi impresie m-a stapânit la Piatra Neamt, încântat de tot ce-mi spunea, convins de inutilitatea vreunei „taieturi” în cabina de montaj tv. Majoritatea studentilor lui Grigore Pop au ajuns, la rândul lor, virtuozi ai instrumentelor de percutie, conducatorii unor ansambluri renumite de acest tip, profesori. Îl amintesc aici doar pe Alexandru Matei, pedagog la Universitatea nationala de muzica din Bucuresti, fondator al renumitului ansamblu de percutie „Game”. Modestia, simplitatea, reticenta de a intra sub reflectoare în afara concertelor cu instrumentele si studentii sai l-au privat pe Grigore Pop de toata popularitatea meritata. Nu am vazut prea multe articole în presa la disparitia sa, în septembrie 2021. Însemnarile mele de astazi sunt un mic omagiu adus unui om si unui muzician ce nu poate fi uitat. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
