Ambitiile elitelor politice, corporatiste, ONG-iste reunite la Davos de a impune solutii radicale pentru gestionarea planetei se lovesc de ostilitatea stângii care le demasca ipocrizia, de opozitia celor care cred ca unele teorii conspirationiste încep sa semene prea mult cu realitatea si de reconfigurarile geopolitice. Tema traditionalei reuniuni anuale de la Davos World Economic Forum (WEF) 2022 care tocmai s-a încheiat (de regula are loc în ianuarie, pe zapada, dar din cauza Omicronului a fost mutata în mai) a fost „Istoria într-un moment de cotitura: politici guvernamentale si strategii de afaceri” si, previzibil, a fost dominata de razboiul din Ucraina si tragediile umanitare pe care le-a provocat. Însa, din nou previzibil, nu aveau cum sa lipseasca temele dragi lui Klaus Schwab, fondatorul WEF (în 1971), si elitelor politice, corporatiste, ong-iste, care într-un exercitiu ritualic anual vin sa-si exprime profunda preocupare pentru „soarta planetei si a omenirii în ansamblu”. Teme precum pandemia globala, inegalitatea si schimbarile climatice. Klaus Schwab le-a spus celor circa 2500 de participanti ca ei sunt cei chemati sa asigure o „gestiune luminata” a acestor provocari planetare reprezentate de schimbarile climatice si pandemii, de pe pozitia unui fel de „guvern global”. Este vorba de accente care nu existau în trecut, sau cel putin nu erau vizibile, din punctul de vedere al „agendei Davos”. De unde si suspiciunile si teoriile conspirationiste care au crescut semnificativ în intensitate, mai ales în ultimii doi ani, dupa declansarea pandemiei. Într-un film din 1997, „Teoria Conspiratiei”, cu Mel Gibson si Julia Roberts, soferul de taxi Jerry Fletcher, vede conspiratii peste tot. Un exemplu clar de paranoia. Însa se spune, mai în gluma sau mai în serios, ca daca persisti în aceste teorii, mai devreme sau mai târziu, una dintre ele se va dovedi adevarata. Or, Davosul ofera destule exemple care alimenteaza cu succes astfel de ocazii. Proiectul unei asa numite „Mari Resetari”, anuntat anul trecut de catre Klaus Schwab, care milita pentru o schimbare radicala a modului nostru de viata pentru a „salva planeta” stârnise deja enorme controverse. Pe care o serie de interventii din acest an le-au amplificat. De pilda J. Michael Evans, presedintele Alibaba Group, a vorbit despre un dispozitiv care va analiza „amprenta de carbon” a fiecaruia monitorizând ce cumperi, ce manânci, unde si cum calatoresti, o varianta a sistemului de „credite sociale” din China. Iar Albert Bourla, CEO Pfizer, unul dintre marii beneficiari ai pandemiei, care în 2021 a câstigat $24,3 milioane, a vorbit despre o tehnologie pe care o dezvolta corporatia sa, cu un microcip inserat într-o tableta care sa semnaleze autoritatilor ca pastilele obligatorii (de tipul vaccin) au fost într-adevar ingerate. În timp ce presedinta unui gigant financiar norvegian a spus ca pe fondul tranzitiei energetice va trebui sa ne obisnuim cu penuriile, cu preturile mari, cu presiunile inflationiste. Sacrificii care merita însa facute, a spus ea, din cauza imperativului luptei cu schimbarile climatice. Aceste idei nu sunt noi. Ele au fost enuntate cu jumatate de veac în urma de asa-numitul Club de la Roma care avertiza despre „limitele cresterii”. Previziunile sumbre avansate atunci nu s-au împlinit însa ideea în sine, aceea de a promova politici care sa limiteze cresterea populatiei (de unde si campaniile sustinute pro-avort sau cele pro-LGBTQ, cu accent în ultimul timp pe transgenderi) care sa impuna un anumit mod de viata, sub imperativul „sustenabilitatii”, a redevenit tentanta între timp pentru ca frica inoculata privind „moartea Terrei” daca nu se impun masuri radicale constituie un instrument de control extrem de eficient într-o societate în care trebuie macar formal pastrata regula deciziilor luate democratic. Iar din aceasta perspectiva se vede cât de usor a putut fi inoculata într-o buna parte a populatiei ideea ca schimbarile climatice la care asistam, care sunt reale, ar fi provocate în principal de om, de unde toata aceasta titanica „lupta cu carbonul”. Când de fapt au existat schimbari climatice, unele mult mai dramatice decât cele de acum, de-a lungul întregii existente a Pamântului, cu mult înainte de aparitia omului. În baza acestei strategii de sorginte ideologica, tentanta din perspectiva levierului de control societal pe care îl ofera, au fost luate decizii complet nerealiste privind renuntarea la surse de energie traditionale, înainte de avea la dispozitie surse alternative viabile, mai ales daca se elimina si energia nucleara. Unul dintre principalii purtatori de drapel mediatici ai stângii liberale, cotidianul The New York Times scrie ca, desi aceasta traditionala reuniune a elitelor globale este considerata de multi nimic altceva decât o „petrecere alpina pentru politicieni si plutocrati”, ramâne totusi unul dintre putinele forumuri care „prin calitatea intelectuala a decidentilor ofera oportunitati fara rival pentru a genera schimbare”. În ultima perioada WEF a fost atacat si de la dreapta si de la stânga spectrului ideologic, însa în acest an criticile au fost mai vehemente ca niciodata. De pilda CNN se întreaba daca elitele mondiale prezente zilele trecute la Davos chiar au sesizat ca lumea s-a schimbat citându-l pe jurnalistul american Anand Giridharadas, autorul volumului „Winners Take All: The Elite Charade of Changing the World”, care critica dur ceea ce el numeste o „clasa plutocratica de elita” spunând ca ultimii doi ani au fost clarificate lucrurile, aceasta clasa înfloritoare doreste, în esenta, în ciuda discursurilor pe care le livreaza despre binele comun, sa prezerve un sistem defavorabil tuturor celorlalti. Probabil ca si astfel de critici i-au facut pe multi lideri politici importanti sa decida, prudent, sa nu se amestece cu miliardarii lumii într-un moment atât de dificil în plan economic, pe plan mondial. Au lipsit între altii Joe Biden, Boris Johnson, Emmanuel Macron, Mario Draghi. De fapt, din Marea Britanie nu a venit nici un ministru. Mai mult, Londra face pregatiri pentru organizarea unui Summit de investitii, organizat la fiecare doi ani, în competitie cu Davosul. E drept, a fost cancelarul german Olaf Scholz, iar Casa Alba l-a trimis totusi pe John Kerry, „tarul” luptei împotriva Schimbarilor Climatice, dar acesta nu este luat prea tare în serios nici macar la el acasa. Cotidianul The Guardian, un mare avocat al masurilor radicale „pentru salvarea planetei” citeaza un fost ministru britanic pentru a explica de ce tot mai multe figuri publice proeminente au început sa creada ca prezenta lor la Davos este mai degraba contra-productiva: „a devenit totul ridicol, reuniunea a încetat sa mai fie relevanta; vin în Elvetia presedinti de companii care zboara cu avioane private pentru a promite ca vor planta milioane de arbori ca remediu împotriva carbonului”. În realitate argumentul este subtire. Tot cu avioane private se venea la Davos si cu ani urma, pentru a face acelasi gen de promisiuni. Însa vremurile s-au schimbat dramatic între timp. În esenta WEF este un forum pro-globalizare care are loc într-o perioada în care tendinta mondiala este una catre de-globalizare ceea ce pune sub semnul întrebarii pe viitor chiar rostul reuniunii de la Davos. Pesimismul privind viitorul globalizarii a fost împartasit pe scara larga la Davos. Vocile moderat optimiste au fost coplesite de pesimismul majoritar care nu se asteapta la o reîntoarcere la situatia din trecut chiar daca se va ajunge la un acord de pace în Ucraina. Asa cum era de asteptat participantii au deplâns aceste evolutii, chiar daca unii au prezentat scenarii ceva mai optimiste vorbind despre o „re-globalizare”, adica o „globalizare mai selectiva, care sa regândeasca fluxul global de bunuri, servicii, finante, informatii si persoane”, între altele prin orientarea pronuntata catre fenomenul de „friend-shoring”, afaceri derulate în spatii cu prieteni geopolitici. Un motiv major de preocupare este previzibila splitare, în timp, a sistemului financiar international, un efect al impactului severelor sanctiuni financiare impuse de Occident Rusiei. Ceea ce va face ca multe tari, institutii si persoane sa doreasca sa-si plaseze resursele în afara sistemului financiar actual dominat de Vest, în principal de catre Statele Unite.
