O echipa de specialisti în neurostiinte din Marea Britanie a prezentat primele rezultate în cazul unor teste experimentale concepute pentru a explora ideea ca „uitarea” ar putea sa nu fie un lucru rau si ca, dimpotriva, ar putea reprezenta o forma de învatare. Anul trecut, specialistii în neurostiinte din spatele noii teorii au sugerat ca schimbarile în capacitatea noastra de a accesa anumite amintiri se bazeaza pe feedback-ul si predictibilitatea mediului. Si ca, mai degraba decât sa fie o eroare, uitarea poate fi o caracteristica functionala a creierului, permitându-i acestuia sa interactioneze în mod dinamic cu un mediu dinamic. Într-o lume în schimbare, precum cea în care traim laolalta cu multe alte organisme, uitarea unor amintiri ar fi benefica, argumenteaza ei, deoarece acest lucru poate duce la un comportament mai flexibil si la un proces decizional mai bun. În cazul în care amintirile au fost dobândite în circumstante care nu sunt în totalitate relevante pentru mediul actual, uitarea lor ar putea fi o schimbare pozitiva care sa ne îmbunatateasca starea generala de bine. În revista Cell Reports, echipa prezinta primul dintr-o serie de noi studii experimentale în care a fost investigat efectul uitarii naturale, „de zi cu zi”, în ceea ce priveste modul în care procesele normale de uitare afecteaza anumite amintiri din creier. Echipa de la Institutul de Stiinte Biomedicale Trinity (TBSI) a studiat o forma de uitare numita interferenta retroactiva, în care diferite experiente care au loc la o distanta apropiata în timp pot provoca uitarea amintirilor formate recent. În cadrul studiului, soarecii au trebuit sa asocieze un anumit obiect cu un anumit context sau o anumita încapere, iar apoi sa recunoasca acel obiect care a fost deplasat din contextul sau original. S-a observat ca, soarecii uita aceste asocieri atunci când experientele concurente sunt lasate sa „interfereze” cu prima amintire. Pentru a studia rezultatul acestei forme de uitare asupra memoriei în sine, cercetatorii au marcat genetic „celule engram” (un grup de celule cerebrale care stocheaza o anumita amintire) în creierul acestor soareci si au urmarit activarea si functionarea acestor celule dupa ce a avut loc uitarea. Folosind o tehnica numita optogenetica, ei au descoperit ca stimularea celulelor engram cu lumina a recuperat amintirile aparent pierdute în mai multe situatii comportamentale. Mai mult, atunci când soarecilor li s-au oferit noi experiente care aveau legatura cu amintirile uitate, engramele „pierdute” au putut fi întinerite în mod natural. „Amintirile sunt stocate în ansambluri de neuroni numite ”celule engram”, iar reamintirea cu succes a acestor amintiri implica reactivarea acestor ansambluri”, a declarat dr. Tomás Ryan, profesor la Facultatea de Biochimie si Imunologie si la Institutul de neurostiinte Trinity College din Dublin, autorul principal al articolului publicat care descrie aceste rezultate. Prin extensie logica, „uitarea apare atunci când celulele engram nu pot fi reactivate. Cu toate acestea, devine din ce în ce mai clar ca amintirile în sine sunt înca acolo, dar ansamblurile specifice nu sunt activate si, prin urmare, memoria nu este rechemata. Este ca si cum amintirile ar fi stocate într-un seif, dar nu ne putem aminti codul pentru a-l deschide”, a explicat el. „Descoperirile noastre sustin ideea ca competitia dintre engrame afecteaza reamintirea si ca memoria uitata poate fi reactivata atât de indicii naturale, cât si artificiale, precum si actualizata cu informatii noi”, a detaliat la rândul sau, dr. Livia Autore, bursier postuniversitar a Consiliului irlandez de cercetare (IRC), care a condus aceasta lucrare în cadrul laboratorului de la Trinity. Fluxul continuu de schimbari de mediu duce la codificarea mai multor engrame care concureaza pentru consolidarea si exprimarea lor, spune cercetatoarea. Asadar, în timp ce unele pot persista netulburate, altele vor fi supuse interferentei noilor informatii primite si predominante. Cu toate acestea, amintirile interferate pot fi în continuare reactivate de indicii din jur care duc la exprimarea memoriei sau de experiente înselatoare sau noi care se încheie cu un rezultat comportamental actualizat, potrivit autorilor acestui studiu. Deoarece acum stim ca „uitarea naturala” este reversibila în anumite circumstante, aceasta cercetare are implicatii semnificative pentru starile de boala - cum ar fi, de exemplu, la persoanele care traiesc cu boala Alzheimer, unde aceste procese de uitare zilnica pot fi activate în mod eronat de boala cerebrala.
