„Când teoria matematica este arbitrul suprem al adevarului, devine dificil sa vedem diferenta dintre stiinta si pseudostiinta. Rezultatul sunt oameni precum judecatorul din procesul lui Evangeline Adams sau Fiul Raiului din China antica, care au încredere în exactitatea matematica a teoriilor fara a lua în considerare performantele lor - care confunda matematica cu stiinta, rationalitatea cu realitatea.” (Levinovitz, 2016) Nu de putine ori, economistii sunt priviti cu scepticism atunci când fac predictii sau prognoze. Fie pentru ca nu pot fi perceputi ca scientisti în sensul propriu al termenului, neavând toate instrumentele necesare în dotare, fie ca nu prezinta suficiente argumente ca sa fie luati cu adevarat în serios. Alteori, sunt considerati frivoli sau simpli cititori în ghioc. Adevarul e ca, într-o lume atât de complexa si care se schimba cu o viteza ametitoare, teoriile care astazi par valide si întepenite în propriul adevar, tind sa genereze, adeseori, interpretari rupte de realitate. Într-un eseu din 2019 al lui Peter Coclanis, acesta demonstreaza de ce este atât de dificil de facut predictii când vine vorba de fenomenele socio-economice. Dându-i exemplu pe nobeliatul în economie, Paul A. Samuelson (1915-2009), care afirmase odata ca indicii bursieri de pe Wall Street au prezis noua din ultimele cinci recesiuni economice [sic!] sau pe fostul guvernator al FED-ului american, Allan Greenspan (1926-), care în 2006 spusese ca tot ce este rau în legatura cu criza imobiliara din SUA s-ar fi dus pe apa Sâmbetei, e evident ca s-au înselat amarnic. Iar exemplele cu asa-numiti guru, specialisti de anvergura, premiati si adulati de opinia publica, care au facut predictii false pot fi gasite cu usurinta, de la celebrii economisti John Kenneth Galbraith (1908-2006) si Ravi Batra (1943-) la si mai celebrul Francis Fukuyama (1952-). O mare eroare a asa-numitilor scientisti sau cantitativisti este decuplarea de istoria gândirii economice. Joseph Schumpeter (1883-1950) afirma ca deosebirea dintre economistii „stiintifici” si altii e data de cunoasterea unui set de tehnici clasificate în istorie, statistica si „teorie”, triada care genereaza o asa-numita analiza economica, dintre care cea mai importanta o reprezinta prima. Cu alte cuvinte, cunoasterea evenimentelor trecute poate ajuta extrem de mult celelalte doua elemente ale triadei si, astfel, analiza economica ar fi cu adevarat utila si stiintifica. Alti doi economisti extrem de cunoscuti, Carmen Reinhart (1955-) si Kenneth Rogoff (1953-), au afirmat ca trecutul ofera lectii de care trebuie sa tinem seama, chiar daca nu se repeta întocmai. Gândirea analitica a economistilor trebuie calibrata cu una orientata spre cunoasterea si întelegerea sensului trecutului. Într-un alt eseu plin de continut al profesorului Alan Jay Levinovitz de la Universitatea James Madison din Virginia (SUA), ideea de mai sus este surprinsa dintr-un alt punct de vedere. Desi pretuiti si bine platiti în mediul academic occidental, economistii, spre deosebire de fizicieni sau chimisti, nu au suficiente probe care sa le sustina puterea predictiva a disciplinei pe care o slujesc. Spre pilda, acestia au dificultati majore în a face prognoze legate de crize, depresiuni sau recesiuni economice. Cu toate acestea, se considera cvasi-unanim ca economia este „cea mai stiintifica dintre stiintele sociale”. Explicatia este data de apelul la instrumente apartinând stiintelor exacte si interpretarea teoriilor economice prin prisma acestei simbioze, ceea ce conduce la teorii supraevaluate care pierd proba realitatii. Spre pilda, celebrul economist american Paul Romer (1955-) considera ca macroeconomia nu poate face saltul calitativ în cunoastere tocmai pentru ca e profund influentata de matematica. Desi matematica ajuta economia, oferindu-i precizie si rigurozitate, excesul acesteia îi dauneaza si, cel mai important, îi confera o pseudo-autoritate empirica. Cu toate acestea, este larg raspândita credinta, formulata de Lord Kelvin (1824-1907), conform careia ceea ce nu poate fi masurat si cuantificat este echivalent cu o cunoastere slaba. Economisti faimosi, precum Deirdre McCloskey (1942-) si Robert Nelson (1944-2018), vin în sprijinul afirmatiilor lui Romer, considerând ca excesul de empirism matematic în stiinta economica este sinonim cu pretentia egocentrica de a indica gradul înalt de rigurozitate stiintifica adoptat si folosit de economisti. Nobeliatul Paul Krugman (1953-) a pus pe seama matematicizarii esecul stiintei economice de a apara economia reala. Recent, economistul Paul Pfleiderer a atras atentia fata de excesul de ceea ce el a numit cameleoni, adica acele modele economice care prezinta putine legaturi cu lumea reala. El afirma ca modelarea a ajuns într-un asemenea context în care validitatea unor lucruri, procese sau fenomene e data exclusiv de modelul propus. Levinovitz, plecând de la precedentul legat de atitudinile favorabile ale Chinei antice fata de stiintele astrale si matematica, gaseste un acelasi pattern în gândirea occidentala contemporana. Chinezii antici puneau mare accent pe asa-numitele modele li. Acestea erau, de fapt, încercari de a face vizibila, prin intermediul numerelor, forta divina inefabila care conduce lumea. În plus, prin aceste modele, se putea asigura si impune o buna guvernare. Împaratul Chinei sau „Fiul Raiului” a investit enorm în încercarea de a rafina modelele matematice li din spatele stiintei de a întelege miscarea astrilor. Aceasta deoarece, de acuratetea acestor modele ceresti, depindea starea de bunastare a Imperiului. În realitate, epidemiile, cutremurele, secetele si alte fenomene negative imprevizibile nu au putut fi prevenite prin intermediul stiintei matematice ale acestor modelele. Astazi, majoritatea adeptilor teoriilor macroeconomice folosesc acelasi tipar de gândire. Daca în antichitate chinezii supraevaluau aceste modele pentru ca nu se putea înca dovedi pseudo-stiintificitatea demersurilor lor, astazi se poate sa decelam între fals si adevar. Cu toate acestea, crede Levinovitz, intentia economiei de monopolizare a acestui tip de analiza este o forma de a obtine putere, influenta si relevanta. În aceeasi masura, economistii nu pot accepta faptul ca disciplina pe care o slujesc nu poate sa furnizeze într-o maniera valida ceea ce îsi propune. Ei sunt, de fapt, asemenea astrologilor chinezi antici! Inima sus! Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. al Departamentului de Stiinte Socio-Umane, Institutul de Cercetari Interdisciplinare din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor
