Ceea ce este si mai interesant e ca fiind alese arbitrar, legile care garanteaza mentinerea dreptatii pot fi la fel de usor schimbate precum pelincile unui bebelus. Sunt atâtea dreptati pe lume ca ai de unde alege. Ceea ce ieri era ilegal, azi e chiar obligatoriu, ceea ce e azi împotriva legii, mâine poate fi permis sau chiar încurajat. Un filosof afirma odata ca lumea este doar o reprezentare a noastra, o multitudine de lumi subiective ce convietuiesc împreuna, nimic mai mult. Ea nu poate exista singura, pentru ca nu are propria constiinta de sine, de aceea exista doar prin intermediul constiintelor indivizilor din ea. Cu alte cuvine, tot ce ne înconjoara este ceea ce vrem noi sa fie, iar când sinele individual înceteaza de a mai exista, dispare si lumea odata cu el pentru ca nu mai are cine sa o mai perceapa. Când eu mor, adica, moare si lumea. La prima vedere toata aceasta teorie pare o nebunie, o betie de idei, o fantasmagorie spusa de dragul de a mai afirma ceva nou, dar daca ne gândim bine de tot si eliminam din judecata toate prejudecatile si toate preconceptiile primite odata cu apartenenta la o societate, când ramânem doar noi singuri si lumea, exact cum suntem, de exemplu, în timpul somnului, realizam ca asta e adevarul, lumea exista prin noi, ea nu poate fi perceputa prin intermediul altcuiva, al unui martor, ci doar în mod direct prin ochii fiecarui individ viu care o simte mai mult sau mai putin constient. Simturile si constiinta mea creeaza de fapt lumea care, culmea, poate fi, si probabil chiar este, cu totul diferita decât mi-o traduc mie însumi. Eu doar îi adaug calitati si defecte pentru a o întelege si a-mi deveni una familiara. Daca eu as fi o fiinta atemporala si aspatiala care nu traieste în lumea perceptibila, tu nu ai avea niciun instrument, nicio modalitate prin care sa mi-o prezinti, astfel încât sa o vad cum o vezi tu. Singurul mod existent de percepere este prin intermediul propriului sine, adica numai unul personal si subiectiv. Asemenea cararii luminoase pe care o face luna deasupra unei ape si care este unica pentru fiecare ochi/individ în parte, la fel si lumea se destainuie doar fata în fata. În momentul când închizi ochii cararea dispare. Ei bine, ca sa intru direct în subiect, în trivial, la fel se întâmpla si cu dreptatea. Nu exista niciodata o dreptate universala de sine statatoare, care se naste si dainuie singura independent de indivizi, care pluteste pur si simplu deasupra lumii alimentându-se cu propria seva dintr-un univers just si impartial. Dreptatea a fost, este si va fi mereu pur subiectiva. În gradul cel mai mare de puritate posibil. Tot ce a inventat omul pentru a pune ordine în micile sale societati, toate regulile si legile sale, care sunt de altfel absolut necesare unei convietuiri cu mai multi indivizi, nu reprezinta o dreptate absoluta si general valabila, ci o forma de compromis a mai multor libertati arbitrare, stabilite în anumite contexte si cu anumite scopuri. Fara ele nu se poate, ar fi anarhie. La nivel de individ însa, dreptatea, modul de întelegere a libertatii au ramas la discretia fiecaruia. Ce este interesant la nivel evolutiv e ca în calitate de membri ai unei societati care are istorie în respectarea anumitor legi, am reusit în timp sa ne formam niste reflexe neconditionate care semnalizeaza asa-numitele nedreptati. Niste reflexe care nu sunt de fapt naturale, ci create prin educatie. Ni se aprind beculetele automat când un om este agresat pe „nedrept”, daca ni se fura portofelul sau telefonul în tramvai, daca o alta masina îti taie calea ilegal etc. Ti se pare o mare tâmpenie daca nu primesti bani pe masura muncii, daca cineva este recompensat, fara sa merite, în locul tau s.a.m.d. Astea toate sunt pentru noi o încalcare flagranta a unei legi presupuse imuabile universala, în realitate însa ele nu sunt decât niste fapte oarecare, fie lipsite total de însusirea dreptatii, fie sunt chiar drepte privite din alta perspectiva. Omul care a agresat pe altul a facut asta pentru a se razbuna dintr-o nedreptate mai veche, hotul care te-a furat are planuri de viitor personale si avea nevoie de bani, iar a lua de la altul, care pare mai bogat sau mai norocos decât el, e un act de stabilire a echitatii si a justitiei. Sigur ca legea locului da dreptate doar unui singur om, dar încearca sa mergi în alt grup, unul diferit si ai sa constati cu surprindere ca lumea e cu susul în jos si parca nu are niciun sens. În unele colectivitati razbunarea e sfânta, în altele furtul e îndreptatit, ba chiar si crima e la fel. În unele triburi cu obiceiuri primitive din America de Sud, de pilda, uciderea cuiva nu atrage dupa sine o pedeapsa, ci face parte din natura lucrurilor si e trecuta cu vederea. Pare aberant, dar pentru ei nu este. Sa luam un exemplu mai apropiat. Fostul ministru al educatiei, Sorin Cîmpeanu, a plagiat o parte din lucrarea sa de doctorat, ceea ce în societatea noastra româneasca civilizata se numeste furt, si e catalogat, evident ca nedrept. Dar din perspectiva lui personala a fost, si probabil înca mai este, un demers cât se poate de firesc si la locul lui. A trebuit sa scrie respectiva lucrare, a gasit ce-i trebuia la alti autori, a luat si a mers mai departe, pur si simplu. E fascinant, daca te pui în pielea fiecaruia, ajungi chiar sa te întrebi unde sunt punctele cardinale, ca parca au disparut complet… Alt exemplu, Costel Alexe, presedintele CJ de Iasi, a facut un troc cu tabla în schimbul unor beneficii ce contraveneau legilor tarii. Dar el nu vede astfel lucrurile, si nici nu le va vedea vreodata, a facut asta pentru ca asa era corect si bine din perspectiva lui. Iata cum apar din nou doua dreptati care se bat cap în cap. Dar ele, de fapt, coexista. Acelasi numit Alexe si-a folosit influenta si puterea politica pentru a instala în anumite functii niste oameni fara ca acestia sa dea examenele cerute de lege si fara chiar sa aiba pregatirea necesara. Ilegal!... urla procurarii. Dar cei implicati, asa-zisii infractori, au o cu totul alta opinie despre faptele lor. Se cunosteau, erau prieteni, aveau încredere unul în altul, aveau scopuri comune, trebuiau sa se ajute unul pe altul si au facut-o, asta e corect si normal, deci drept… Ceea ce este si mai interesant e ca fiind alese arbitrar, legile care garanteaza mentinerea dreptatii pot fi la fel de usor schimbate precum pelincile unui bebelus. Sunt atâtea dreptati pe lume ca ai de unde alege. Ceea ce ieri era ilegal, azi e chiar obligatoriu, ceea ce e azi împotriva legii, mâine poate fi permis sau chiar încurajat. Ceea ce ramâne însa neschimbat este libertatea individuala, cea pe care si-o produce fiecare om în parte în mintea lui pentru propriile interese. Ea nu poate fi niciodata anulata pentru ca nu e scrisa si, mai mult decât atât, poate oricând deveni oficiala. Acum aproximativ doi ani, de exemplu, PSD-ul era Ciuma Rosie din perspectiva PNL-ului, un partid nedrept, chiar ilegal dupa multi, responsabil de toata nenorocirea din tara. Azi, în schimb, acelasi partid este un aliat de nadejde, unul care sprijina reformele si legile corecte etc. Care e problema? Lucrurile s-au mai schimbat între timp, acum lumea a evoluat, pentru liniste si pace e permis orice. Si viata merge mai departe, dreptatea a învins din nou… Briscan Zara este scriitor si publicist
