Daca Moscova doreste un cadru bilateral de discutii cu SUA, prin care sa-si etaleze statutul de mare putere, este bine sa îl aiba: orice tâfna occidentala este, în acest moment, contraproductiva. Saptamâna trecuta, Rusia si puterile occidentale au facut un pas mic, neconvingator, dar imposibil de ignorat catre detensionarea situatiei de la granita ruso-ucraineana si, într-un sens mai larg, a starii generale de securitate în Estul continentului. Pesimistii ar spune ca, de fapt, nu s-a întâmplat nimic semnificativ: riscul invaziei si razboiului se mentine, iar totul depinde de hotarârea pe care o va lua, în final, liderul de la Kremlin. Este adevarat, însa trebuie observat ca între Rusia si SUA, respectiv Rusia si NATO, se refac o serie de conexiuni institutionale care au existat atât în perioada razboiului rece, cât si în primele decenii de dupa prabusirea comunismului si dezmembrarea URSS. Privind catre continutul pozitiilor celor doua parti, am putea spune ca ele sunt greu de conciliat întrucât interlocutorii se situeaza, deliberat, în cadre istorico-politice diferite. Pentru SUA si Occident, începutul anului 2022 ar trebui sa marcheze reluarea traseului catre un model de securitate europeana bazat pe integrare, parteneriate si, în relatia cu Moscova, rivalitate tolerabila (si administrata prin institutii) - cu alte cuvinte, o continuare a procesului început la mijlocul anilor 1990, cu depasirea hiatusului reprezentat de anexarea arbitrara a Crimeii de catre Rusia. Ar fi un model care, fara sa excluda Rusia din arhitectura europeana de securitate, i-ar prescrie un rol marginal si i-ar ignora atât resursele, cât si ambitiile de mare putere. Doza de respect atribuita Rusiei ar fi proportionala nu cu anvergura arsenalului sau nuclear si conventional, ci mai degraba cu cifra produsului ei intern brut, în prezent doar cu putin mai mare decât cel al Spaniei. Evident ca o asemenea perspectiva nu poate fi acceptata la Moscova, mai ales de catre un regim al carui obiectiv evident este acela de a opri definitiv procesul de degradare a prestigiului national si de revenire la un statut de superputere pe care Uniunea Sovietica l-a avut, dar Rusia postcomunista a esuat mereu în a-l obtine. Pentru presedintele Vladimir Putin, intrarea în 2022 înseamna si împlinirea a douazeci si cinci de ani de la prima decizie de extindere a NATO, respectiv douazeci de ani de la invitarea celui de-al doilea grup, care includea statele baltice. Aceasta pagina nu poate fi întoarsa cât timp Alianta ar putea, în teorie, sa primeasca în rândurile ei alte republici postsovietice - în primul rând Ucraina, o tara a carei capitala este despartita de Moscova de o distanta nu cu mult mai mare decât cea dintre Iasi si Timisoara. Anexarea Crimeei sau sponsorizarea pseudorepublicilor din Donbas nu au facut decât sa îndeparteze perspectiva revenirii Rusiei ca putere respectata într-o arhitectura europeana si globala de securitate. Cum respectul este greu de dobândit, conducerea de la Moscova a ales, explicabil, înlocuitorul cel mai eficace: teama. A fost, din pacate pentru principiile si normele coexistentei pasnice si ale cooperarii internationale, o alegere inspirata. Stim ca la Moscova sunt luate în considerare o multitudine de cursuri alternative de actiune, iar varianta fortei în relatia cu Kievul nu este exclusa, desi ea ar putea avea consecinte greu de calculat pe termen mediu, pentru Rusia. Dar observam, totodata, ca diplomatia rusa este interesata mai mult de termenul scurt decât de cel mediu, mai mult de spectacol decât de substanta. Lista bizara de conditii înaintata Washingtonului înainte de recentele contacte bilaterale are ceva din insolenta unei mari puteri de secol XIX, ceva din agresivitatea unui regim totalitar de secol XX si mult, foarte mult, din angoasele unei tari ce pierde teren în marea competitie a secolului XXI. Acesta este punctul de pornire al unui proces care, deocamdata, este pre-diplomatic. Sta în puterea administratiei americane sa contribuie la transformarea lui într-unul cu adevarat diplomatic, în sensul activarii mecanismelor specifice acestei îndeletniciri. Daca Moscova doreste un cadru bilateral de discutii cu SUA, prin care sa-si etaleze statutul de mare putere, este bine sa îl aiba: orice tâfna occidentala este, în acest moment, contraproductiva. Ce anume ar urma sa se discute si mai ales ce concesii pot fi facute, este o cu totul alta chestiune.
