Democratia liberala din Statele Unite ale Americii si Anglia a fost influentata pozitiv de impactul diverselor „religii ale ratiunii”, precum deismul sau teismul. Acestea au jucat un rol de mediator între sistemul socio-politic al teoriei rationale a drepturilor naturale si cel religios. Aceste noi religii seculare nu reprezentau decât contractii institutionale ale religiilor traditionale, nascute prin actiunea revolutiilor franceza si americana. Spre pilda, în America, Declaratia de Independenta, considerata o versiune gândita rational a Crestinismului, încapsuleaza diverse concepte de factura iluminista. Acestea statueaza ca universul reprezinta o rânduire rationala si morala, construit si condus de un Dumnezeu just care sustine si apara cauza libertatii umane. În plus, societatea trebuie condusa de o autoritate care sa primeasca girul concetatenilor astfel încât aceasta sa apere mostenirea divina a drepturilor naturale si chiar sa faca apel la Providenta pentru obtinerea de drepturi civile! (Robert P. Kraynak, Christian faith and modern democracy: God and politics in the fallen world, University of Notre Dame Press, 2001, p. 125-127) Trebuie evidentiat faptul ca elementele constitutive ale democratiei liberale, care apar exclusiv în Declaratia de Independenta, precum crearea omului de catre Dumnezeu pentru a putea folosi setul de drepturi naturale si alegerea prin consens public a clasei conducatoare, nu erau de gasit în nici o sursa religioasa si biblica de pâna atunci. Aceste componente erau creatia exclusiva a „religiilor ratiunii”, de sorginte iluminista, înlocuindu-le pe cele ale puritanismului-calvinist american de pâna atunci: pacatul originar, depravarea naturii umane, doctrina predestinarii, teocratia ca modalitate de a conduce cetatea. Deismul, o „religie a ratiunii” iluminista, a pus în loc conceptele de libertate (dupa Reinhold Niebuhr, „transcendenta de sine nedeterminata”) si egalitate naturale, precum si încrederea în capacitatea indivizilor de a se guverna fara ingerinta Bisericii. (Kraynak, op. cit., p. 127) Teza istoricului Paul Johnson (1928- ) este ca America a fost dintotdeauna un stat profund religios, în ciuda unei libertati confesionale extinse, care a condus la aparitia a nenumarate denominatiuni de credinta. Însa, America a evoluat de la un puritanism specific epocii coloniale la deism. Aceasta din urma reprezenta o viziune eclectica între protestantismul evanghelic si liberalismul iluminist sau un cocktail de Calvin si Locke. Dorind sa atinga perfectiunea Reformei protestante prin acordarea unei libertati de cult agresive si sa raspândeasca democratia ca orânduire sociala desavârsita - mesaj întâlnit în politica externa americana de la Wilson pâna la neoconservatorismul contemporan în nota lui Leo Strauss, America reprezinta un caz special. Ecumenismul religios abordat a reprezentat formula câstigatoare prin care s-a inoculat etniilor conlocuitoare ca, indiferent de apartenenta religioasa, ceea ce conteaza în sânul societatii este moralitatea deprinsa si cultivata, cheia de bolta pentru orice sistem democratic ales. (Kraynak, op. cit., p.128-129) Un alt fapt interesant este acela ca, în temeiul influentei Protestantismului, cultura americana a particularizat o societate umana în care vointa si constiinta individuala sunt preeminente. De asemenea, motivatia cunoasterii si întelegerii intelectual-ideologice joaca un rol marginal sau chiar este eludata din discursul politic. (Christopher Dawson, Christianity and the New Age, Sheed&Ward, London, 1931, p. 23) Pe de alta parte, un alt caz special este dat de cel al Angliei. Spre deosebire de Statele Unite ale Americii, ea a dezvoltat arhitectura unei religii de stat, anglicanismul. Acesta, având origini într-o „religie a ratiunii” iluminista, crestinismul latitudinarian, determinat la rându-i de umanismul renascentist si deism, a practicat o toleranta remarcabila fata de celelalte culte religioase. (Kraynak, op. cit., p. 130) Ambele tipologii politice de democratii liberale sunt compatibile cu doctrina catolica a demnitatii umane, dezvoltând astfel o sensibilitate profunda pentru drepturile naturale acordate de Dumnezeu. Sa nu uitam ca Alexis de Tocqueville (1805-1859) si Robert de Lamennais (1782-1854) considerau ca vointa lui Dumnezeu se masoara în forta Providentei de a schimba cursul istoriei lumii. În acest sens, aceasta viziune da nastere tranzitiei de la monarhia de drept divin la democratia de drept divin. (Kraynak, op. cit., p. 131) Acelasi Tocqueville subliniaza raportul de dependenta dintre „religia ratiunii” si mersul progresist al vremurilor. „Dumnezeu însusi nu are nevoie sa vorbeasca pentru noi pentru a gasi semne sigure ale vointei Sale; este suficient sa observam progresul obisnuit al naturii si tendinta continua a evenimentelor; eu stiu, fara revelatie speciala, ca stelele urmeaza în spatiu orbitele trasate de degetul Sau. Daca observarea rabdatoare... i-a calauzit pe oamenii din ziua de azi sa recunoasca faptul ca atât trecutul, cât si viitorul istoriei lor constau în avansul treptat si masurat al egalitatii, ca doar descoperirea îi ofera acestui progres caracterul sacru al vointei Stapânului Suveran. În acest caz, efortul de a opri democratia apare ca o lupta împotriva lui Dumnezeu Însusi.” (Kraynak, op. cit., p. 131) Inima sus! Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. al Departamentului de Stiinte Socio-Umane, Institutul de Cercetari Interdisciplinare din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor
