Probabilitatea de a înregistra o noua criza declansata de falimentul Evergrande Group este foarte redusa având în vedere faptul ca guvernul chinez are resurse suficiente pentru a absorbi neîndeplinirea obligatiilor financiare de catre Evergrande si pentru a limita potentialele efecte de contagiune catre alte active si piete. În ultimele saptamâni, pietele de capital internationale au înregistrat o volatilitate ridicata, consemnându-se scaderi semnificative ale preturilor actiunilor la cele mai importante bursele de valori. Cei mai importanti indici bursieri globali (S&P 500, Dow Jones industrial) au înregistrat scaderi de peste 2- într-o singura zi, fapt care constituie semnale de alarma pentru economie. Aceste scaderi au fost înregistrate în contextul anuntului potentialului faliment al gigantului chinezesc, Evergrande Group, cel de al doilea mare dezvoltator imobiliar din China a carui valoare de piata a scazut cu 85- în acest an. Mai mult decât potentialele pierderi generate de falimentul acestei companii care înregistreaza datorii de peste 300 miliarde dolari, investitorii sunt îngrijorati ca acest eveniment este de fapt un semnal privind o posibila recesiune în China deoarece dezvoltatorii imobiliari au un rol important în cresterea economica înregistrata de cea de a doua economie a lumii în ultimile decenii. Unii economisti considerând ca acest eveniment ar putea avea un efect de contagiune asupra altor companii, similar falimentului din 2008 al bancii de investitii Lehman Brothers, fapt care ar conduce la o noua criza financiara globala. Pietele financiare au înregistrat în ultimele decenii multiple crize, începând cu criza financiara asiatica de la sfârsitul anilor 1990 si continuând cu recesiunea dot-com de la începutul anilor 2000 si criza financiara globala din 2008-09. Aceasta situatie ar putea fi determinata de faptul ca investitorii care înregistreaza pierderi generate de nerambursarea datoriilor cumulate de catre Evergrande sub forma de obligatiuni emise pe pietele financiare ar putea sa vânda alte obligatiuni emise de companii imobiliare si/sau chineze sau ar putea fi obligati sa vânda alte investitii pentru a strânge numerar, ceea ce ar putea afecta preturile activelor financiare pe pietele internationale. În acelasi timp, probabilitatea de a înregistra o noua criza declansata de falimentul Evergrande Group este foarte redusa având în vedere faptul ca guvernul chinez are resurse suficiente pentru a absorbi neîndeplinirea obligatiilor financiare de catre Evergrande si pentru a limita potentialele efecte de contagiune catre alte active si piete. Cu un nivel al economiilor interne de aproximativ 7,5 trilioane de dolari si rezerve valutare de peste 3 trilioane de dolari, China are o capacitate mai mult decât suficienta pentru a absorbi efectele generate de acest faliment. Mai mult, falimentul Evergrande nu este o criza clasica de tip „lebada neagra”, ci mai degraba o consecinta constienta si deliberata a politicii chineze care vizeaza reducerea efectului de levier (a gradului de îndatorare), reducerea riscurilor si pastrarea stabilitatii financiare. În ultimii ani, China a înregistrat progrese semnificative în ceea ce priveste reducerea activitatii de intermediere non-traditionala (de tip „shadow banking”), culminând cu interzicerea tranzactionarii cripto-activelor (denumite si monedele virtuale), limitând astfel potentialul de contagiune a altor segmente ale pietelor sale financiare. De asemenea, riscurile pentru economia reala sunt limitate având în vedere faptul ca cererea pe piata imobiliara chineza este bine sustinuta de migratia continua a populatiei din mediul rural catre orase, ceea ce va tempera o scadere a preturilor la imobile. Situatia din China este însa un semnal major pentru celelalte economii în contextul în care guvernele si bancile centrale au început sa limiteze infuzia de capital din cauza îndatorarii excesive din ultimii ani fapt care ar putea conduce la o crestere a dobânzilor si o scadere a lichiditatii pe pietele financiare. Astfel, si alte companii supra-îndatorate ar putea ajunge în aceeasi situatie, sa nu mai poata sa îsi finanteze datoriile, sa ramburseze creditele contractate si sa intre în faliment. Acelasi lucru se poate întâmpla si cu datoria suverana a multor state care s-au împrumutat pe pietele financiare prin intermediul obligatiunilor guvernamentale pentru a putea gestiona criza de sanatate. Alin Andries este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
