Elinor Ostrom (1933-2012) a fost primul economist de sex feminin care a primit Premiul Nobel pentru economie în 2009, premiu împartit cu Oliver E. Williamson (1932-2020). Promotoare a „noii economii institutionale”, ea a analizat teoria guvernantei economice, cu predilectie categoria bunurilor publice. Pâna la ea, majoritatea economistilor considerau ca resursele naturale exploatate colectiv de catre diversi utilizatori vor sfârsi prin a fi folosite excesiv, conducând la epuizarea sau distrugerea lor. Este bine-cunoscut articolul ecologistului american Garrett Hardin (1915-2003) din 1968, intitulat Tragedia bunurilor comune. Acesta argumenta ca, atunci când o resursa apartine tuturor, tentatia indivizilor lacomi de câstig este de a o supraexploata deoarece, prin distrugerea ei, acestia nu ar avea de suferit pe termen scurt. Cu alte cuvinte, tragedia pe care o evidentiaza este legata de autarhia sistemului care îl împinge pe individul rational sa produca din ce în ce mai mult pe seama unor resurse limitate. Ostrom a infirmat aceasta teorie, demonstrând, analizând numeroase comunitati umane de mici dimensiuni, ca membrii acestora au reusit, în timp, sa stabileasca numeroase si diverse reguli sustenabile si eficiente privind utilizarea resurselor, fara a fi nevoie de interventia benevolenta a statului sau de privatizare. Trebuie spus ca aceste aranjamente institutionale (proprietate publica, comunitara si privata) nu sunt considerate învechite, urmând a fi resapate sau chiar eliminate. Autoarea observa ca, în anumite situatii, acestea pur si simplu nu functioneaza. Însa, în alte cazuri, ele se dovedesc functionale, deoarece exista o anumita potrivire între arhitecturi institutionale, traditii si culturi locale si specificul problemelor aparute în comunitate, contând mult si felul în care sunt implementate de catre aceasta.1 O serie de cercetari de teren derulate în Nepal, o tara saraca din sudul Asiei, ai carei agricultori se pare ca întâmpinau dificultati (în viziunea statului) în a-si iriga eficient plantatiile, au stat la baza analizei lui Ostrom. Acestia aplicau metode primitive pentru a capta apa si a o folosi la irigatii. Cu toate acestea, reuseau sa foloseasca apa pentru a-si creste productivitatea. Decidentii guvernamentali au considerat ca trebuie sa fie ajutati, construind sisteme de irigatii moderne. Rezultatul a fost o risipa uriasa de bani publici pentru a construi o infrastructura performanta de canale de irigatie. Atât de performanta s-a dovedit, încât la multe luni dupa finalizarea proiectului, canalele nu reusisera deloc sa capteze apa! Dupa o analiza derulata pe parcursul a mai multor ani, Elinor Ostrom a aratat ca sistemele administrate de fermierii nepalezi erau mult mai performante si mai eficiente din punct de vedere tehnologic si economic, în ciuda asa-zisului primitivism tehnologic, în comparatie cu cele manageriate de catre autoritatile publice. S-a pus întrebarea cum de a fost posibil ca o infrastructura realizata prin intermediul ingineriei moderne sa genereze rezultate mai proaste decât una considerata obsoleta si extrem de rudimentara. Explicatia este data de ceva care se dovedeste mai important decât factorul tehnologic, considerat decisiv: cunoasterea culturii locale si a elementelor definitorii care definesc o comunitate. Comunitatile locale de fermieri nepalezi aveau foarte multe seturi de reguli diferentiate în functie de caracteristici geologice sau ale resurselor locale, informatii, pozitia în relatie cu resursele (lider, monitor, culegator), scop sau câti dintre membrii comunitatii trebuie sa agreeze luarea unei anumite decizii. Acest fapt a determinat imposibilitatea de a analiza întregul set de reguli potentiale si combinatiile rezultate.2 Cum se schimba aceste reguli? Asa cum am vazut mai sus, Elinor Ostrom a considerat ca, în anumite circumstante, forma de cunoastere locala (un soi de cunoastere tacita cum ar numi-o Hayek) este mai potrivita si mai plina de sens decât cea descoperita în cursuri academice sau impusa din exterior. De asemenea, ea militeaza pentru stabilirea de reguli multiple care sa se aplice diferentiat în cadrul aceleiasi regiuni. Acest lucru nu înseamna ca ea promoveaza descentralizarea totala, deoarece o astfel de situatie poate sa genereze efecte negative (tiranie, stagnare, conflict etc). Mai degraba, ea este adepta sistemelor policentrice, cele care combina avantajele sistemelor auto-organizate paralele cu cele ale sistemelor mai mari care se pot suprapune (spre exemplu, acestea din urma pot ajuta sistemele auto-organizate sa rezolve conflicte, sa acceseze cunostinte suplimentare).3 Cum se face ca aceste reguli au fost eficiente în lipsa unui reglementator exterior (stat sau proprietate privata)? Daca se considera exemplul privind regulile de delimitare cu privire la accesul autorizat al unui individ la o resursa locala, s-au identificat câteva zeci de norme legate de cine este primit si cine este exclus, de la cele legate de resedinta, caracteristici personale atribuite si dobândite, pâna la reguli despre tipul de interactiune cu resursele locale (de exemplu, daca o persoana a utilizat continuu sau intermitent o anumita resursa, daca tatal sau bunicul au actionatla fel). Cu alte cuvinte, un utilizator putea dispune de foarte multe alegeri potentiale.4 Constatarile lui Elinor Ostrom nu au inculpat sub nici o forma mecanismul pietei libere. Ea a observat ca în unele mici polis-uri umane pe care le-a analizat, oamenii gestioneaza durabil si eficient resursele naturale comune, fara sa fie nevoie în mod expres de vreo reglementare guvernamentala sau de interventia vreunei autoritati publice. Ea a înteles ca, în anumite conditii, unele centre de decizie atomice si dispersate sunt mult mai eficiente decât daca ar fi existat sisteme decizionale integrate de sus în jos. Aceasta a surprins premisa fundamentala potrivit careia, oricât de benevolent ar fi un grup de planificare centrala, acesta nu poate sa acumuleze si sa utilizeze eficient atât de multe informatii precum ar face-o aceste insule de decizie autonome. Într-un articol din 2006, scris împreuna cu Harini Nagendra, Ostrom a subliniat urmatoarele elemente: „Concluzionam ca formulele simple care se concentreaza pe proprietatea formala, în special cele bazate exclusiv pe proprietatea publica (n.a., a statului) asupra terenurilor forestiere, nu vor rezolva problema utilizarii resurselor.” Explicatia plauzibila se refera la faptul ca „Atunci când utilizatorii sunt cu adevarat implicati în deciziile privind regulile care îi afecteaza, probabilitatea ca utilizatorii sa respecte regulile si sa îi monitorizeze pe altii este mult mai mare decât atunci când o autoritate le impune pur si simplu reguli.” Inima sus! Bibliografie 1Prelegerea lui Elinor Ostrom la conferinta „The Role of Culture in Solving Social Dilemmas”, 23 septembrie 2011, New York University School of Law. 2Ibidem 3Ibidem 4Ibidem Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. si director al Departamentului de Stiinte Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetari Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor
