Pentru multi dintre românii care au sau au avut copii de scoala, profesorul e primul vinovat, aproape de la sine înteles, de tot ce nu fac sau n-au facut ei însisi cu copiii lor în afara scolii. Nu exista „victima” mai la îndemâna. Iar cei de la putere si tutarii lor din media cumparata la kil stiu asta si procedeaza ca atare. Ne „ajuta” sa-i urâm si mai cu spor. De ani de zile românii sunt bombardati cu urmatoarea teza: bugetarii sunt niste lenesi, incompetenti, indolenti, corupti si îmbuibati care traiesc pe spatele celor celorlalti. Ceilalti fiind, de regula, cei care lucreaza în mediul privat. Stigmatul e extrem de pervers, pentru ca la „bugetari”, în acceptiunea populara, intra mai ales cei din administratie, iar de câtiva ani, de când au devenit tema de scandal public, angajatii din sistemul juridic, de aparare, servicii, politie si alte câteva mici caste profesionale care, într-adevar, au salarii si alte venituri colaterale mai mult decât decente. Chiar nesimtite în multe cazuri, ca sa nu mai vorbim de cei care ies la pensie la 45-50 de ani. „Bugetari”, asadar, a devenit un concept umbrela pentru tot ce înseamna angajat la stat cu privilegii nemeritate. Si e greu sa-l combati, ca-s multi din astia si publicul nu e specialist în nuante. Aici e ghinionul profesorilor, ca intra la gramada, pusi în aceeasi oala cu „îmbuibatii”. Aproape ca as baga mâna în foc ca pâna la greva de acum, majoritatea românilor erau convinsi ca si profesorii „au domle niste salarii de nu-ti vine sa crezi”. Unii, probabil, mai cred si acum. Dar nu e singura pacoste pe capul lor. Mai e una si mai mare despre care, din pacate, nu se discuta aproape niciodata. Multi nici nu sunt constienti de ea. Pe scurt, despre ce e vorba: Profesorii din preuniversitar sau, mai exact, cadrele didactice, aici intrând si cei din pre-scolar si ciclul primar sunt, ca sa zic asa, în centrul furtunii. Dintre toti cei din societate care lucreaza cu „oamenii”, cadrele didactice din preuniversitar au de-a face zilnic cu cei mai „sensibili” dintre ei. Cu minorii. Si au de-a face cu ei într-un mod cât se poate de „periculos”. Vorbim de fiinte aflate în crestere, în curs de maturizare, cu un întreg complex de vulnerabilitati specifice, cu probleme de comportament, care se confrunta cu cele mai importante schimbari biologice si psihologice din viata unui om. Asa se explica de ce avem atât de multe incidente în mediul scolar care fac „prima pagina” stârnind printre cele mai puternice emotii publice. Asa se explica de ce cei care lucreaza în preuniversitar sunt cea mai frecventa tinta a criticilor când vine vorba de sistemul de educatie. Fie si numai pentru câteva ore pe zi, profesorii sunt responsabili de tot ce li se întâmpla copiilor nostri. Si sunt responsabili în primul rând în fata celor mai importante fiinte din viata copiilor. Parintii. Cadrele didactice din preuniversitar sunt tinta publica numarul unu când vorbim de soarta copiilor nostri. Daca copilul nu învata bine, daca are probleme de comportament, daca i se întâmpla ceva la scoala, daca vine acasa indispus, daca face nazuri sau nu e în apele lui, parintele, fie si fara s-o recunoasca sau s-o constientizeze, va da vina pe profesori, pe „educatori”. Iar pentru multi parinti, profesorii sunt scuza perfecta pentru propriile lor „pacate” sau neajunsuri legate de cum le creste copilul. Pentru multi dintre românii care au sau au avut copii de scoala, profesorul e primul vinovat, aproape de la sine înteles, de tot ce nu fac sau n-au facut ei însisi cu copiii lor în afara scolii. Nu exista „victima” mai la îndemâna. Iar cei de la putere si tutarii lor din media cumparata la kil stiu asta si procedeaza ca atare. Ne „ajuta” sa-i urâm si mai cu spor.
