Cum stim prea bine pentru ca auzim si vedem zilnic de peste trei decenii, muzica traditionala orientala, din Balcani, repertoriul arhaic românesc sunt aproape total acoperite de vacarmul subproduselor având în cel mai bun caz statutul de kitsch. Cum s-a ajuns în situatia deplorabila de acum? Raspunsul este usor de gasit, l-am mai asezat în pagina tiparita. Începând din 1990, tarabele aparute puzderie pe strazi, în bazare, posturile de radio înfiintate, conduse de te miri cine au inundat „piata” cu melodii languroase, mai ales cu cântece de dans pe ritmuri orientale ale caror „texte” s-au eliberat de reticenta, de curatenia sentimentelor profunde, exhibând prin cuvinte dezbracate, uneori de-a dreptul triviale, iubiri de-o clipa, mândria averii acumulata rapid. Multi sustinatori pâna în 1990 de „evenimente”, în special nunti, au câstigat suficient pentru a-si înregistra singuri repertoriul în conditii mai mult sau mai putin performante tehnic, nu a mai existat un organism, un filtru atât de necesar selectiei. Institutiile media traditionale, publice, unde activau specialisti în folclor, au pastrat mult timp o distanta mândra fata de subprodusele folclorice, iar când s-a ajuns la inflatie au reactionat timid, sporadic, difuzând câte un program sau emisiune de prezentare si comentariu vizând traditia autentica sateasca sau urbana la ore de minima audienta, dupa prânz ori aproape de miezul noptii. Admirabila serie de emisiuni conceputa de neuitatul etnomuzicolog Gruia Stoia la Radio România Cultural împreuna cu interpretul, folcloristul si profesorul Alexandru Mica, profund cunoscator si al creatiei lui Anton Pann, a fost difuzata luni la rând numai la ora 23:00. Tot asa, antropologul, etnomuzicologul Speranta Radulescu a avut prezente aleatorii în programele radiofonice, emisiunile elaborate de acesti cercetatori care stiau sa se exprime pe întelesul publicului larg pastrându-si acum locul nemeritat în tacerea arhivei. Care este folosul plutonului de posturi tv dedicate „folclorului” daca aproape tot ce difuzeaza respecta credinta si comandamentele patronilor: „asta cere publicul”? Folosul nu este greu de ghicit. Daca ne gândim si la impresionantele limuzine ori la acele 4 X 4 ce ne asurzesc arogant cu „manele” emise la volum excedentar, putem spune ca, într-adevar, publicul asta vrea. Dar este singurul public? Cele trei concerte programate vineri 26, sâmbata 27 si duminica 28 mai la Iasi în Festivalul Dimitrie Cantemir – 300 au dovedit ca exista si altfel de public. Ce s-a putut asculta saptamâna trecuta nu a fost ceva nou. Istoria a vrut ca muzica orientala sa se impregneze puternic în fibra culturala a românilor, care au dovedit mai târziu, pe parcursul deceniului 1951-1960, multa receptivitate la seria de cântece incluse în coloanele sonore ale filmelor indiene „Vagabondul” (1951) si „Articolul 420” (1955). Melodia cu titlu românizat „Avaramu” („Awara Hoon” – „Sunt un vagabond”) se transmitea frecvent în programele radiofonice, era fredonata de multi, intrase chiar în spectacolele muzicale ale teatrelor de vara. Dupa 1989 România a patruns, din fericire, în circuitul difuzarii muzicii orientale, astazi multe posturi de televiziune difuzeaza reportaje, documentare despre tinuturile Orientului si Asiei, muzica, instrumentele traditionale devenind o permanenta în multe filme artistice. Pentru ca în echipele de realizatori ale acestor productii au fost/ sunt cooptati etnomuzicologi, interpreti specializati în aceste tipuri de muzica, s-a ajuns la popularizarea creatiilor autentice, inedite, de mare frumusete, expresivitate si impact emotional. Aceasta cred ca este a doua explicatie a succesului creatiei lui Dimitrie Cantemir în lume, în România de astazi. Al treilea motiv al audientei multumitor de largi în tara noastra este profesionalismul celor câtiva cercetatori si instrumentisti deplin familiarizati cu muzica medievala. Una dintre imaginile fotografice înfatiseaza membri ai formatiei Anton Pann chiar în mediul ce le-a favorizat si le-a inspirat studiul, reproducerea deplin riguroasa a documentelor muzicale, istoric-literare datând din secolele XVII-XVIII: biblioteca. De altfel, caracterul stiintific, intelectual, pasiunea, respectul pios acordat textelor istorice sunt rezultatul studiilor aprofundate ale celui care a fondat si conduce de trei decenii grupul instrumental – Constantin Raileanu. Se cuvin mentionate specializarea profunda ca muzician (percutionist, solist vocal, dirijor), licenta în Istoria si Filosofia Religiilor – Fenomenologie Religioasa al Facultatii de Teologie din Bucuresti, alta licenta în Muzica Bizantina si Dirijat Cor Academic al Universitatii Nationale de Muzica. O conversatie cu domnia sa poarta acelasi semn-podoaba al dualitatii: pregatirea de ordin stiintific este dublata de pasiunea, de elocinta discursului. Componenta formatiei Anton Pann respecta regula de baza a competentei si autenticitatii. Temeinic pregatiti, admirabili instrumentisti, Constantin Raileanu (kanun), Alexandru Stoica (oud) sunt însotiti de obicei pe scena de Ghassan Bouz (bendir, riq), Ziya Tabassian (tombak, bendir), Emmanuel Hovhannisyan (duduk) si Murat Salim Tokaç (tambur, ney). Bineînteles, programul de vineri seara a cuprins lucrari incluse de Dimitrie Cantemir în Cartea stiintei muzicii dupa felul literelor – piese din traditia multipolara culta (sarai) a Turciei, Orientului, Greciei: pesrev, taksim, makam. Surprinzator a fost, în introducerea unei creatii din program, elementul românesc al melodiei interpretata la vioara, ce îsi revela provenienta transilvana, unde acest instrument este la mare cinste. Vioara a ramas o prima componenta moderna a strategiei repertorial-sonore cultivata de membrii formatiei Anton Pann. A doua componenta fiind adaptarea programului la civilizatia imaginii, atractivitatea seriei de creatii prezentate la Iasi în sala „Unirea” sporind datorita hologramei lui Dimitrie Cantemir. Printul (interpretat de actorul Silviu Man) si-a prezentat pe scurt destinul de carturar, de muzician, piesele oferite spre auditie într-o prea frumoasa limba româna de care ne-a fost dor în spatiul public. Au fost evidente curiozitatea, placerea, caldura manifestata de ascultatori în relatie cu piesele prezentate de formatia „Anton Pann”. Astfel s-a dovedit ca frumusetea, ineditul, rafinamentul, savoarea muzicii din vremea lui Cantemir, rar ajunsa în marile noastre sali de concert, pot fi larg apreciate. Acesta este raspunsul la întrebarea din titlul prezentelor însemnari. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
