Brâncusi, Paris - Dincolo de timp. Lectii de privit sculpturile lui Brâncusi. Astfel pot fi întelese imaginile regizate de Dan Eremia Grigorescu. Dar „Coloana…”, „Sarutul”, „Domnisoara…”, „Cumintenia…”, „Poarta”, „Maiastra” ramân cum au fost imaginate daca le privim cu ochii regizorului imaginii fotografice? Primul raspuns este cel negativ. Decupând în faptul noptii cu reflectoarele Masa tacerii si cele douasprezece scaune, Dan Eremia Grigorescu a eliminat datele de identificare ale spatiului înconjurator, sporind si caracterul atemporal si misterul elementelor „scenografice”. Stapânind mare parte din „scena”, culoarea neagra adauga în mod paradoxal, uimitor, volum si sens locului de meditatie sau de hotarâre, marind impactul vizual, înmultind ipotezele semnificatiilor posibile. Privita din apropiere si de foarte aproape, în detaliu, Poarta Sarutului impune mai întâi prin grandoare, prin masivitate, pentru ca acoperisul sa-ti trimita gândul spre vecinii cosmici, adânciti în caligrafierea unor semne pe care urmeaza sa le întelegem, cândva. Alegându-si alt unghi, înfatisând doar un picior al portii, Dan Eremia Grigorescu decupeaza înca odata imaginea originala sapata în piatra, inoculând celor doua jumatati primordiale, celor opt colane de deasupra întelesuri definitive, chiar transformând partea în întreg virtual. Ce ar fi, cât de mult ar fi daca ar fi doar asa? Sau altfel - un chip stilizat cu o frunte brazdata, cu doi ochi departati privindu-te fix, între care, ziua, se întinde aleea înfrunzita. Înca o varianta plauzibila ce îti ramâne ca o posibila întrebare si dupa ce privesti Poarta aleasa de Brâncusi. Mereu altfel ca imagine si sens, ca o balanta între ancestral si modern, de parca Bâncusi ar fi cunoscut si ne-ar fi lasat semnele misterioase ale unei civilizatii superioare noua, fiecare detaliu atrage, fascineaza, imprimând peliculei de atunci, ochiului de acum unghiuri si linii parca nevazute cu alte prilejuri. În cazul altor creatii zamislite de aceeasi dalta îti simti degetele atrase sa atinga respectuos piatra - atât de clare, de aproape sunt detaliile înregistrate fotografic. Trecând de la o varianta de imagine la alta, întelegi uimit ca regizorul imaginii s-a dedat numai exercitiilor de admiratie. Si Dan Eremia Grigorescu a fost atras, cum altfel?, de spectacolul Parisului frenetic, sau mohorât, sau înflorit, sau stapânit de îndragostiti, sau calmat de curgerea lenesa a Senei, sau cum altfel ar mai putea fi. Chiar daca orasul s-a lasat surprins pe film alb-negru, îti vine gândul sa cercetezi daca alt mare poet al imaginii, Brassai, i-a cunoscut creatiile. Poate ca francezul nascut la Brasov (de aceea si-a luat pseudonismul de artist Brassai) a avut prilejul. Cert este ca românul reîntors în orasul luminilor, Grigorescu, s-a plasat prin talent, cultura si sensibilitate, bineînteles în alt stil, pe aceleasi coordonate ale modernismului poetic - lotca în stare sa înainteze netulburata pe apele schimbatoare ale artei contemporane. Cum a reusit urmarindu-l pe Brâncusi, strazile, podurile, cladirile, malurile Senei si-au pastrat farmecul, savoarea si romantismul de parca fi fost privite cu ochii unui îndragostit de 20 de ani. Dar un îndragostit întelept, ce retine, sculpteaza din imaginea „bruta” peisajul, linia, detaliul, climatul interior deschise privirii rabdatoare. Toate imaginile, povestirile, reportajele si poeziile lui Dan Eremia Grigorescu îsi gasesc esenta în câteva rânduri din confesiunea „Sa ne întelegem”. O reproduc fragmentar, convins de limpezimea autoportretului: Daca aceasta carte nu va placea este pentru ca am refuzat sa fac concesiile necesare spre a fi pe placul cititorilor. […] mi-a facut placere sa pun pe hârtie nu ceea ce as fi putut sa scriu de amorul artei, ci ceea ce am scris pentru ca am simtit nevoia, în primul rând nevoia de a ma exterioriza fara nici o retinere. […] Un singur drum, aspru, dar stralucit; o singura speranta: aceea a reusitei; o singura forta: curajul.* Poate ca o promovare si mai intensa în marile centre culturale ar impune asa cum merita opera imagistica a lui Dan Eremia Grigorescu la acelasi nivel de vizibilitate cu a lui Brassai, a lui Cartier Bresson, ca sa dau numai doua exemple. Redifuzarea la Televiziune în tara sa, România, a celor 53 de eseuri pe film ordonate sub titlul „Itinerarii europene”, însotite de cuvintele sculptate baroc ale lui Dan Haulica, ar fi un semn de respect, de pretuire a valorilor românesti izvodite ieri, ce rezista superb trecerii timpului. * Dan Er. Grigorescu - Imagini si cuvinte. Scrieri alese. Editie îngrijita de Crisula Stefanescu. Editura Vremea, 2017, pag. 129, 133 Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
