Într-un fel chiar si Eurovizonul a aratat de ce multi europeni, mai ales cei din grupul nordic si de pe flancul estic, nu au deloc încredere ca o Europa suverana sub comanda franco-germana, decuplata de „anglo-saxoni”, le-ar putea asigura securitatea. Nimeni nu ia în serios ideea ca Eurovisionul ar fi doar o competitie despre muzica. Politica, simpatiile, resentimentele sunt la fel, daca nu chiar mai importante. Tarile din grupul nordic se sprijina în mod traditional reciproc, la fel si cele care au facut parte din fosta Iugoslavie, la fel Republica Moldova si România. Asa ca nu a fost nicidecum o surpriza ca anul acesta a câstigat Ucraina sau ca hackeri rusi (Rusia nu a fost acceptata în concurs) au încercat sa atace website-ul competitiei care anul acesta s-a desfasurat la Torino. Desi se afla abia pe locul patru dupa votul juriului, câstigat de britanici, Kalush Orchestra, care a reprezentat Ucraina, a trecut pe primul loc dupa un vot masiv al publicului. Cu Sam Ryder, din Marea Britanie, care a primit maximum de puncte, 12, de la ucraineni, pe pozitia secunda. „Având în vedere relatia dificila a Marii Britanii cu Europa si esecurile noastre de la Eurovision din ultimele doua decenii, obtinerea locului doi în competitie cu o cauza politica larg sustinuta poate fi considerata un adevarat triumf”, nota cotidianul Telegraph. Interesant de semnalat e si faptul ca multi considera ca votul pentru Sam Ryder, a carui piesa a fost apreciata din punct de vedere muzical, s-a datorat si faptului ca Marea Britanie a fost singura putere europeana care, alaturi de Statele Unite, a sprijinit semnificativ Kievul în batalia împotriva Rusiei. Spre deosebire de Franta si Germania. Cineva observa într-un comentariu ca în parte locul doi de la Eurovision i se datoreaza si lui Boris Johnson. Un bun indiciu asupra perceptiilor dominante mai ales printre tarile din Europa de Est si din zona scandinava a Uniunii Europene si o explicatie pentru una dintre ratiunile importante care le-au determinat sa rejecteze propunerile de modificare a Tratatului Uniunii Europene facute cu doar câteva zile înainte la Strasbourg. Pe 9 mai, de „Ziua Europei”, în cursul reuniunii finale a „Conferintei pentru viitorul Europei” din Parlamentul European, Emmanuel Macron a cerut o astfel de revizuire majora a Tratatului în scopul „construirii unei Europe suverane, unite, democratice si ambitioase”. Conferinta pentru viitorul Europei este o initiativa a proaspat realesului presedinte al Frantei, lansata în 2019 de Dacian Ciolos, presedinte al grupului sau politic din Parlamentul European, Renew Europe. Concluziile acesteia sunt sintetizate într-un raport care cuprinde 49 de propuneri si 320 de masuri de care institutiile UE ar trebui sa tina cont în diferite domenii, de la nelipsita trimitere la schimbarile climatice, la politica externa, valorile si drepturile, statul de drept, securitatea, transformarea digitala si politica interna a UE. În timp ce o buna parte dintre acestea pot fi implementate în cadrul actual, în cazul altora, de pilda politica externa si securitatea, acest lucru nu ar fi posibil din cauza opozitiei unor state membre. De unde si ideea de a se renunta la principiul unanimitatii în cazul unor chestiuni majore. Numai ca, dupa discursul lui Macron din Parlamentul European, 13 tari membre, între care si România, alaturi de Polonia, Bulgaria, Danemarca, Suedia si Finlanda, au reactionat imediat respingând initiativa pe care o considera „inoportuna si prematura”. Iar lista trebuie completata cu cel putin alte doua tari, Ungaria si Olanda. La Bucuresti, USR a intrat la fel de repede în trepidatie cerând presedintelui Klaus Iohannis si Guvernului Ciuca „sa explice de urgenta” motivele pentru care România s-a alaturat scrisorii statelor membre care se opun reformei Uniunii Europene si resping concluziile Conferintei pentru viitorul Europei. „Iohannis si guvernul sau sunt fara imaginatie, fara vointa politica si le lipseste orice dorinta de reforma reala, fie ca e vorba de România sau de UE. Opozitia statului român la reformele necesare în UE arata si o lipsa de curaj si asumare în politica europeana si extragerea sa din participarea la reforma Uniunii cu institutii si proceduri adaptate la noile realitati”, se spune în comunicatul USR. Guvernul fiind acuzat ca în acest fel arata ca nu vrea, de exemplu, sa avem standarde minime de calitate în materie de sanatate similare cu cele din Vestul Europei. Pozitia USR nu este surprinzatoare. Iar acuzele sunt în buna masura demagogice. E greu sa crezi ca problema de fond în cazul tarilor care au respins propunerea lui Macron ar fi cea a standardelor minimale în sanatate, chestiune care de fapt nu are nici o legatura cu demersul de modificare a Tratatului UE. Nemaivorbind de faptul ca Suedia, Danemarca sau Finlanda se numara cu siguranta printre statele cele mai performante în acest domeniu. Poate ca multi useristi viseaza la o Europa federala, fara sa vada, din naivitate, si fata cealalta, deloc apetisanta, a chestiunii: interesele din spatele propunerii venite de la Paris. Însa, mai probabil, reactia USR nu face decât sa confirme faptul ca în esenta formatiunea reprezinta interesele franceze la Bucuresti. Era greu de presupus ca partidul al carui reprezentant, Dacian Ciolos, este liderul grupului politic al lui Macron din Parlamentul European, va proceda altfel. De-a lungul a trei decenii, Tratatul fondator al Uniunii Europene semnat la Maastricht în 1992, a fost amendat în câteva rânduri. Cel mai semnificativ la Lisabona, în 2009, când, dupa esecul demersurilor pentru semnarea unui Tratat Constitutional, au fost introduse, multi acuza „pe sub masa”, multe dintre prevederile acestuia ca parte a unui parcurs catre o „Europa federala” în care conceptul de uniune a unor state suverane, care a stat initial la baza UE, s-ar dilua sever. Principalele beneficiare ale acestui obiectiv, responsabil în buna masura pentru Brexit, ar fi Germania si Franta. Care prin influenta lor asupra structurilor UE ar avea cuvântul hotarâtor în interiorul UE, cu o opozitie practic anihilata. Uniunea Europeana ar deveni în aceste conditii, se tem multi, un fel de Imperiu de facto Franco-German, cu un executiv la Bruxelles pe care acestea îl domina si acum categoric, si cu guvernele din restul tarilor retrogradate pe post de ceva asemanator Consiliilor Judetene de la noi. Alegerile nationale devenind astfel relativ putin relevante. Si oricât de antipatici si decredibilizati ar fi prin unele tari politicienii locali, asa cum e si în România, e totusi de preferat sa poti sa decizi în tara cine ia deciziile importante pentru tine. În afara de asta, un astfel de transfer masiv de drepturi de decizie de la guvernele nationale la Bruxelles ar mai avea si un alt efect nociv. Enorma birocratie europeana s-a dovedit incapabila sa faca UE mai competitiva în plan economic si tehnologic pe plan global. În ciuda marilor strategii si a declaratiilor pompoase, parte a unei campaniei de PR, domeniu în care Uniunea exceleaza, care sustin contrariul, realitatea este ca UE pe ansamblu a pierdut teren considerabil din acest punct de vedere si fata de America, si fata de China. Or, extinderea politicilor integratoare promovate pâna acum la Bruxelles, adesea tributare unor imperative ideologice mai degraba decât unor considerente pragmatice, nu ar face decât sa afecteze si mai mult competitivitatea Uniunii.
