Am continuat în ritmul acela lent, ca un cortegiu mortuar, pe un drum drept si larg, generos, unde ai fi îndesat în alte împrejurari piciorul în acceleratie cu toata setea, chiar si dupa iesirea din Crasna, pe pod, unde limita se mentinea tot la 70, iar depasirea era tot interzisa. Frustrare maxima pe toate planurile! Sa spunem ca esti un strain dintr-o tara civilizata si vrei sa calatoresti ca sa cunosti locuri cu totul noi, cum îti dai seama daca te afli la un moment dat într-o tara condusa de prosti? Sunt câteva semne pe care le observi înca de la trecerea granitei, cum ar fi vamesi corupti, mizeria de pe strada, dezordinea din vama si multe altele asemanatoare. Asta arata faptul ca oamenii aflati la conducere nu reusesc sa controleze asa cum ar trebui subalternii. Pentru ca totul într-o societate functioneaza pe baza ierarhica. Un muncitor nu lucreaza prost pentru ca asa este el învatat, ci pentru ca este lasat sa faca asta de catre seful sau direct. Seful sau direct, la rândul lui, lasa muncitorii sa i se urce în cap si sa lucreze de mântuiala pentru ca patronul firmei sau al companiei de stat nu are un sistem bine pus la punct prin care sa îsi controleze subalternii-sefi. Iar acest din urma lucru se întâmpla pentru ca ministerul în fata caruia raspunde firma sau compania de stat respectiva este o adunatura de neprofesionisti, niste rude sau prieteni de bere chemati pe functii cu care nu au nici în clin nici în mâneca, iar acestia habar nu au cum si ce sa zica patronilor de firme sau directorilor de companii de stat ca sa mearga treaba bine. De aia absolut totul merge prost. Revenind la cum identifici daca o tara e condusa de prosti. Sa spunem ca ai trecut de vamesii corupti, de mizeria si debandada din vama si ai decis sa cauti mai multe argumente întrucât esti un om care se lasa greu convins. Te afli la volanul masinii tale si mergi între doua localitati din România conducând atent si respectând toate semnele si regulile de circulatie. Ai sa constati dupa doar câtiva kilometri ca ceva nu e în regula. În primul rând te vei afla în postura incomoda de a aduna în spate o coada imensa de participanti la trafic, întrucât tu vei fi singurul care va respecta limita de viteza de pe semnele de circulatie. Nici un alt „prost” nu va mai face acest lucru. În al doilea rând vei vedea, fara doar si poate, ca multi soferi te vor avertiza cu farurile din motive misterioase si te vor depasi în curba, pe linie continua claxonându-te nervosi si aratându-ti gesturi obscene prin geam. Saptamâna trecuta, apropo de asta, am facut un drum din Iasi catre Bucuresti. Eram singur la volan. Dupa ce am trecut de Vaslui si am lasat în urma impunatoarea statuie a lui Stefan cel Mare, probabil singurul conducator român din istorie care a stiut ce si cum sa faca, am constatat ca aveam o masina de politie în spate, prin urmare am intrat în modul „legal”. În dreptul livezii Marul de Aur limita de viteza a coborât brusc la 50 km/h, desi eram în afara localitatii, asa ca m-am conformat imediat. Am mers asa lent si usor stresat pâna aproape de iesirea din padure când limita s-a încheiat si am revenit la 90 km/h. Înainte de prima curba la stânga catre linia ferata si sensul giratoriu Albita/ Husi semnul mi-a indicat brusc 60 km/h, desi strada era generoasa, iar unghiul de abordare destul de larg. Între noi fie spus, era prima data când observam limita aceea de viteza, si doar facusem acel drum de zeci de ori înainte. Am redus si eu la viteza recomandata, ce era sa fac. Deja erau vreo 4 masini în spate cu tot cu cea de politie. Imediat dupa curba am revenit la 90 km/h, dar dupa câteva sute de metri, înainte de urmatoarea curba la dreapta, apare iar semn, de data asta cu 50 km/h. Am redus din nou si repede viteza de-al naibii si am reusit sa mai adun câtiva „colegi” în spate. Deja vedeam politistul prin oglinda retrovizoare cum batea darabana pe volan. Eram stresant, cu siguranta, dar eram legal, ceea ce era mai important, si nimeni si nimic în tara asta nu avea ce sa-mi faca. Singura vina o purtau cei care au gândit cu creierul de român verde toate acele semne, adica sefii. Mi-am continuat drumul ca melcul oarecum interesat de joc. Drumul care se anunta plictisitor la început devenise deodata palpitant. Stiam ca nimeni din spate nu ma putea depasi fara sa încalce linia continua sau limita de viteza, asa ca toti erau la mâna mea, hahaha!... La trecerea la nivel cu calea ferata am oprit complet, cum scrie la carte („Se reduce viteza si se va opri în locul de maxima vizibilitate fara a depasi indicatorul sau marcajul de oprire, se asigura de pe loc si se continua drumul, daca nu sunt alte pericole”), întrucât era Crucea Sfântului Andrei si semnal luminos, chiar daca acesta din urma era nefunctional, iar sub semn era scris „Linie închisa circulatiei trenurilor”. M-am asigurat cu multa rabdare în ambele sensuri ca nu vine niciun tren (fantoma!) si nu sunt alte pericole pe linia aia care e ruginita si nefolosita de câtiva ani buni, si am pornit mai departe cu multa rabdare si încredere de mine. Puteam aproape auzi înjuraturile si gândurile negre ale soferilor celor peste 10 masini care se târau dupa mine, dar eram protejat de sfânta lege. Am trecut de sensul giratoriu (Albita/Husi) si am salutat cu mare satisfactie semnul de interzis depasirea de la intrarea în Crasna. Toata coada aia era înca în subordinea mea! Eram sef pentru înca câtiva kilometri buni. Îmi parea totusi nespus de rau ca limita de viteza în localitate era prea mare, 70 km/h! Trebuia sa fie cea obisnuita de 50 km/h ca durerea sa fie mai apriga. Am început sa urmaresc cu mare atentie în oglinda retrovizoare (aveam doar 69 km/h, îmi permiteam sa ma relaxez...) activitatea vehiculelor din spate. Era o distractie pe cinste! Ultimele nou venite, nestiind de ce se merge asa încet, semnalizau nervos din faruri pe cele din fata, altele depaseau ilegal pâna ajungeau în dreptul masinii de politie, altele mergeau în zig-zag pe banda tot urmarind ce se întâmpla în capul coloanei. Politaiul meu cred ca începuse sa fiarba si el. Am crezut ca va ceda tentatiei când linia continua s-a terminat, dar a rezistat, stia ca interzicerea depasirii era înca valabila. Asta era capcana pentru prosti asa cum s-au dovedit a fi câtiva din spate care au accelerat trecând câteva pozitii mai în fata. La vederea politiei însa se retrageau cuminti la locul lor ca niste catelusi cu coada între picioare. Am continuat în ritmul acela lent, ca un cortegiu mortuar, pe un drum drept si larg, generos, unde ai fi îndesat în alte împrejurari piciorul în acceleratie cu toata setea, chiar si dupa iesirea din Crasna, pe pod, unde limita se mentinea tot la 70, iar depasirea era tot interzisa. Frustrare maxima pe toate planurile! Dupa pod, în sfârsit, se dadea liber la depasire, dar numai pentru vreo 200 de metri când începea din nou linia continua. Veneau masini din fata, ghinion! Am intrat glorios în localitatea Sapte Case cu o coada în spate de vreo 20 de masini... N-aveam ce face, frate, limita mica, linie continua, asta-i viata! Am pornit muzica sa creez un pic de atmosfera si sa treaca timpul mai repede. La iesirea din localitatea mica, dar care mi s-a parut cât China, în sfârsit a veni libertatea. Am accelerat la 90 km/h, moment în care, la prima ocazie politia m-a depasit cu scârtâit de roti. Cu siguranta au întârziat la întâlnirea importanta. Dupa ea au urmat câtiva bizoni grabiti, apoi restul. Îi vedeam de data asta din spate pe toti cum frecau frânele în fundul masinii de politie, pe care nu îndrazneau sa o depaseasca, de parca voiau sa o manânce. Când am ramas ultimul mi-am permis sa ma bucur si eu de câteva clipe fara îngradiri, asa ca am înjurat cât am putut de tare si de spurcat, dar cu geamurile închise... Le-am aratat eu lor. Briscan Zara este scriitor si publicis
