Influenta dominanta a curentelor radicale neomarxiste, sub stindardul unor asa-numite politici DEI (diversitate, echitate, incluziune), în multe universitati din Occident risca sa afecteze grav capacitatea acestuia în actuala competitie geopolitica. Multi români, si chiar multi americani, au fost probabil surprinsi de manifestatiile agresiv antisemite din arealul universitatilor americane (în proportie de peste 60- dintre acestea au avut loc în campusurile universitare), în principal a celor de elita din Ivy League, cu sloganuri pro-Hamas în care se nega dreptul la existenta a Israelului si se facea chiar trimitere la „solutia finala” nazista. Dupa masacrul din 7 octombrie te-ai fi asteptat la expresii de solidaritate fata de Israel nu la asa ceva din partea elitei tinerei generatii de americani care la un moment va veni la cârma Statelor Unite. Conform unui sondaj Harvard/Harris, 51- dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 si 24 de ani considera ca oribilul masacru Hamas din 7 octombrie este justificat. Iar ce este si mai socant este ca manifestatiile, însotite de hartuiri, intimidari si amenintari la adresa studentilor evrei, au avut loc sub ochiul îngaduitor al conducerii universitatilor si chiar în aplauzele unui numar deloc neglijabil de profesori, de pilda la Universitatea Columbia. Daca mai exista vreun dubiu privind pozitiei conducerii unor universitati de vârf americane, lucrurile s-au lamurit definitiv în cursul unor audieri din Congres la care au participat presedintii Harvard, MIT si Penn University. Întrebati daca apelurile la genocid împotriva evreilor, exprimate adesea explicit, si incidentele din campusuri, încalca codurile de conduita ale universitatilor toti au raspuns ca depinde de context si au facut trimitere la libertatea de expresie, garantata de Constitutia Statelor Unite. Numai ca astfel de motivatii sunt foarte putin credibile în conditiile în care în trecut respectivele institutii, alaturi de multe alte universitati, s-au declarat extrem de preocupate de „microagresiuni” (de exemplu atunci când în relatia cu cineva nu i te adresezi cu „pronumele” corect pe care si l-a ales dintre cele câteva zeci existente) si au reactionat dur fata de profesori care au fost fortati sa-si ceara scuze public sau uneori au fost chiar demisi pentru o postare critica pe Twitter fata de protestele violente organizate de Black Lives Matter sau pentru observatia ca toate vietile, inclusiv ale albilor, conteaza. Dupa cum au fost anulate numeroase conferinte ale unor vorbitori considerati „controversati” de catre studenti si profesori cu vederi radicale de stânga. Batalia împotriva rasismului sistemic, a suprematiei albilor sau a transfobiei nu uita nici redefinirea ideii de libertate de expresie, care ar fi una conceptual alba, deci problematica. Pentru ca ea fost utilizat în istorie si este utilizata si astazi ca o forma de manifestare a „privilegiilor albilor” sustine un istoric de la Universitatea Vanderbilt într-un eseu publicat în Boston Review. Reinterpretare care nu e doar una abstracta, ci poate avea consecinte foarte concrete. Atunci când au fost concedieri pentru o postare pe Twitter sau pentru o declaratie critica privitoare la miscari radicale ca Black Lives Matter sau ANTIFA, rezulta ca nu ar fi vorba de o „limitare a libertatii de expresie”, ci doar un demers demn de lauda în logica bataliei împotriva „rasismului sistematic”. Profesorul Joshua Katz, de la Universitatea Princeton, a fost demis dupa ce a reactionat la o scrisoare deschisa publicata în 2020, semnata de 360 de profesori si studenti, în care acuzau faptul ca universitatea practica un rasism sistematic împotriva persoanelor de culoare si solicitau o serie întreaga de „masuri reparatorii” radicale. Între altele profesorul Katz si-a declarat opozitia fata de îndepartarea unor statui din campus, în baza unor precepte morale prezente, si si-a declarat îngrijorarea fata de propunerea de a înfiinta un „comitet compus în întregime din cadre didactice care sa supravegheze investigarea si disciplinarea comportamentelor rasiste, incidentelor, cercetarilor si publicatiilor în care sunt implicati profesorii din universitate”. O initiativa care aduce aminte de comitetele de demascare a elementelor dusmanoase din perioada comunista. Cât despre celebrarea libertatii de expresie, aceasta fusese brusc redescoperita cu prilejul manifestatiilor pro-Hamas pentru ca într-un clasament întocmit de FIRE pe acest subiect pe un esantion de 248 de universitati, Harvard si Penn se clasau pe ultimele doua locuri, Harvard pe pozitia 248, Penn pe 247 (MIT ocupa pozitia 136). 53- dintre studentii de la Harvard si 43- din cei de la MIT au declarat ca si-au autocenzurat opiniile din teama de a nu suferi repercusiuni. Într-un alt sondaj, 59- dintre studentii din universitatile americane spun ca climatul de acolo îi împiedica sa-si exprime deschis opiniile, iar 62- dintre studenti spun ca evita chestiunile controversate de teama ca aceasta ar putea genera comentarii critice în discutiile ulterioare. Dupa ce scandalul legat de declaratiile din Congres a luat amploare si multi dintre fosti absolventi au declarat ca îsi înceteaza donatiile (chiar una de $100 milioane de care urma sa beneficieze universitatea Penn) au aparut din partea celor trei presedinte „reformulari”. Liz Magill de la Penn University a fost chiar nevoita sa demisioneze dupa ce consiliul de administratie de la Wharton Business School, din cadrul universitatii, una dintre cele mai prestigioase din lume, i-a cerut acest lucru. Însa e greu de crezut ca atmosfera generala din universitati, unde simpatiile radicale neomarxiste sunt dominante, se va schimba doar în urma acestei demisii sau eventual ale altora de la Harvard si MIT. De câteva decenii multe universitati occidentale au abandonat traditiile liberale si misiunea lor esentiala în materie de educatie, cercetare, spatii pentru dezbateri intelectuale, au devenit vehicule pentru activism ideologic, „eliberare revolutionara” si schimbari sociale radicale. „Universitatile care au plasat programe D.E.I. (Diversitate, Echitate, Incluziune), extreme în plan ideologic, în centrul vietii academice erodeaza mediul de dezbatere deschisa si substantiala, care este conditia de baza pentru învatarea liberala clasica”, scrie Christopher Rufo, unul dintre principalii adversari ai conceptului D.E.I. promovat agresiv de majoritatea universitatilor americane, într-un articol gazduit, oarecum surprinzator, de The New York Times, care în general are simpatii progresiste. Rufo, care a fost solicitat de guvernatorul republican din Florida, Ron De Santis, sa se implice în eliminarea departamentelor D.E.I. din universitatile finantate public din Florida, crede ca în acest sistem „aceste universitati vor sfârsi prin a promova diversitatea doar cu numele, pe masura ce activismul înlocuieste eruditia si ratiunea lor de a fi dispare încet-încet”. Un rezultat al degradarii mediului academic american este scaderea abrupta a încrederii populatiei în învatamântul superior. Care, daca în 2015, era de 57-, a scazut la 48- în 2018 si la doar 36- în 2023, conform unui sondaj Gallup. Dar nu ar trebui sa fim surprinsi. Una din problemele majore de perceptie este aceea ca privim Occidentul de astazi prin prisma unei imagini a institutiilor, în general a societatii, care era valabila în mare masura cu 15-20 de ani în urma. Fie ca e vorba de America, fie ca e vorba de Uniunea Europeana si de multe dintre tarile din Europa de Vest. Asta nu înseamna ca sunt de preferat regimurile autocratice din afara Occidentului, însa fenomenul este real si îngrijorator. Lucrurile s-au schimbat însa dramatic între timp atât în plan institutional, cât si la nivelul societatii si în Uniunea Europeana, si peste Ocean. Tinerii occidentali, cu vârste între 18 si 29 de ani, au în proportie importanta simpatii socialiste, în buna masura chiar radical de stânga. Deja în 2011, potrivit unui sondaj Pew, 49- dintre tinerii americani din acest segment aveau o parere pozitiva despre socialism si doar 43- una negativa. Iar toate aceste convingeri s-au format în cursul unui proces de îndoctrinare în scoli si universitati sub bagheta unor profesori cu simpatii radicale neomarxiste. Tendinta care s-a accentuat între timp. Un alt sondaj, din 2016, realizat de Universitatea Harvard, releva ca majoritatea milenialilor din America resping capitalismul: într-un raport de 51- la 42- ei se declara împotriva capitalismului si pentru o implicare tot mai mare a statului în viata lor. Acestia ignora avertismentul dnei Thatcher, problema socialismului e ca la un moment dat se termina banii altora, probata din plin în trecut în tarile comuniste, si faptul ca datorita principiilor pietei libere sute de milioane de oameni au fost scosi din saracie în ultimele decenii. E adevarat, criza financiara 2008- 2009 si dificultatile din acest moment, au reliefat faptul ca si capitalismul se confrunta cu probleme semnificative, dar în buna masura tocmai datorita abandonarii partiale a principiilor de baza ale pietii libere prin favorizarea corporatiilor globale în defavoarea companiilor mici si mijlocii. Iar aceste convingeri anticapitaliste vin, previzibil, la pachet cu un set de orientari culturale radicale neomarxiste. Iar lucrurile nu arata diferit nici în Europa de Vest. Cum s-a ajuns aici? În ultima jumatate de veac am asistat la ceea ce a primit numele de „lungul mars al stângii activiste prin institutii”. Începând din anii 1960, activistii si intelectualii de stânga, inspirati de ideile comunistului italian Antonio Gramsci sau a filosofului neomarxist Herbert Marcuse, venit în America dupa Al Doilea Razboi Mondial, au renuntat la protestele violente de strada care au marcat perioada razboiului din Vietnam în favoarea unui efort concertat de infiltrarea institutiilor în domeniile cheie: educatie, guvern, ONG-uri, mass-media, justitie. Din acest punct de vedere cartea lui Allan Bloom, „The Closing of the American Mind: How Higher Education Has Failed Democracy and Impoverished the Souls of Today’s Students” a ramas la fel de relevanta, daca nu chiar mai relevanta, astazi, ca în anul 1987 când a fost publicata. Aceste acumulari treptate au dus la o adevarata „explozie revolutionara” dupa moartea lui George Floyd în 2020, când acest curent radical a început sa devina extrem de activ promovând agresiv noi lini ideologice privind rasa, genul, cultura. În toti acesti ani vârful de lance al acestui curent ideologic s-a aflat în universitati. Pentru ca acolo este rezervorul de cadre prin care s-a asigurat controlul celorlalte institutii. Iar un rol determinant în acest proces, institutionalizat prin programele D.E.I., au fost tot mai consistentele departamente administrative din universitati care au ajuns la un numar impresionat de angajati. De pilda, la Universitatea Stanford personalul administrativ numara în 2022 15,750 de angajati aproape egal cu numarul de studenti si de sapte ori cât numarul de cadre didactic. O pondere importanta printre acestia, ca numar si buget, având personalul D.E.I. De pilda, Universitatea din Michigan a cheltuit peste 18 milioane de dolari în 2023 pentru salariile si beneficiile personalului sau din domeniul diversitatii, echitatii si incluziunii. Prorectorul adjunct pentru echitate si incluziune având un salariu $380 de mii pe an. Aceste departamente au un impact decisiv în politica de angajari, si asa se explica radicalizarea profesorilor si prin extensie a studentilor, vizibila si în cursul ultimelor manifestatii. Christopher Rufo da exemplul Central Florida University, care în ghidul sau de „angajare incluziva a cadrelor didactice”, descrie meritul în angajarea cadrelor didactice ca fiind un „mit narativ” si solicita alocarea de cote explicite pentru minoritatile rasiale sau sexuale. În acelasi timp studentii sunt încurajati sa participe, în cadrul unei sesiuni de formare, la campanii de protest, inclusiv pentru posibilitatea unei confruntari violente cu politia, dupa modelul miscarilor de stânga. Organizatia Black Lives Matter fiind prezentata drept un bun exemplu de urmat. Si Claudine Gay, presedinta de la Harvard, care avea dificultati sa priveasca altfel decât în context manifestatiile din campusul universitatii, priveste cu mari rezerve ideea de a pune accentul pe merit. Dupa ce Curtea Suprema a dat dreptate reclamantilor în cazul Students for Fair Admissions v. Harvard (Studenti pentru admitere echitabila v. Harvard) initiat de studentii de origine asiatica care s-au plâns ca sunt discriminati la admitere în universitate în favoarea unor grupuri minoritare, ea a trimis sute de emailuri în care îsi exprima durerea: „astazi este o zi grea si, daca simtiti gravitatea acestui lucru, vreau sa stiti ca nu sunteti singuri”. Daca pâna relativ recent aceste tuse ideologice radicale afectau în principal domeniile disciplinelor umaniste între timp lucrurile s-au schimbat. S-a intrat si pe teritoriul stiintelor exacte, atât în universitati, cât si în sistemul scolar. Imperativul momentului este ca si acestea, de la matematica si fizica la informatica, sa fie abordate în cheie „ideologic corecta”. Pentru birocratii din sistemul de educatie din California, ale caror convingeri sunt expuse într-un document de 1000 de pagini, rezultatele inegale în ceea ce priveste performanta la matematica sunt dovada unei societati rasiste. De aceea, în capitolul „Predarea pentru echitate si implicare”, se cere profesorilor de matematica sa fie „angajati în munca pentru justitie sociala” pentru a „dota elevii cu un set de instrumente si o mentalitate care sa le permita sa combata inegalitatile cu ajutorul matematicii”. În acest context, prioritatea nu mai este asimilarea chestiunilor fundamentale din matematica, ci cerinta ca elevii sa învete ca „matematica joaca un rol în structurile de putere si privilegiile care exista în societatea noastra”. Un alt exemplu, pe cealalta coasta a Statelor Unite: a fost introdus la Universitatea Duke în departamentul de Computer Science un curs intitulat Race, Gender, Class&Computing, care conform descrierii din Programa de toamna a universitatii, Fall 2020 Course Bulletin, „va explora provocarile legate de diversitate, echitate si incluziune în domeniul stiintei computerelor prin analiza impactului acestora nu doar asupra organizatiilor si departamentelor, ci si a tehnologiilor dezvoltate”. În momentul în care meritul, valoarea profesionala devin o problema de evitat si libertatea academica este serios afectata prin impunerea unor restrictii ideologice în materie de cercetare, prin obligativitatea respectarii unor standarde D.E.I. ca o conditie pentru finantarea cercetarii sau, de exemplu, prin impunerea încadrarii stricte în pozitia oficiala atunci când e vorba de schimbari climatice, sunt evident consecinte. Situatia a devenit atât de îngrijoratoare încât un grup de universitari de prestigiu de la Universitatea Stanford au decis sa organizeze o conferinta în care sa se discute ce se poate face pentru a salva libertatea academica. Si chiar faptul ca au fost priviti cu ostilitate de catre multi dintre colegi este în sine pilduitor. Stephanie M. Lee, o jurnalista de la Chronicle of Higher Education a dezvaluit ca publicatia a primit o scrisoare de protest semnata de peste 50 de cadre didactice din Universitatea Stanford care descria întâlnirea ca fiind o încercare de a „proteja minciunile rasiste si alte neadevaruri”. Unul dintre participanti, Jay Bhatacharya, profesor de medicina la Universitatea Stanford, a carui cercetare a pus la îndoiala eficacitatea carantinei generalizate în perioada pandemiei COVID a vorbit despre faptul ca s-a confruntat cu o atitudine ostila la locul sau de munca si cu provocari la adresa surselor sale de finantare. „Afli cât de multa libertate academica ai cu adevarat doar atunci când adopti o pozitie controversata”, e explicat el. Iar una dintre consecintele previzibile, în actualul context geopolitic, este ca acest climat ideologic radical risca sa erodeze sever avantajul pe care înca îl mai detin Statele Unite în ceea ce priveste cercetarea stiintifica, scrie Wall Street Journal, care subliniaza ca s-a ajuns în situatia paradoxala ca în domeniul stiintelor fundamentale si tehnologiei cercetatorii din China comunista sa fie mai putin constrânsi de ideologie decât omologii lor din Statele Unite. „În timp ce ar fi de la sine înteles ca extinderea cunostintelor era mai importanta decât sexul sau culoarea pielii unui om de stiinta, orice persoana care adera la aceasta abordare în Statele Unite trebuie sa se lupte astazi cu acuzatiile ca este rasista, patriarhala, are simpatii coloniale sau este un instrument de opresiune. Dupa cum sustine un grup de 29 de oameni de stiinta si universitari într-un articol pentru Journal of Controversial Ideas, progresul stiintific în Occident este împiedicat de o noua si alarmanta ciocnire între epistemologia liberala si ideologiile bazate pe identitate.”
