În opinia lui Joe Biden, Vladimir Putin a devenit un paria la nivel international; Ben Wallace, ministrul apararii din Marea Britanie, crede ca Rusia risca izolarea vreme de decenii; sanctiunile economice severe, retragerea multor corporatii occidentale, între care VISA si MasterCard, excluderea sportivilor sovietici din majoritatea competitiilor internationale de anvergura sau votul din Adunarea Generala ONU asupra unei rezolutii care condamna interventia Rusiei din Ucraina ofera, toate, dovezi în acest sens; însa la o privire mai atenta lucrurile sunt mai nuantate, un rezultat al unor reconfigurari geopolitice majore. Una dintre problemele serioase cu care se confrunta Rusia este faptul ca a pierdut complet batalia de imagine la nivel global. Naratiunea Moscovei, livrata si la ONU în cursul dezbaterii din Consiliul de Securitate sau în cadrul Adunarii Generale Extraordinare, nu are nici un fel de tractiune. Inclusiv printre tari ca India sau EAU care s-au abtinut la votul din Consiliul de Securitate (alaturi de China) care, din diferire ratiuni, nu au dorit sa irite Rusia. Paginile de deschidere a principalelor ziare britanice din 1 martie au avut în centru imagini cu victimele civile, inclusiv copii, ale bombardamentelor rusesti. Demonstratii împotriva invaziei au loc peste tot în lume. Peste o suta de mii de oameni au protestat la Berlin, iar asta este semnificativ pentru ca Moscova a investit enorm în ultimele doua decenii pentru a modela în favoarea sa perceptia opiniei publice din Germania. Cultivând formatori de opinie, oameni de afaceri sau politicieni, între care cel mai proeminent este, desigur, fostul cancelar Gerhard Schroeder. Acesta este cu siguranta unul dintre factorii care au contribuit la înasprirea fara precedent, brusc, a atitudinii guvernelor europene fata de Rusia. Dupa cum acest adevarat tsunami împotriva Rusiei, în particular împotriva lui Putin, din mass media, de pe retelele sociale si din strada a determinat si rapiditatea cu care organismele internationale sportive au decis, cu putine exceptii, excluderea sportivilor rusi de la toate competitiile importante. A fost o reactie la care, dupa cum a recunoscut Serghei Lavrov, Moscova nu se astepta si care va avea reverberatii semnificative în rândul publicului larg din Rusia. Probabil ca tot aceasta presiune a opiniei publice a influentat într-o oarecare masura si votul din Adunarea Generala ONU pe o rezolutie privitoare la invazia ruseasca din Ucraina. Rezolutie care, atentie, nu condamna, ci „deplora” invazia din Ucraina (au fost negocieri intense pe aceasta tema, a trebuit sa fie utilizat acest termen si nu cel de „condamna”, ceea ce spune multe despre relevanta si substanta acestui adevarat mamut birocratic care este ONU) si care pâna la urma nu are nici o valoare concreta în practic. Altfel e greu de explicat de ce au votat în favoarea acesteia aliati traditionali ai Rusiei ca Serbia sau Cuba. Rezolutia a trecut fara probleme cu 141 de voturi pentru, 5 contra (alaturi de Rusia au ramas sa voteze împotriva doar alte 4 tari, Belarus, Eritrea, Siria si Coreea de Nord ) si 35 de abtineri. În discursul despre Starea Uniunii, Joe Biden a spus ca Vladimir Putin este izolat pe plan international. Si ministrul britanic al Apararii, Ben Wallace, a declarat ca invazia din Ucraina va duce la izolarea Rusiei timp de decenii. Afirmatia este corecta daca e vorba de spatiul occidental. Însa pe plan international lucrurile sunt mai complicate. Felul în care se va finaliza invazia ruseasca din Ucraina, si nu doar în plan militar, ci si în ceea ce priveste capacitatea Rusiei de a controla situatia dupa o eventuala victorie pe teren, impactul sanctiunilor nu doar în Rusia, ci si în spatiul occidental pentru ca nu este limpede cât de rezilienta va fi populatia, cât de unitar va actiona alianta occidentala în continuare, reactia Chinei (va risca o escaladare în chestiunea Taiwanului, considerând criza actuala o oportunitate, sau din contra va dori sa tempereze lucrurile?), iata destule necunoscute în functie de care multe tari din spatiul extra-occidental îsi vor calibra, oportunist, pozitia. Este tentant sa vedem în votul din Adunarea Generala ONU o dovada a izolarii Rusiei pe plan international si de sustinere din partea marii majoritati a tarilor de pe glob pentru sanctiunile dure adoptate de tarile occidentale, dar ar fi o eroare sa facem asta. În realitate, lucrurile sunt mai nuantate, situatia arata destul de diferit, daca iesim din spatiul occidental. Votul a fost influentat de un curent dominant în opinia publica la nivel international care, firesc, reactioneaza emotional la imaginile impresionante si oribile venite de pe teatrul de razboi din Ucraina. Tarile care s-au abtinut au avut diferite motivatii. Adesea am auzit, ca justificare, obisnuitele platitudini cu apelurile la dialog, la negocieri (utilizate, oportunist, pentru a evita pozitii transante), laudabile poate în plan moral, dar fara nici o valoare concreta în lumea reala, dupa cum vedem chiar acum în Ucraina. Abtinerile trebuie mai degraba interpretate ca un sprijin mascat pentru Moscova, fie din interes, fie ca expresie a resentimentelor anti-occidentale. Axios, citat de The Times of India, a relatat despre faptul ca diplomatilor americani de la ONU li s-a cerut, într-o depesa care utiliza termeni destul de duri, ulterior retrasa, sa-i informeze pe cei din India si EAU ca „a continua sa faci un apel la dialog, asa cum au facut în cursul reuniunii Consiliului de Securitate, nu este o pozitie de neutralitate, îi plaseaza în realitate în tabara Rusiei”. O dovada a frustrarii Washingtonului fata de pozitii adoptate de state pe care, mai ales Emiratele Arabe Unite, le plasau ferm în zona aliatilor. De pilda în favoarea rezolutiei a votat chiar si Serbia. Crede cineva, cu adevarat, ca s-a distantat cumva brusc Belgradul de Moscova? Daca intram mai mult în detalii putem întelege cât de complicat si divers ca motivatii este acest peisaj. De pilda pentru India, relatiile cu Rusia sunt extrem de importante, asa ca în ciuda presiunilor Washingtonului cu care este aliat în Quad, o structura constituita pentru contracararea Chinei, a decis nu doar sa se abtina si la votul din Consiliul de Securitate si în cel din Adunarea Generala, ci sa evite orice reactie critica fata invazie („pozitie independenta si echilibrata”, apreciata de ambasada rusa de la New Delhi). Apoi, în ciuda abtinerilor de la ONU este mai mult decât evident sprijinul chinez pentru Moscova. Beijingul refuza sa considere interventia militara a Rusiei o „invazie” si periodic transmite, prin Ministerul de Externe, mesajul ca „Statele Unite trebuiau sa se gândeasca la consecinte atunci când au efectuat cinci valuri de extindere NATO catre est punând o tara mare cu spatele la zid”. O trimitere destul de transparenta la o situatie potential similara în chestiunea Taiwanului. Si în America Latina, Rusia se bucura de multa simpatie. În parte ca reactie la Statele Unite. Si nu e vorba doar de „clientii obisnuiti” Cuba, Venezuela si Nicaragua, ci si de Argentina (al carei presedinte, Alberto Fernandez în cursul unei vizite recente la Moscova si-a exprimat dorinta de a se „elibera” de legaturile cu America si FMI), de El Salvador sau de guvernul socialist din Bolivia. Iar la votul din Adunarea Generala, din cele 54 de tari africane, 17 s-au abtinut si 7 au lipsit de la vot. În practica, asta înseamna ca 24 de tari nu doresc sa-si pericliteze legaturile cu Moscova. Spre frustrarea diplomatilor occidentali, având în vedere faptul ca majoritatea sunt beneficiarele ajutorului financiar oferit de tarile lor. Si mai remarcabila este si repozitionarea geopolitica a tarilor din zona Golfului, toate aliati traditionali ai Statelor Unite, un semn al cresterii influentei rusesti în zona dupa succesul din Siria, pe de o parte, si retragerea americana dezastruoasa din Afganistan, pe de alta. Arabia Saudita, în ciuda presiunilor americane, refuza sa mareasca productia de petrol pentru a tempera explozia pretului barilului motivând ca doreste sa respecte întelegerile facute în cadrul OPEC+ care este în esenta o asociere OPEC - Rusia în care actorii cheie sunt Rusia si Arabia Saudita. „Arabia Saudita nu vede nici un motiv sa întreprinda vreo actiune care sa puna în pericol aceasta alianta cu Rusia în privinta fixarii nivelului productiei de titei”, i-a spus presedintelui Macron Mohamed bin Salman, printul mostenitor al Regatului Saudit, liderul de facto al tarii. În paralel, Moscova s-a oferit ca alternativa la livrarile de arme americane în regiune. „Putin a reusit sa-si creze pârghii de influenta în relatia cu liderii din întreaga regiune a Orientului Mijlociu fata de care Statele Unite nu au reusit sa gaseasca un raspuns pe masura, în ciuda miliardelor cheltuite”, este de parere Karen Young, de la The Middle East Institue, un thinktank de la Washington. „Cred ca a fost un adevarat soc pentru Statele Unite.” Cu acest prilej, administratia Biden descopera ca într-o batalie geopolitica, posibil existentiala, nu-ti poti permite luxul de a introduce criterii ideologice. Refuzând sa-i primeasca în vizita la Casa Alba pe printul mostenitor al Arabiei Saudite si pe presedintele Bolsanaro al Brazilei (în cazul sau din cauza relatiilor cordiale întretinute cu Trump), administratia Biden a dorit sa transmita un mesaj de distantare fata de acestia. Problema e ca între timp ambii au fost primiti cu bratele deschise de Putin la Kremlin. În cazul Israelului situatia e si mai complicata. Cu toate ca Statele Unite sunt principalul sau aliat strategic, are nevoie de permisiunea tacita a Rusiei de a opera în spatiul aerian al Siriei pentru lovituri împotriva gruparilor teroriste, în special Hezbollah, acum dupa ce pe fondul retragerii americane, Moscova detine o pozitie privilegiata. Asa ca Israelul a refuzat solicitarea tarilor baltice care au dorit sa trimita Ucrainei echipamente militare cumparate din Israel si foarte probabil nu renunta la relatiile bune cu Vladimir Putin. Toata aceasta analiza are darul sa scoata în evidenta ca în ciuda satisfactiei de moment care ar putea fi provocata de aritmetica votului din Adunarea Generala ONU, evident defavorabila Rusiei, nu trebuie sa fim naivi si sa tragem de aici concluzia ca, daca scoatem din ecuatie spatiul occidental, vom asista de acum înainte la o racire a relatiilor majoritatii tarilor de pe glob cu Rusia si cu atât mai putin la izolarea acesteia. Nu asta este neaparat zona sa vulnerabilitate. Marea problema a lui Putin este mai degraba constituita de incertitudinile legate de evolutia situatiei din Ucraina.
