Pe tesaloniceni, Sfântul Apostol Pavel îi atentiona: "rugati-va neîncetat" (I Tesaloniceni 5, 17). Iar ucenicul sau iubit, Timotei, primea, ca episcop, îndemnul: "staruieste cu timp si fara de timp" (II Timotei 4, 2). Nu putem, asadar, pune nici macar o secunda între paranteze rugaciunea sau sa ne autosuspendam din statutul de crestin (sau, mai ales, de preot). A ne lua concediu nu înseamna a nu ne mai face pravila, a dezlega postul, a sta cu burta la soare în timpul Liturghiei duminicale etc. Avem, însa, doua repere în Sfintele Scripturi si în Sfânta Traditie care ne lamuresc cam în ce fel se poate vorbi, totusi, despre vacanta în termeni crestini. Dupa ce i-a trimis pe apostoli "doi câte doi si le-a dat putere asupra duhurilor necurate", acestia s-au întors "si I-au spus Lui toate câte au facut si au învatat" (cf. Marcu 6, 7 si 30). Ce credeti ca le-a raspuns Mântuitorul? I-a trimis imediat într-o noua misiune sau le-a dat altceva de lucru? Nu. "El le-a zis: Veniti voi însiva de o parte, în loc pustiu, si odihniti-va putin. Caci multi erau care veneau si multi erau care se duceau si nu mai aveau timp nici sa manânce" (Marcu 6, 31). Observati câta grija, cât de atent e Domnul cu însotitorii Sai? Cunoscând, si prin Întrupare, neputinta firii omenesti, Mântuitorul cunoaste prea bine importanta hranei si a odihnei pentru noi. Mai mult decât atât. Vreo trei secole mai târziu, Sfântul Antonie cel Mare, unul dintre cei mai aspri asceti din istoria Bisericii, explica si necesitatea momentelor de destindere în activitatea ucenicilor, dupa cum reiese si din urmatoarea pilda din Patericul egiptean: "Era cineva ce vâna prin pustie dobitoace salbatice si a vazut pe Avva Antonie glumind cu fratii si s-a smintit. Iar batrânul, vrând sa-l încredinteze pe el, cum ca trebuie câte putin sa se pogoare fratilor, i-a zis lui: Pune sageata în arcul tau si întinde. Si a facut asa. Si a zis lui: întinde iarasi. Si a întins. Si iarasi i-a zis: întinde. Si a zis lui vânatorul: de îl voi întinde peste masura, se frânge arcul. Zis-a lui batrânul: asa si la lucrul lui Dumnezeu, daca peste masura vom întinde cu fratii, degrab se rup. Deci trebuie, câteodata si câte putin, a ne pogorî fratilor. Acestea auzind vânatorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la batrânul, s-a dus". E permis concediul în viata unui crestin, mai ales a unui preot? Este. As zice ca e chiar necesar, mai ales în contextul unei vieti trepidante. Dar el înseamna doar o suspendare temporara a unor activitati cotidiene, nu si a rugaciunii, a postului sau a altor îndatoriri duhovnicesti. El presupune odihna, nu petreceri. În vacante cautam un pic de destindere, iar nu distractie. Pentru o familie crestina, un concediu petrecut cât mai departe de locul în care traieste este o sansa în plus de a întari comuniunea, de a-si reevalua viata, de a comunica si pe alte subiecte decât pe cele "de uz casnic". Când prohodim sufletul ce trece la cele vesnice, cel mai des pomenim cuvântul odihna. Înseamna ca Raiul poate fi înteles si ca un soi de concediu perpetuu (dar unde odihna este activa, nu pasiva). Pe pamânt fiind, avem sansa de a pregusta din aceasta odihna, dupa cum ne încredinteaza Domnul Hristos: "Veniti la Mine toti cei osteniti si împovarati si Eu va voi odihni pe voi" (Matei 11, 28). Încât, adevaratul concediu este nu cel pe care-l luam anual - bun si acela, ca simbol, ca întarire pe Cale -, ci acela pe care-L luam în Domnul. El este Odihna inimilor noastre. *Reiau aceste pasaje dintr-un text publicat anterior în contextul unor polemici din anumite medii despre cum se cuvine (sau nu) sa-si petreaca un crestin vacanta/ concediul.
