Ajungând la cuvântul cizma si dând apoi cu nasul si de tamâie asezat nu depart de cuvântul tamareta, Emil Brumaru, ce ocupa functia de corector principal la revista Convorbiri literare, sari ars de pe scaunul lui metalic învelit cu o blana, repezindu-se nervos spre usa de intrare a redactie, de unde scoase un urlet atât de cumplit, încât geamurile zdranganira, iar redactorii care la acea ora obisnuiau sa joace sah, stând aplecati deasup (...)
