Reluând ideile expuse într‑o conferinta publica, autorul prezinta dificultatile unei activitati pe care o considera importanta pentru cultura nationala, si anume editarea textelor românesti vechi. O problema majora a filologiei moderne românesti o constituie editarea vechilor texte ale culturii nationale. Dificultatea specifica a acestei importante activitati stiintifice este produsa de necesitatea de a transpune textele românesti vechi din grafia chirilica traditionala (generala în secolele al XVI-lea - al XIX-lea în cultura româna), în grafia latina moderna, adoptata oficial la jumatatea secolului al XIX‑lea. Una dintre sarcinile filologiei românesti, de la Timotei Cipariu si B.P. Hasdeu, pâna la Ion Ghetie si Nicolae A. Ursu, a constat în încercarea de formulare a unor principii, tehnici si proceduri convenabile si adecvate ale paleografiei româno-chirilice, care sa serveasca celor doua obiective asumate, si anume, pe de o parte, acela de a face continutul textelor vechi accesibil cititorului modern, lipsit de o instructie speciala si de exercitiu paleografic, si, pe de alta parte, acela de a conserva autenticitatea primara a acelor texte. Acest ultim deziderat s-a dovedit în timp mai greu de atins, foarte multe dintre asa-zisele editii de texte vechi tiparite în ultima suta de ani fiind minate, în grade diferite, de alterarea, din punct de vedere al expresiei, a limbii originare, fie în sensul unei arhaizari fortate si nejustificate, fie, dimpotriva, în sensul unei modernizari la fel de neavenite si de daunatoare. Evangheliarul lui Antim Ivireanul (1697) Editarea, cu adevarat stiintifica, a unui text românesc vechi, reclama, pe lânga abilitatile paleografice mentionate, si competente multiple, între care mai importante sunt cele de istoria limbii române, dialectologie româneasca, gramatica si fonologie istorica a limbii române, stilistica istorica si traductologie, la care se adauga, la modul ideal, cunoasterea limbilor slavona, greaca si latina. Este nevoie, altfel spus, de o specializare stricta a celor care se încumeta sa se apropie de un text vechi cu intentia de a-l edita! Or, în realitate, întâlnim la tot pasul o sumedenie de „editii” dezastruoase, initiate si puse în practica de persoane lipsite de orice vocatie sau legitimitate stiintifica. Din nefericire, nu rareori, asemenea sub‑produse editoriale apar pe piata cu girul legitimator al unor institutii academice sau eclesiastice. Incompetenta este asociata uneori naivitatii si „bunelor intentii”, alteori unor scopuri mercantile sau „de reprezentare”. Lucrurile se complica si din cauza unei frecvente confuzii între editare si diortosire. Diortosirea, dupa cum indica si etimonul grecesc al acestui vechi împrumut, curent mai ales în stilul bisericesc, este operatia legitima, necesara si binevenita, de adaptare lenta si prudenta, la dinamica evolutiva a limbii nationale, a textelor de cult propriu-zise, operatie supravegheata cu atentie de Biserica. Zecile de editii sucesive ale Liturghierului, Psaltirii, Apostolul, Evangheliarului, Mineelor etc. îsi pastreaza astfel, constant, nu doar conformitatea dogmatica necesara, ci si prospetimea stilistica si autenticitatea istorica. Repet, diortosirea este legitima doar în privinta cartilor de slujba. A supune toate textele vechi, nu doar pe cele cultice, adaptarii si „diortosirii” auto-asumate si la cheremul „talentuluiˮ oricarui neavenit conduce însa la rezultate dezastruoase. În cele ce urmeaza, voi încerca sa ofer succint o serie de exemple de asemenea sub-produse culturale nocive, concentrându‑mi atentia si eforturile spre definirea unui set minimal de principii ale editarii decente a unui text românesc vechi. Voi vorbi, asadar, despre traditie si despre necesitatea de a o cultiva în mod responsabil, corect si eficient. S-ar putea ca unora sa para cam tehnica si prea limitata comunicarea mea. Atunci când am propus-o, mi-am dat seama din reactia organizatorilor ca ceva în propunerea mea pare prea strict. Am reusit totusi, prin rezumatul trimis, sa conving ca este vorba de fapt de un element important al constiintei identitare, si anume traditia. Voi invoca niste fapte culturale pe care le voi privi într‑o perspectiva critica si, oarecum, ne-festivista. Nu vreau sa spun ca momentele festive nu sunt bune, fireste ca au si ele rostul lor. Am fost totusi întotdeauna de parere ca necesara dimensiune sarbatoreasca a unui eveniment cultural nu trebuie lasata sa cada în festivism facil. Ma tem de aceea ca interventia mea ar putea parea poate unora prea dura, dar eu cred ca este nevoie sa stim despre ce vorbim atunci când ne referim la traditie si la textele pe care aceasta se bazeaza. Aceasta ar fi justificarea alegerii mele. Cei care cunosc activitatea mea stiu ca o buna parte din aceasta activitate de câteva decenii este dedicata editarii corecte, stiintifice a textelor românesti vechi. În sala se afla trei doctorande din seria cea mai recenta a clasei mele doctorale, care au acceptat sa trateze ca tema de studiu editarea unui text românesc vechi, cu tot ce implica acestu lucru: transcriere fonetica interpretativa a textului chirilic original, studiul filologic si studiul lingvistic al respectivului text. Le multumesc pentru prezenta. Ca sa nu depasesc timpul care mi‑a fost rezervat, mi-am notat câteva chestiuni si voi cauta sa fiu cât mai precis si mai la obiect. Mai întâi, stimati colegi, dati-mi voie sa va amintesc care sunt functiile filologiei. Filologia nu se gaseste ca atare în listele sistematice ale epistemologilor, caci ea nu este o stiinta în sens strict, ci mai degraba un domeniu al creativitatii culturale si, implicit, o sfera de cercetare heterogena si cuprinzatoare, care include si o componenta empirica si una speculativa. *Prezentul text reprezinta substanta unei comunicari prezentate în cadrul Simpozionului International „Local si universal în Ortodoxia româneasca. Credinta - Unitate - Identitate”, Iasi, 9-11 mai 2018, organizat de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, în colaborare cu Facultatea de Teologie a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
