În urma atacului masiv asupra Israelului, Hamas obtine o victorie psihologica si Iranul o victorie strategica prin blocarea temporara a normalizarii relatiilor dintre statul evreu si statele arabe pe fondul pierderii semnificative a influentei americane în regiune în dauna Rusiei, Chinei, Iranului si Turciei. Iranul a obtinut deja prin acest amplu atac pe care l-a orchestrat prin intermediul Hamas o victorie strategica prin fortarea suspendarii asa-numitului proces de „normalizare” a relatiilor dintre Israel si statele arabe, în principal cu Arabia Saudita. Este ceea ce a urmarit sa obtina administratia Trump prin acordurile Abraham exploatând teama fata de Iran a tarilor din Golf. Acordurile Abraham au reprezentat o abordare complet diferita a rezolvarii conflictului în regiune fata de cea din trecut, promovata de cele mai influente cercuri politice si think tank-uri occidentale, care lega totul de solutionarea problemei palestiniene. O formula care s-a dovedit, timp de zeci de ani, necâstigatoare. Chiar si atunci când li s-au oferit variante de acorduri de pace în conditii extrem de favorabile, palestinienii le-au refuzat, introducând mereu noi conditii. Pentru grupurile extremiste, teroriste, nu doar din Gaza, ci si din Cisiordania, pentru Hezbollah sau Jihadul Islamic, sprijinite direct – ca si Hamas de Iran, obiectivul final, exprimat neechivoc, este anihilarea statului Israel. Atacul vine într-o perioada în care Israelul este slabit, traverseaza de luni de zile o perioada de enorme tensiuni interne, cu proteste în serie în strada fata de guvernul Netanyahu si gruparile de stânga care se opun unui demers de reformare a sistemului de justitie. Între timp, sub spectrul razboiului, miscarea de protest a anuntat anularea demonstratiilor saptamânale de sâmbata seara, iar factiunea „Fratii de arme” a acesteia, care anterior facuse un apel la mii de rezervisti sa se abtina de la serviciu, îi îndeamna acum pe acestia sa apere Israelul raspunzând chemarii la arme. Hamas este o ramura a Fratiei Musulmane, înfiintata în 1987, pe care o buna cunoscatoare a regiunii, Cynthia Farahat, o descrie drept „incubatorul mondial al terorismului islamic modern”. O eroare strategica a Israelului a facut ca în 2007 Hamas sa preia puterea în Fâsia Gaza, cu o populatie de peste doua milioane de locuitori. A impus acolo o guvernare islamica totalitara opresiva, asemanatoare cu cea din Iran, facând din Gaza o baza pentru actiuni teroriste si atacuri permanente cu rachete a caror tinta este Israelul. Într-un discurs rostit dupa declansarea atacului, liderul biroului politic al Hamas a avertizat tarile arabe vecine împotriva normalizarii relatiilor cu statul evreu, solicitare reiterata imediat si de catre Hezbollah. Israelul nici nu este numit ca atare tocmai pentru a sublinia ca nu i se recunoaste dreptul la existenta. „Spunem tuturor tarilor, inclusiv fratilor nostri arabi, ca aceasta entitate, care nu se poate proteja în fata rezistentilor, nu va poate oferi nicio protectie”, a spus el. „Toate acordurile de normalizare pe care le-ati semnat cu aceasta entitate nu pot rezolva conflictul palestinian.” „Batalia s-a mutat în inima entitatii sioniste”, a mai adaugat el, spunând ca factiunile armate palestiniene intentioneaza sa extinda batalia în curs de desfasurare din Gaza în Cisiordania si în Ierusalim si sa recupereze teritoriul pe care Palestina l-a pierdut din 1948, ceea ce este echivalent cu disparitia completa a Israelului ca stat. Operatiunea Hamas este una extrem de complexa, cu atacuri masive de rachete în corelare cu infiltrari la sol, pe mare, incursiuni în aer cu deltaplane, cu luari de ostatici, inclusiv din unitati militare, utilizând drone pentru a ataca tancuri si vehicule militare. Toate aceste elemente presupun un efort financiar si un grad de planificare sofisticata care depasesc cu mult capabilitatile unei organizatii teroriste si deci trimit cu mare probabilitate catre implicarea unor actori statali. În principal e vorba de Iran. Alaturi de împiedicarea normalizarii relatiilor dintre Israel si statele arabe, un alt obiectiv major al atacului este eliberarea celor 5 mii de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene, a declarat pentru The Telegraph Basem Naim, seful departamentului politic si de relatii internationale al Hamas. Comentariile sale sunt în concordanta cu cele ale adjunctului sefului Hamas, Saleh al-Arouri, care a declarat la rândul sau pentru Al Jazeera ca au luat „un numar mare” de ostatici, suficient pentru a-i elibera pe toti detinutii palestinieni. Este remarcabil ca atacul Hamas are loc la 50 de ani, aproape în aceeasi zi, dupa atacul arab surpriza asupra Israelului, care a marcat declansarea razboiului de Yom Kippur din 1973. Foarte probabil, Hamas a ales special momentul atacului pentru a marca aceasta aniversare simbolica. În 1973, Israelul a fost atacat simultan de catre Siria dinspre Înaltimile Golan si de catre Egipt, din sud, prin traversarea Canalului Suez. Cu succes în primele zile, când au existat temeri serioase ca statul evreu va fi terminat. A existat atunci chiar o amenintare de interventie a Rusiei, dar Moscova a renuntat în urma avertismentului lansat de la Washington de catre Richard Nixon si Henry Kissinger ca în acest caz Statele Unite vor interveni militar cu toata forta în confruntarea militara. Pâna la urma Israelul a contraatacat cu succes, a preluat controlul asupra Înaltimilor Golan si a terminat victorios razboiul. Însa socul initial a fost, ca si acum, unul formidabil. Si atunci, ca si acum, ramâne o enigma faptul ca serviciile de informatii din Israel, considerate printre cele mai performante din lume, nu au anticipat atacuri de asemenea proportii. În realitate si cu 50 de ani în urma si acum au existat destule semnale care au fost ignorate. De pilda, Yigal Carmon, fondatorul si presedintele Middle East Media Research Institute (MEMRI), care a fost consilier antiterorism pentru doi prim-ministri israelieni, a prezis izbucnirea unui razboi cu sustinere iraniana într-un articol de la sfârsitul lunii august intitulat „Semnele unui posibil razboi în septembrie-octombrie”. „Liderii organizatiilor teroriste si-au înmultit recent amenintarile cu un razboi regional cuprinzator, ca raspuns la amenintarile israeliene de a asasina agentii teroristi si pe cei care îi trimit, inclusiv pe liderul Hamas Saleh al-Arouri. Într-un interviu acordat canalului de televiziune Al-Mayadeen, acesta din urma a amenintat cu escaladarea confruntarii cu Israelul pâna la un «razboi total».” În plus, una dintre posibilele explicatii ale „orbirii” serviciilor de informatii israeliene este aceea ca s-au bazat în prea mare masura pe tehnologie, pe supravegherea electronica a comunicatiilor, pe imaginile aeriene. Constienti de asta cei din Hamas au evitat astfel de interceptii actionând prin contacte fata în fata, folosind curieri si spatii de comunicare subterane protejate. De fapt, aceasta este o problema mai generala cu care se confrunta si Statele Unite. Tehnologiile, oricât de sofisticate ar fi acestea, nu pot înlocui complet metodele traditionale de colectare a informatiilor. Carmon mai avertiza atunci ca s-au amplificat eforturile Iranului si ale Hezbollah de a introduce ilegal arme si în Cisiordania, similar cu contrabanda de arme în Gaza. Este un detaliu important pentru ca astfel se creeaza conditii ca grupari înarmate sa se infiltreze si din Cisiordania, din imediata apropiere a Ierusalimului, si sa lanseze si de acolo în paralel atacuri asupra Israelului. În plus, temerea este ca, asa cum s-a întâmplat în trecut, o alta grupare terorista proxy a Iranului, Hezbollah, din Liban, sa lanseze un atac din nord. Daca va creste numarul de morti palestinieni din Gaza, ca urmare a replicii militare ale armatei israeliene, aceasta ar putea sa se alature bataliei. Hezbollah detine 150 de mii de rachete pe care le poate lansa asupra principalelor orase din Israel. În ultima vreme, au existat tot mai multe rapoarte privind potentiala utilizare de catre Hezbollah, Hamas si Jihadul Islamic a unor arme noi care pot provoca un numar mare de decese în Israel, cum ar fi încarcaturile explozive puternice si rachete mai distrugatoare. Generalul de brigada în rezerva Amir Avivi, fost comandant adjunct al Diviziei Gaza a Fortelor de Aparare Israeliene, a declarat pentru Fox News Digital ca „Iranul finanteaza Hamas cu zeci de milioane de dolari pe luna. Hamas este sub o extinsa influenta a Teheranului în special de când numarul doi din dispozitivul de comanda, Saleh al-Arouri, a devenit o figura mult mai dominanta în cadrul organizatiei”. Avivi a mai adaugat ca „Iranul, care furnizeaza Hamas munitie, antrenament si echipament, inclusiv contrabanda prin tunelurile Rafah si antrenament în interiorul Iranului, vede cum Arabia Saudita si alte tari sunnite pragmatice încep sa normalizeze relatiile cu Israelul si cauta sa consolideze axa Iran-Hamas-Hezbollah în jurul Orientului Mijlociu. De aceea, trebuie sa ne unim în spatele blocului israelian-american-pragmatic sunnit si sa învingem terorismul, oriunde actioneaza.” Problema este ca nu e clar în ce masura America, cu o influenta în zona mult diminuata, va avea capacitatea de a salva demersurile de normalizare demarate prin Acordurile Abraham. Nu va fi cumva tentata China sa intervina pentru a calma lucrurile, asa cum a facut-o obtinând un succes remarcabil prin medierea care a dus la reluarea relatiilor diplomatice dintre Arabia Saudita si Iran? La fel si Rusia, care mentine bune relatii cu toate partile, Israelul, tarile din Golf – proaspete partenere în BRICS, Iranul? Probabil ca Vladimir Putin ar fi doritor sa intervina pentru a mai da, dupa Siria, înca o lovitura majora influentei americane în regiune. Daca razboiul se extinde si în nord, Israelul va fi obligat sa întreprinda un raspuns pe scara larga, derulat simultan în Gaza si în Liban, mult peste actiunile de rutina de combatere a terorismului, chiar cu pretul unui razboi total. O provocare globala uriasa, mai ales în contextul actual în care avem în paralel un razboi în Ucraina, o Coree de Nord care detine un arsenal nuclear si a devenit tot mai agresiva, enorme tensiuni legate de Taiwan si o consolidare semnificativa a unui nucleu anti-occidental, din care face parte si Iranul, sub coordonarea Beijingului si a Moscovei. Partea ce mai delicata, din multe puncte de vedere, este aceea ca va fi practic imposibil de evitat o operatiune militara terestra în Gaza în încercarea de a distruge infrastructura terorista Hamas de acolo. Razboiul urban este extrem de dificil si costisitor atât din perspectiva pierderilor de militari inerente, cât si din cauza faptului ca de partea cealalta se confrunta cu un adversar care va utiliza extensiv scuturi umane pentru a le putea exploata propagandistic. Daca Iranul este cel mai interesat sa alimenteze tensiunile în regiune si sa loveasca grav cel mai important aliat american din regiune, de partea cealalta Arabia Saudita, Egiptul, Iordania si tarile care au semnat cu Israelul Acordurile Abraham – Emiratele Arabe Unite si Bahrain – au totusi interesul sa calmeze lucrurile si sa obtina o încetare a focului, pentru ca cu cât razboiul dureaza mai mult, cu atât le va fi mai greu sa-si mentina relatiile cu Israelul. În ciuda reluarii relatiilor diplomatice între Arabia Saudita si Iran, animozitatea si tensiunile din relatia dintre cele doua state nu a disparut. Din acest punct de vedere ele doresc sa consolideze o axa de rezistenta împreuna cu Israelul împotriva Iranului. Însa, pe de o parte nu pot ignora opinia publica din tarile respective care evident simpatizeaza cu cauza palestiniana, iar pe de alta parte au dubii în privinta determinarii Statelor Unite de a dori sa se implice în Orientul Mijlociu. Declaratiile venite dinspre Arabia Saudita în care se „solicita oprirea imediata a escaladarii între cele doua parti, protejarea civililor si autocontrolul” reflecta dificultatea echilibristicii pe aceasta linie de demarcatie extrem de subtire. La fel de importanta este si reactia din partea statelor occidentale, Statele Unite, UE, Germania, care în aceasta faza si-au declarat sprijinul pentru Israel. Dar asa cum subliniaza David Friedman, fost ambasador în Israel în mandatul Trump, sunt toate sansele ca acest sprijin sa se dilueze în zilele urmatoare pe masura ce reactia legitima a armatei israeliene va face inevitabil victime în Gaza. Vedem deja cum BBC sau CNN tind sa acorde aproape un statut egal declaratiilor de pozitie si comunicatelor venite dinspre Israel si a celor dinspre partea palestiniana care de multa vreme se bucura de semnificativ mai multa trecere si simpatie în spatiul politic si mediatic occidental decât guvernul de la Ierusalim. Ce sa mai vorbim de multe tari din Sudul Global. ONU, UNESCO, una din organizatiile sale, sunt permanent gazda unor atitudini extrem de ostile fata de Israel. Chiar recent, cu prilejul ultimei sesiuni generale ONU, ambasadorul Israelului pe lânga organizatie a fost îndepartat cu forta de echipa de securitate atunci când a încercat sa protesteze împotriva discursului provocator al presedintelui iranian, Ebrahim Raisi, extrem de agresiv la adresa tarii sale si a Americii. Evenimentele dramatice în curs ilustreaza în acelasi timp esecul politicii americane în regiune. Pe de o parte, Barack Obama a dus o politica ostila pe fata Israelului, plecând de la ideea ca trebuie cultivat Iranul pentru a contrabalansa în regiune statul evreu – de unde si obstinatia mioapa cu care, alaturi de europeni, s-a iluzionat ca printr-un acord ar putea împiedica Iranul sa produca arme nucleare. Pe de alta parte diminuarea interesului strategic american pentru regiunea Orientului Mijlociu, escaladarea tensiunilor în relatia cu Arabia Saudita si celelalte tarile din Golf în faza initiala a administratiei Biden, retragerea dezastruoasa din Afganistan, au erodat sever încrederea unor aliati traditionali care s-au reorientat catre China si Rusia. Faptul ca Arabia Saudita a decis sa se alature BRICS, o organizatie pe care Beijingul si Moscova doresc sa o transforme explicit într-un front anti-occidental, reprezinta un esec monumental al Washingtonului. În opinia strategul democrat Brad Howard si a fostul consilier juridic al lui Trump, May Mailman, atacul masiv asupra Israelului la care asistam acum, este o dovada a faptului ca pozitia globala a Americii este serios compromisa. În afara de victimele din acest razboi, James Jeffrey, un fost ambasador american în Irak, declara la Fox New ca mai sunt alte doua victime: perceptia asupra capacitatii Israelului de a dejuca atacurile teroriste si decizia riscanta a administratiei Biden de a lasa un teren liber în regiune în favoarea Iranului, Chinei si Rusiei. Din acest punct de vedere, crede el, restul lumii va analiza cu atentie reactia Washingtonului. Din aceasta perspectiva ramâne de vazut ce va face Casa Alba mai ales daca se va înregistra si un atac din partea Hezbollah. Razboiul din Israel, cel din Ucraina, amenintarile nucleare constante ale Coreei de Nord, tulburarile majore provocate de gruparea Wagner în Africa, tensiunile în crestere legate de Taiwan, amplificarea actiunilor teroriste initiate de catre gruparile sponsorizate de Iran, sunt, toate, semne ale intrarii într-o perioada de mare instabilitate, de tulburari geopolitice periculoase, caracteristici ale unei ordini internationale aflata în proces de rapida dezagregare. Care gaseste lumea occidentala într-o stare de profunde nelinisti si diviziuni interne, pe ambele maluri ale Atlanticului. „Amenintata de adversari puternici si necrutatori din exterior, subminata de decadenta politica si de decaderea institutionala din interior, ordinea internationala bazata pe reguli nu a mai fost atât de periclitata din anii 1930”, avertizeaza în Wall Street Journal reputatul analist american Walter Russell Mead.
