Fara îndoiala ca o redesenare a siluetei orasului este necesara întrucât, ea în sine, poate deveni o referire la traditie. Normativele fiecarei tari din lume definesc cu rigoare ce înseamna cladire înalta si foarte înalta. Bunaoara în România constructiile peste 28 de metri sunt înalte iar cele peste 45 de metri sunt foarte înalte. Criteriile sunt tehnice, în legatura cu o serie întreaga de caracteristici, de performante, necesare a fi atinse pentru siguranta în exploatare. Din perspectiva esteticii urbane ideea de înalt este relativa, definibila prin rapoarte armonice cu relieful sau contextul urban si capata numele de dominanta, de reper caruia îi asociem monumentalul, spectaculosul, ineditul, surprinzatorul, lizibilul etc. În alt plan cladirile înalte pot sa apara în compensarea pretului extrem de ridicat al terenurilor. Asa s-a întâmplat pe insula Manhattan din New York. Valorile prohibitive pentru fiecare metru patrat de teren au condus la aparitia celei mai mari aglomeratii de cladiri înalte de pe planeta si au ajuns sa defineasca imaginea noului si vigurosului oras occidental al carui semn distinctiv este centrul de afaceri, down-town-ul. Dar dominanta verticala poate sa apara din motive simbolice, spirituale, cum este celebrul caz al Domului din Florenta. Prin relevanta lui tehnico-estetica imaginata de Brunelleschi, mândra realizare a comunitatii florentine deschide calea renasterii si modernitatii. În fapt down-town-ul îsi trage radacinile din viziunea aceasta renascentista puternic desacralizata pe parcursul istoriei orasului modern. Uneori cele doua arhitecturi sunt puse în dialog pentru a vorbi de evolutia civilizatiei, cum s-a întâmplat la Paris cu Arcul de Triumf, simbolul gloriei franceze si replica lui contemporana din noul centru de afaceri al orasului luminilor dezvoltat în Défense. În România conceptul, fie în latura lui speculativa, fie în cea simbolica a fost si este privit cu circumspectie. Este arhicunoscuta opozitia intelectualilor de marca, în frunte cu Nicolae Iorga, la Palatul Telefoanelor de pe calea Victoriei din Bucuresti. Desi acum pare o cladire modesta, la vremea construirii ei în perioada interbelica, îi aparea savantului istoriei noastre o cladire monstruoasa, peste masura de înalta, straina de spriritul românesc în general si de cel al Bucurestiului în special. Sensibilitatea noastra plastica nu are nimic de a face cu functionalismul inexpresiv împrumutat din America, clama Iorga oarecum în van. Suplimentar, opozitia împotriva cladirilor înalte a venit si din cauze pragmatice, anume, cutremure mari si implicit costuri mari de executie. În fond nici o biserica de pe teritoriul fostului regat nu si-a pastrat turlele înalte originale, toate au cazut în cursul timpului la cutremure. Unele au fost refacute si consolidate cu respectarea imaginii initiale, altele pur si simplu au capatat turle din lemn si tabla. În Iasul istoric Palatul Culturii, Mitropolia, Golia, Universitatea erau evident dominante în silueta orasului si puteau sa para imens monumentale în contextul urban al timpului. Nu exista, de exemplu, nici o relatie urbanistica de calitate între Palatul Culturii, pe de o parte si biserica Sfântul Nicolae Domnesc si Casa Dosoftei pe de alta parte. Cu toate acestea aspiratiile initiale de monumentalitate ori cât de mari vor fi fost atunci par cu totul sufocate astazi când Iasul si-a asumat o imagine cu densitati si marimi coplesitoare. Se întelege de aici ca oricât de vizionari au fost initiatorii acestor cladiri reprezentative ale Iasului, modul în care orasul s-a dezvoltat le-a contrazis aspiratiile de a face din arhitectura simboluri dominante ale sacrului, culturii, educatiei, în structura urbana de ansamblu. În timpul din urma au fost destule discutii pe tema cladirilor înalte la Iasi. Cea mai frumoasa viziune a fost a arhitectului G.M. Cantacuzino. El considera ca orasul istoric si perspectivele catre peisaj nu trebuiesc deteriorate si ca o concentrare de cladiri înalte îsi are locul pe platoul dinspre Breazu. În aceasta viziune ar fi aparut un dialog simbolic între nou si vechi similar celui de la Paris. Pentru zilele noastre solutia este evident caduca. În urma concursului de urbanism pentru centrul Iasului din 1993, s-a nascut solutia unei concentrari de cladiri înalte în zona hotelului Hampton, în opozitie simbolica cu vastul spatiu deschis spre peisaj al Palatului Culturii. S-a realizat pâna acum doar hotelul Hampton. Dezvoltarea în continuare este blocata întrucât pe terenul disponibil sunt treispreze-paisprezece proprietari de terenuri cu forme neregulate, care nu se pot întelege pentru o afacere comuna, în plus zona a devenit, în anii din urma, verde si construirea ei provoaca opozitia comunitatii. Între timp, presiunea pentru realizarea în Iasi a cladirilor înalte este alimentata doar de dimensiunea speculativa a diversilor proprietari de terenuri situate mai ales în zonele ultracentrale. De aici si imaginea putin coerenta a spatiului urban. Au existat însa si propuneri spectaculoase de cladiri foarte înalte în locuri vizibile din centrul orasului. Amintesc aici de turnul de peste o suta cincizeci de metri propus în proximitatea Bisericii Albe sau turnul similar ca marime din vecinatatea Palatului Culturii. Fara îndoiala ca o redesenare a siluetei orasului este necesara întrucât, ea în sine, poate deveni o referire la traditie. Numai ca locurile unde pot fi realizare cladiri înalte singulare sau în grup trebuie alese, în primul rând, pe criterii de estetica urbana. Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului
