În orice societate, sistemul administrativ este conceput în scopul eficientizarii gestiunii resurselor umane si naturale ale unui teritoriu. E necesar ca acest sistem sa fie flexibil si sa articuleze într-o maniera echilibrata si functionala necesitatile fiecarui nivel de organizare (local, judetean, regional etc.), conform principiului subsidiaritatii. Atunci când statul era închis în spatele frontierelor, un sistem centralizat era relativ eficient. Odata cu deschiderea economica si teritoriala, acest tip de sistem nu mai asigura coeziunea necesara, punând în pericol chiar supravietuirea functionala a României. Permiteti-mi o analogie. Scoateti janta de la o roata de bicicleta. Ceea ce era cândva o structura rigida si functionala, devine o instalatie extrem de fragila, din care spitele se pot risipi. Tot asa si structura teritoriala a României nu mai este decât o constructie fragila. Teritoriile pulverizate în alveole judetene de mici dimensiuni, slab interconectate, în absenta unor metropole regionale autohtone, sunt nevoite sa se recentreze functional pe metropole din afara granitelor. Bucurestii, în rol de pivot în ecuatia teritoriala nationala, este insuficient pentru a asigura coeziunea teritoriala a României. În lipsa unor metropole regionale pe post de relee în teritoriu si în cvasi-absenta relatiilor directe si durabile între judetele vecine, Capitala nu-si poate juca eficient rolul de metropola nationala. În cazul unui teritoriu national care e nevoit sa gestioneze si numeroasele bariere naturale (munti, bariere hidrografice) ce se interpun în calea comunicarii facile între substructurile nationale si între acestea si Capitala, cum e si cazul României, a ramâne blocati într-o guvernanta de tip centralizat cu un nivel administrativ situat imediat dupa palierul national pulverizat în patruzeci si ceva de judete nu e deloc eficient. Teritoriile periferice, cu o accesibilitate mai redusa la serviciile Capitalei, sunt marile perdante ale guvernantei centralizate. Adesea, aceste regiuni sunt ocolite de marile proiecte ce le-ar include în circuitele continentale, pentru ca, pur si simplu, capitala preocupata de propria încadrare în logica spatiala de functionare a meta-teritoriului european, nu vede utilitatea lor. În actiunea de stabilire a limitelor regionale apar câteva clivaje, dintre care cel mai important opune chestiunea spatiilor polarizate (a zonelor de influenta a oraselor regionale, de exemplu), chestiunii omogenitatii spatiale. La scara regionala, omogenitatea nu mai înseamna, ca în cazul teritoriilor situate la niveluri scalare inferioare (subregional, local), omogenitatea conditiilor naturale, ci mai degraba se suprapune pe chestiunea identitatii. În realitate, opozitia spatii polarizate vs. teritorii omogene se traduce la scara viitoarelor configuratii regionale în opozitia dintre teritorialitatea superficiala (modul de practicare a teritoriilor - relatiile între diversele locuri si vectorii acestora) si teritorialitate profunda - cu alte cuvinte, a identitatii teritoriale. Experienta acumulata pâna în prezent în urma numeroaselor analize realizate din perspectiva teritorialitatilor regionale, mi-a relevat câteva avantaje ale unor regiuni administrative mari, majoritatea vehiculate deja în articolele anterioare: * E de preferat sa construim structuri regionale mari, capabile sa concureze cu celelalte regiuni europene; cel mai bine limitele ar trebui fixate pe vechile limesuri istorice - au o logica teritoriala verificata deja. * Daca orgoliile municipiilor sunt prea mari, e de preferat ca functiile administrative regionale sa fie multilocalizate, decât sa realizam regiuni de tip sovietic (doua judete). Regiunile mari au o forta de negociere cu Capitala mai mare, iar proiectele regionale vor fi mai importante. * Nu trebuie sa cream resedinte infatuate, „noi Bucuresti” în teritoriile regionale - nu trebuie sa cadem în ispita unui nou tip de centralism - cel regional. Mai multe judete în componenta unei regiuni vor crea un anumit echilibru teritorial între resedinta regionala si celelalte resedinte de judet, ce vor avea împreuna o forta de negociere sporita. * Orasul primat trebuie sa se regaseasca între aceste resedinte (multilocalizate sau nu). Nu mai avem timp sa reinventam teritorii regionale - nu începem de la „0” o noua teritorialitate! Ar fi o risipa inutila de energie. Acest oras e necesar sa devina o veritabila metropola regionala, capabila sa asigure competitivitatea regiunii. Orasul mare se afla în concurenta cu alte orase regionale sau chiar cu unele capitale de stat. Sâptamâna viitoare vom dezvolta aceste chestiuni. George Turcanasu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultatii de Geografie si Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
