La alegerile europarlamentare din mai 2019, diaspora româneasca a votat in proportie covârsitoare cu USR-PLUS, vazut ca partid anti-sistem la acel moment - 41 -. George Simion a candidat individual si a obtinut un scor de numai 3,2-. Peste un an si jumatate, la alegerile parlamentare, in decembrie 2020, diaspora si-a schimbat votul - numai 33- cu USR-PLUS si peste 23- cu noul partid AUR. AUR a reusit sa isi creeze in timp foarte scurt numeroase filiale in diaspora româneasca din Europa si partidul pare sa fie in crestere in randul romanilor care se afla dincolo de granite. In aceste zile, George Simion se afla intr-un turneu pe la comunitatile românesti din Europa, motiv pentru care am purtat o discutie cu Alexandru Cohal, specializat în sociolingvistica în Italia si cu expertiza în sociologia si antropologia migratiei, cercetator la Institutul de Filologie Româna ”A. Philippide” din Iasi, vicepresedinte al Asociatiei pentru Dezvoltarea Moldovei, emigrant la rândul sau, locuind peste 15 ani in Italia. ”Acum AUR este partidul care permite canalizarea furiei” Rep: Care ar putea fi resorturile psiho-sociale care pot determina un roman din diaspora sa adere la mesajul AUR? Alexandru Cohal: Din multe puncte de vedere, migrantul simte, cum simt si românii din tara, ca AUR este noul USR. Ambele partide propusesera, la începuturile lor, o schimbare radicala a modului de functionare a politicii (a se nota calificativul ‘radicala’) si au întruchipat Speranta (a se citi ‘revansa’). Daca în cazul USR votantul tipic avea educatie medie, medie-înalta, cu valori europene, democratice, în cazul AUR el are educatie medie, medie-joasa, cu valori autohtone, conservatoare. Ambele tipuri de votanti români erau prezente în Occident si înainte de 2019, primii activându-se la europarlamentarele din 2019, în timp ce votantii AUR par a fi mai activi acum. De fapt, multi dintre simpatizantii AUR de acum sunt oameni nemultumiti de impactul USR asupra politicii din România, si care îsi muta votul de la USR la AUR. Speranta, pentru votantul AUR, e mai degraba un soi de sperata revansa ca raspuns la frustrarea de a nu fi reusit – ca societate – nici un progres relevant în cei 30 de ani de capitalism. Dupa dezamagirea USR, incapabil sa raspunda problemelor pe care el însusi le evidentiase, AUR câstiga teren prin simplificarea problemei: prezentul fiind prea complex si prea provocator, solutia este trecutul (etnonationalismul românesc) iar aceasta ne va garanta si viitorul. Nu stim cum va face asta dar nu mai conteaza. Important e ca cineva (acum AUR) ne asculta, ne întelege anxietatile, ne consoleaza. Ne e frica, asa ca ne strângem în jurul familiilor (românilor), a limbii (românilor), a religiei (românilor) si respingem tot vine din afara, chiar daca ‘din afara’ ar putea veni ceva bun. Senzatia ca suntem abandonati de stat si de institutiile deputate în a ne apara e cu atât mai mare în cazul migrantilor. Ei simt acut lipsa de legitimitate a politicienilor români, reflectata de slaba performanta a clasei politice în tara si în strainatate. La asta se adauga faptul ca din afara României e mult mai usor sa acuzi lipsa de consistenta a oricaror strategii de comunicare si de branding de tara românesti, lipsuri care – din nou – maresc ulterior distanta dintre asteptarile migrantilor si ceea ce tara de origine livreaza. Tipurile de discriminare de care sufera migrantii români nu reprezinta capitole noi în sociologia migratiei. Despre galaxia de traume ale diasporei noastre au scris cercetatori români si straini, jurnalisti, uneori chiar politicieni, lucrurile nu sunt surprinzatoare. As pune accentul pe câteva aspecte: migrantii nostri traiesc sub presiunea dublei excluderi (‘fugari’ pentru tara de origine, ‘invadatori’ pentru tara de adoptie), ei sunt sub-salarizati, tratati ca eroi si ca tradatori de la o situatie la alta, de societate, de liderii lor, de familii. În fine, aceste persoane aduna la multele frustrari si pe aceea de a nu putea influenta decisiv sistemul politic din tara, din cauza ca le e interzis votul la alegerile locale respectiv din cauza ca votul le este sabotat, de legi si de insuficienta logistica, atât la (euro)parlamentare cât si la prezidentiale. Care ar putea fi traiectoria relatiei AUR-Diaspora pina la alegerile din 2024? Ei bine, s-a vazut ca numarul românilor din afara granitelor care voteaza nu e cu mult mai mare, în procente, fata de cel al românilor sedentari ce ajung la vot, cu mentiunea ca pâna acum diasporenii au înclinat balanta catre curentul politic de ei considerat moderat în acel moment istoric. E posibil ca pâna în 2024, AUR, ca orice partid parlamentar, sa se faca cunoscut suficient de mult pentru ca migrantii sa treaca de la ceea ce AUR permite acum, canalizarea furiei, la judecata critica a activitatii parlamentare AUR si în final sa dea votul cu precadere acelor partide mai apropiate de valorile europene democratice, asa cum s-a întâmplat pâna acum în diaspora. Dar nu avem garantii nici în acest sens: departarea de România poate duce si la dezertarea de la urne si la deresponsabilizarea votului, adica la un vot insensibil la efectele extremismelor, lucru de care ar putea profita AUR. Cum ar putea avea loc acest divort de România? Dupa 20-30 ani de migratie, migrantul român într-o alta etapa din viata sa, el e acum proiectat din ce în ce mai mult spre realitatile tarii de adoptie, copiii sai au ajuns la rândul lor la vârsta alegerilor. Cu trecerea timpului, tara de origine a parintilor ar putea deveni astfel o realitate muzeistica, o destinatie pitoreasca, pe scurt un motiv mai putin pentru implicare civica. Eventualele lucruri negative din societatea româneasca vor aparea învaluite într-o ceata din ce în ce mai deasa, ele se vor petrece undeva, departe, departe ca spatiu, departe ca memorie. Aceasta dezangajare ar putea sa impacteze mai dur în viitor pe migrantul moderat, lasând astfel mai mult spatiu votantului AUR, un partid înca tânar si, cum am vazut, usor de prizat. Sunt sigur ca în viitorul apropiat partidele de rit vechi si nu numai vor comanda sondaje specifice si în diaspora si atunci vom avea mai multe indicii. ”Acest migrant adopta gândirea si limbajul extremist al celui care pâna ieri îi era persecutor” Exista un profil psihologic dominant al românului din diaspora si cum ar putea arata acesta? Nu e usor de dat un raspuns fiindca nu exista destule date pe care sa ne bazam. Cel mai mare handicap al cercetarii este, am vazut, neincluderea migrantilor în sondajele în care se vorbeste la modul general despre români, si care ar putea detecta diferentele dintre ‘românii mobili’ si ‘românii sedentari’. Ma gândesc la credinte, valori, tendinte de vot etc. Fireste, sondajele nu sunt de ajuns ca sa explice orice, însa ele ar fi foarte utile ca punct de pornire la realizarea acestui profil. Din fericire, avem totusi câteva cercetari cu date culese temeinic, din care putem extrage indicii folositoare pe baza carora sa încercam sa definim liniile principale ale profilului socio-cultural al diasporelor românesti. Profilul lor psihologic înca nu s-a facut, din câte stiu prof. Daniel David, cel care a schitat un portret psihologic al românilor ne-migranti (David 2015) are în agenda un astfel de proiect. Cine sunt migrantii? Daca exista un profil (socio-cultural, lingvistic etc.) al poporului român, profilul migrantului român reprezinta o versiune speculara în care se reflecta cel general, cu deosebirea accentelor. Ma bazez pe cercetarile mele si ale colegilor asupra migratiei din Europa la care opun, ca termen de comparatie, datele din cercetarile longitudinale EVS (European Values Surveys). Ei bine, am aflat, uitându-ma pe datele strânse în cercetarea MIRO , facuta atât pe migranti cât si pe remigranti (cei ce ‘migreaza’ înapoi în tara de origine), ca unele profiluri sunt mai bine reprezentate numeric. Probabil fiindca migratia e un catalizator, un accelerator al schimbarii, tipuri care în România sunt mai putin vizibile, precum cel al euro-entuziastului sau cel al xenofobului declarat, apar a fi mult mai bine reprezentate numeric în diaspora. Caci da, printre românii sedentari sunt foarte putini cei ce declara raspicat ura fata de straini sau frica de minoritari (cum ar fi fata de tigani). Dar majoritatea românilor, atât în România cât si în Occident, e dezinteresata de politica, de viata cetateneasca comunitara. Cei mai multi dintre noi, din afara si dinauntrul granitelor României, suntem lipsiti de încredere în sine si în conationali. O depresie sociala profunda ne apasa. Evident, tipul românului tânar, optimist, întreprinzator, studii medii, medii-înalte, din urban, este reprezentat bine în Occident, dar nu era neaparat nevoie de o cercetare ca sa stim asta; îl amintim aici pentru a constientiza (din nou) cât capital social, economic si politic pierde România prin migratia sa. Poate fi expunerea la fenomenul populismului - mai putin prezent pina acum in Romania dar cu priza mai veche in mai multe state europene - o cauza a sensibilitatii publicului diasporean la discursul AUR? Da. Când faceam interviuri cu migrantii, prin 2014, aveam sa fiu surprins de pasiunea cu care unii români din Italia sustineau Lega Nord, un partid de extrema dreapta, suveranist, xenofob si anti-român, de dragul valorilor pe care extremistii italieni le sustineau si care erau aceleasi ale AUR azi: familia, patria, etnia, credinta. Când te uiti de departe, pare paradoxal, însa de aproape explicatia e logica: dupa perioada de acomodare apare nevoia de a fi aparat, de a fi acceptat ca parte a întregului, de a nu mai fi obiectul discriminarii. Asa se activeaza mecanismului egoist al ‘ultimului din barca’ – pentru care barca a devenit prea plina deci nimeni nu mai trebuie sa urce din urma. Acest migrant adopta gândirea si limbajul extremist al celui care pâna ieri îi era persecutor. Nationalismul este acel curent de gândire prin care se consuma cel mai usor astfel de tensiuni. Nationalismul o explicatie facila a oricarui insucces, una în care mânia migrantului îsi poate gasi si motivarea si catharsisul. Nationalismul Lega din Italia, Vlaams Belang din Belgia, Vox din Spania, FPÖ din Austria, RN în Franta si AUR din România împartasesc ‘ideologia nationala’ a secolului XIX, succesul acesteia constând în simplificare. Ca reactie la imposibilitatea de a gasi solutii facile la probleme complexe, nationalismul raspunde prin unilateralitate. El propune un sistem de valori cvasi-tribal, ce reduce societatea la esential, în care judecata (ratiunea) e înlocuita cu prejudecata. Mesajul nationalismului e transmis într-un limbaj accesibil, facut din povesti atractive ale eroilor din istorie, din mituri si din promisiuni edenice. Vlazi Tepesi au si alte popoare din Balcani si chiar si natiunile secularizate din Europa Occidentala, acesti eroi sunt scosi în fata atunci când cetatenii par a epuiza resursele necesare dezbaterii. Subiectii pe care i-am intervievat eu în strainatate, în perioada 2014-2020 au activat si mai mult aceste povesti, unii dintre ei ajungând sa exprime idei anti-Europa si pro-ruse fara a declara o neaparat simpatii AUR, aceste tendinte existau înainte de AUR si vor mai exista. Si trebuie sa notam aici ca accente conservatoare, autohtoniste, mesianice, sexiste, xenofobe exista în toate partidele politice din România, ele fiind prezente de fapt la populatia României. Cat de prezenta este BOR in viata comunitatilor romanesti si ce capacitate de influentare politica are? E foarte greu sa nu te intersectezi cu BOR daca esti migrant european, mai ales daca te afli în Italia, Spania si Franta, dar si în restul tarilor Occidentale. BOR si-a consolidat prezenta în aceste tari, Occidentul sprijinind mai mult decât România clerul român, în principal prin punerea la dispozitie a spatiilor de desfasurare a activitatilor religioase/culturale. Imaginati-va un ONG românesc care primeste gratuit spatii pentru a-si face activitatile, platind doar ceea ce consuma (lumina, apa, caldura), asta în toata Europa, acolo unde exista migranti români (ortodocsi). Profitând de trendul ecumenist, BOR s-a asociat cu bisericile din Vest si cu institutiile laice din aceste tari, câstigând în fata enoriasilor migranti un important capital de imagine, reparând o parte din onorabilitatea pe care o pierduse prin asocierea politica, în tara, cu statul; în fine, poate cel mai important, dând iluzia de modernitate si de secularizare (prin asociere cu aceste caracteristici proprii crestinismului Apusean) sub umbrela carora BOR continua a fi în linii mari aceeasi organizatie conservatoare (Turcescu, Stan 2019), anacronica, exclusiva, nationalista (Köllner 2019) si xenofoba (Popa 2017). BOR, mult mai eficient decât ONG-urile românesti din strainatate, a fost în schimb încarcat de partenerii vestici cu rolul de principal agregator social al românilor din afara României, rol mai putin util României cât mai folositor tarilor gazda. BOR diaspora a adaptat modelul parohiei din tara la nevoile migrantilor, oferind cadru în care coeziunea comunitara este exemplar pilotata de preoti, migranti ei însisi (România le da un salariu lunar de doar 150 Euro/luna), adevarate relee de informatii despre dreptul la sanatate, munca, sedere în tarile gazda etc. (Ambrosini et al. 2018) Pe de alta parte, în ciuda multor exemple de preoti promotori ai liberalismului, ai pluriculturalismului, mesajul majoritar transmis de BOR prin clerul migrantilor sau este cel al mentinerii ‘fiintei nationale’, în timp ce discursul integrarii în tesutul social al majoritatii este interpretat mai degraba ca nevoie de rezistenta a românitatii la perversiunea occidentala decât ca oportunitate de îmbogatire culturala, lingvistica, spirituala. O a doua poarta de intrare în sfera de influenta a BOR diaspora e nevoia de traditii a românilor de acolo. Crestinismul ortodox românesc este perceput de marea majoritate a migrantilor pe care i-am intervievat ca parte a unui întreg mai mare numit Traditie. Care migrant – înstrainat de familie si de prieteni – nu vrea sa aiba avantajul unui contact cu traditia la câtiva pasi de casa, în Milano, Paris sau Londra? Daca tii la traditii românesti, atunci biserica e locul în care le vei întâlni. Nu conteza ca traditiile nu mai sunt traditii autentice ale locului de bastina, important e ca oamenii se raporteaza la fenomene, idei, momente din viata conform cu ceea ce acestia considera a fi traditie. BOR diaspora e pazitorul traditiilor: în afara slujbelor, toate celelalte traditii, chiar si cele precrestine, precum martisorul, se vor consuma (si) în biserica. BOR diaspora e locul în care multiculturalismul are cele mai mici posibilitati sa înfloreasca, în care orice forma de propaganda a românitatii este stimulata. Acest lucru este posibil si din cauza ca crestinismul ortodox românesc nu e doar o ritualitate spirituala de duminica ci o lentila de lecturare a lumii în care se împletesc credinte religioase, mesianism, magie, mituri despre natiune care nu pot fi luate decât ‘la pachet’. Interferentele dintre institutiile ecleziastice si institutiile politice, în cautarea legitimarii puterii, au fost îndejuns documentante. E vorba de o anomalie a democratiei moderne ce nu mai mira pe nimeni, nici pe la noi (Spohn et al. 2015), nici pe la altii (Fox 2018). În România, printre altele, a devenit firesc ca partidele sa instrumentalizeze religiozitatea oamenilor în scopul consolidarii legitimitatii politice, într-o societate caracterizata de instabilitate, criza de valori si neîncredere în politica (Cace et al. 2011). Respectând modelul de dinainte de 1989 (Stan, Turcescu 2007), BOR diaspora, continuitate a BOR România, a influentat mereu votul migrantilor spre partidele aflate în acel moment la putere, direct, la predica duminicala, sau indirect, cu preotul care se roaga pentru „conducatori” la finalul slujbei religioase. Deloc paradoxal, clericii români influenteaza votantii români din strainatate catre votul conservator, atât la scrutinele din tara de origine, cât si la scrutinele din tarile de migratie, adica catre partidele de dreapta sau extrema dreapta, a caror doctrina accentueaza rolul valorilor traditionale în societate: etnia, familia, religia, respectiv resping strainii, diversitatea, minoritatile (etnice, culturale, sexuale etc.). Astfel, deoseori sunt penalizate de la vot tocmai partidele de stânga, aliatii naturali ai migrantilor, adica acele partide care – cel putin declarativ – afirma necesitatea integrarii si a valorizarii migrantilor. Pe linie nationalista cât si din perspectiva împartasirii unei viziuni mistice asupra lumii, cu constanta anti-stiintifica bine-cunoscuta, mai nou corelata cu perspectiva anti-vaccinista si conspirationista, BOR diaspora ar putea accentua tendinta migrantilor de a vota AUR. Aceasta fiindca pentru BOR partidul AUR nu militeaza doar pentru unirea cu crestinii de la rasarit (cetatenii R. Moldova), pentru pastrarea traditiilor si pentru respectarea stramosilor; mai mult: AUR e singurul care duce crucea bataliei împotriva Occidentului corupt, el e adevaratul campion al familiei, al neamului si al credintei. Interviu realizat de Dan Radu
