Când ma documentam pentru acest articol, am dat peste Strategia nationala de cercetare, dezvoltare si inovare 2014-2020. Simtind ca aveam în fata un document solemn, mi-am pus imediat cravata si am dat cu sfiala click. Într-adevar, m-am pomenit fata în fata cu un veritabil mit institutional: într-un limbaj opac, de o goliciune esoterica, construit la limita sintaxei inteligibile, el întemeia o lume, aceea a dreptei împartiri a banului public. Naratiunea fondatoare era parte dintr-un sistem labirintic de acte si documente între care gaseai directive europene, legi românesti, statistici si cercetari rezultate din diferite proiecte, precum si multe prezentari power-point care trebuiau, chipurile, sa lamureasca situatia. Dorind, totusi, sa vad ce vrea de la mine tara, m-am adâncit în lectura. Dupa un timp, m-am luminat: nu vrea nimic. Cu biata mea formatie de filosof, nu am cu ce sa o ajut. Cu parere de rau, îi anunt pe colegii filologi, teologi sau istorici (o buna parte dintre ei) ca nici ei nu vor fi chemati la oaste. Umanistii pot sa se îngrijeasca de gospodarie, pentru ca piata publica este deja ocupata. „Domeniile de specializare inteligenta“ sunt: bioeconomia, tehnologia informatiei si a comunicatiilor, spatiu si securitate, energie, mediu si schimbari climatice, eco-nano-tehnologii si materiale avansate. Inteligenta, se pare, este înteleasa de catre autorii documentului într-o acceptiune strict tehnica, ca abilitate de a mesteri diverse lucruri. Desigur, discret nuantata de un umor fin, atunci când viseaza la „misiunile spatiale proprii“ sau la dezvoltarea „culturii de securitate“. Tot documentul ar fi fost un simplu rezumat al unei povestiri SF, scris în limba birocratica, daca el nu ar fi produs efecte. Ordinul de Ministru 5376 din 19 octombrie 2017 traduce viziunea generala cu privire la misiunile spatiale proprii într-o lista de programe de studii universitare care merita sa primeasca bani. Sunt rau si simplific; de fapt, este vorba despre „concentrarea resurselor în domenii de cercetare si inovare cu relevanta economica si cu potential de cercetare-dezvoltare demonstrat“. Filosofia este absenta, la fel si filologia. Istoria are potential, cum zice documentul, prin domeniul „studiul patrimoniului“, specializarile „turism cultural si studii muzeale“. Bine macar ca au ramas, ca prin minune, artele spectacolului, artele vizuale si studiile culturale, care sa mai sparga unitatea otelita inginereste a lumii cercetarii relevante. Filosofia (colegii de la celelalte discipline umaniste pot sa completeze aici) nu produce bani. Ca atare, nu primeste. Asta e logica de gestionar de magazin satesc a documentelor amintite. Initiativa de a concentra resursele financiare în putine domenii, asa încât banii chiar sa conteze, este principial corecta. Efectul (asteptat sau neasteptat) este însa acela al formarii unei ierarhii academice a domeniilor doar în functie de relevanta lor economica. Aici, educatia si cercetarea devin simple anexe ale „pietei“. Si logica pietei impune un ritm si un tip de rezultate straine complet spiritului stiintelor umaniste, cel putin. Filosoful (asa scrie în nomenclatorul meseriilor) sta si cumpaneste situatia. Prima optiune: îsi vede de-ale lui, bucuros ca nu este bagat în seama. Scrie carti despre transcendentalul kantian, traduce Platon si Heidegger, îsi propune sa înteleaga problema miscarii la Aristotel. A doua optiune: se adapteaza. Daca vede ca bioeconomia este trendy, scrie un proiect despre conceptul de viata la Bergson si economia sustenabila. Spera, ulterior, sa nu se fi prins nimeni de smecherie. A treia optiune: îsi da sapca pe ceafa, îsi ascute creionul si pleaca la lupta. Încearca sa convinga pe strategi ca gresesc. Ca omul nu e o fiinta care doar manânca, vorbeste la telefon si se plimba cu racheta prin cosmos. La fel de „uman“ si „smart“ este si sa citesti, o vara întreaga, tratatul de ontologie al lui Noica. Later edit: aflu ca Profesorul Daniel David, Rectorul Universitatii Babes-Bolyai, a lansat o „platforma umanista în învatamântul superior românesc“. Cu încredere de partizan care pleaca în munti pentru cauza, vreau sa vad ce este si cum va functiona. Ioan Alexandru Tofan este profesor doctor în cadrul Facultatii de Filosofie si Stiinte Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iasi
