Mircea Miclea, fondatorul scolii cognitive în psihologia româneasca si fost ministru al Educatiei, a identificat sase vulnerabilitati la care sunt expusi profesorii universitari în mediul academic, oferind exemple de unde vin acestea, de ce se formeaza si ce efecte produc. El a avertizat ca „daca nu sunt depistate si daca nu sunt abordate din timp, pot sa duca la dereglari majore si la nivel institutional si la nivel de individ”. Profesorul universitar Mircea Miclea a vorbit pe 31 octombrie la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iasi, în cadrul conferintei „Vulnerabilitati psihologice universitare”. Mircea Miclea a identificat sase vulnerabilitati ale profesorilor universitari în mediul academic: „narcisism universitar”, „retorita”, „indiferentism”, „gloriola”, „riscofobie” si „multifrenie”. „Daca nu sunt depistate si daca nu sunt abordate din timp, pot sa duca la dereglari majore si la nivel institutional si la nivel de individ”, spune Mircea Miclea. Narcisimul universitar se refera la considerarea excesiva a ego-ului propriu cu interesele. “De unde vine acest narcisism universitar? Din mediul în care noi traim. Traim în institutii care au câteva caracteristici. Prima caracteristica: sunt institutii protejate. Universitatile sunt niste institutii protejate. Nu esti concediat sau nu-ti iei salariul daca ipoteze de cercetare pe care le-ai facut saptamâna asta, peste o jumatate de an s-au infirmat. Nu patesti nimic daca ipotezele tale s-au infirmat, spre deosebire de a lucra într-o firma, unde daca ipotezele tale despre ce se vinde sau ce nu se vinde pe piata au fost infirmate, poate dai faliment. Deci sunt institutii protejate. (…) A doua caracteristica este ca institutiile acestea au multa autonomie. Traim în niste institutii în care feedback-ul de la realitate este relativ târziu. Nu e rapid. Altfel spus, eu pot sa tin un curs prost azi. Mi se întâmpla ceva? Nu prea. Pot sa tin un curs prost tot semestrul, mi se întâmpla ceva? Nu, mai ales daca dau note mari studentilor”, spune Miclea. “La noi, la Cluj, a aparut universitatea multilateral dezvoltata. În fiecare an, cineva din conducerea universitatii, asa, cu pieptul în fata spune cu mândrie ca a mai înfiintat înca 10-15, nu stiu câte noi sectii, fara sa-si dea seama ca, de fapt, în felul acesta ne dezvoltam pe orizontala si nu dezvoltam pe verticala intensiv. Iata cum se pot proiecta, asadar, niste interese si fantasme pe institutii si pot virusa institutia. (…) O alta manifestare a acestei identificari cu rolul este încrâncenarea pe care o avem adesea noi, ca universitari, sa nu iesim la pensie ca pierdem o pozitie si înseamna a pierde identitatea. De asta suntem asa de încrâncenatti. Nu e ca si cum am spune ca am pierde rolul. Retorita este argumentarea excesiva, care poate duce la lipsa actiunii. „Poate unii dintre voi îsi aduc aminte: trecerea la sistemul Bologna a fost facuta în 2005, când eram la minister. Am avut mai multe discutii cu managerii universitatilor, cu rectorii ca trebuie sa trecem la sistemul Bologna, e complet desincronizat sistemul de învatamânt si a început o întreaga retorita. (…) Sigur ca am trecut la sistemul Bologna cu pumnul peste masa, noaptea ca hotii. Dar si dupa aceea s-a continuat retorica. (…) Iata retorita asadar, cum utilizezi argumentele în retorica în a-ti sustine propriul propriul punct de vedere? Cum poti dizolva o reforma pentru ca totul devine discutabil si analizabil? Lucrul asta este periculos, pentru ca retorita duce, pe cale de consecinta, la amânarea actiunilor. Vorbim mult si nu schimbam. Utilizam cuvintele si argumentele ca alibi pentru a amâna schimbarea”. Mai mult, pe edupedu.ro
