În jurul si cu prilejul praznicului Nasterii Domnului, de-a lungul timpului, s-a dezvoltat o efervescenta cultura a „sarbatorilor de iarna” cu „goana dupa cadouri”, „campanii ale faptelor bune”, dorinta de a petrece mai mult cu familia etc. Craciunul a ajuns sa fie, astfel, sarbatorit si în tari necrestine sau descrestinate, exportat fiind mai ales din interese comerciale. Cei din Biserica sunt împartiti: unii se bucura ca macar ceva din duhul sarbatorii se mai pastreaza si ajunge acolo unde (înca) nu e propovaduita Evanghelia, altii sunt categorici în a condamna orice nuanta desacralizanta a acestui praznic împaratesc. Edificator pentru mine a fost un dialog pe care l-am urmarit pe o retea de socializare, ca reactie la postarea cuiva ce deplângea acest Craciun fara Hristos pe care-l întâlnesti mai ales în marile magazine, chiar si în România ortodoxa. Pentru Iosif Musat (cel mai probabil un pseudonim), „este vorba despre un fenomen mai amplu, de înlocuire a sarbatorilor crestine, care este logic pe masura descrestinarii Europei si nu ar trebui sa ne mire! Descrestinarea Craciunului a început în Olanda, odata cu interzicerea lui Mos Nicolae si inventarea lui Mos Craciun, de unde toata isteria comerciala ulterioara dezvoltata în spirit american. Daca doriti sa faceti ceva bun pentru a pastra macar în Biserica traditia crestina, de la epicentru trebuie pornit: eliminati pe Mos Craciunul olandezo-protestant din Biserica Ortodoxa! «Si toate celelalte se vor adauga voua», adica vor reveni la normal… Mosul ortodox este unul singur si este Sfânt! Câta vreme ierarhia Bisericii practica si promoveaza pe Mos Craciun, de ce sa ne plângem ca magazinele ne tin trena?”. Nu stiu daca „reactivarea” unui Mos Nicolae care sa-l înlocuiasca pe Mos Craciun ar aduce mai multa substanta sarbatorii. Dar stiu ca exista, din pacate, ispita unor derapaje mari atunci când Mos Craciun intra în biserica. Va dau un singur exemplu. Stiu ca au existat (sper ca nu mai sunt) parohii la care a venit personajul Mos Craciun în biserica, îmbracat dupa toate „canoanele”, spre a împarti daruri copiilor. Preotii, dorind – cu siguranta, la modul sincer – sa ofere un îndemn copiilor, l-au împartasit pe... Mos Craciun în timpul Sfintei Liturghii! Credinciosul (actorul) o fi având dezlegare sa se împartaseasca, nu zic nu, dar numai cu numele de botez si în nici un caz fiind asa „mascat”. În dialogul amintit mai sus, Parintele Constantin Prodan, un preot cu multa experienta pastorala din dulcele târg al Iesilor, a venit cu o alta perspectiva: „Cred ca pamântul are dreptul la umbra si muntii la ecou, cam asa vad eu reflexia Craciunului în lume. Fara acestea sunt mai putine griuri si creste prapastia dintre sacru si profan (Fapte 5, 38-39). Datorita acestora au ajuns si cei de alte credinte (sau necredinte) sa vorbeasca (stângaci, vor spune multi) despre Craciun. Si nu stiu daca noi vorbim mai corect, prin faptele noastre, pe aceeasi tema”. Am avut, începând de acum doua mii de ani, o miscare naturala de încrestinare – inclusiv a unor obiceiuri sau sarbatori pagâne. Acum e nevoie sa ne luptam ca sa nu patrunda în Biserica elemente secularizante. În acelasi timp, faptul ca, în afara Bisericii, ceva din duhul sarbatorii reuseste sa patrunda (fie si sub haina comerciala), cred ca nu are de ce sa ne îngrijoreze. Un om sincer preocupat sa se bucure de Craciun, daca va cauta sa vada care este sursa acestui fenomen social – ce reprezinta acest Christ din Christmas – va ajunge mai usor la Evanghelie si la Pruncul nascut în ieslea Betleemului decât unul care nu-si împodobeste bradul si nu „cauta sa fie mai bun” macar în zilele de final ale lui decembrie. De aceea, eu zic sa-l lasam pe Mos Craciun sa-si faca misiunea acolo unde îngaduie Dumnezeu în marea Sa milostivire fata de o lume expusa consumerismului si mercantilismului. Sa-i trasam însa niste limite foarte clare în Biserica, acolo unde cultivam bunatatea izvorâta dintr-o credinta vie, iar nu din sentimentalisme întrupate în personaje de basm.
