Familia unui iesean ucis într-un accident nu va primi niciun fel de despagubiri dintr-un motiv aberant: nu a putut demonstra nivelul suferintei pricinuite de moartea celui drag. Judecatorii de acolo au apreciat ca familia nu suferise mai mult decât ar fi suferit daca omul murea în patul lui. Trebuia prezentata o demonstratie a faptului ca cineva suferise un soc psihic de pe urma decesului. „Starile invocate de reclamanti, de afectare considerabila a starii sufletesti si fizice, reprezinta urmarea fireasca a unor astfel de evenimente tragice”, au explicat magistratii. Decizia a fost luata de o judecatorie germana, iar Tribunalul iesean, solicitat si el de reclamanti, nu a putut decât sa constate ca deja se pronuntase o sentinta definitiva. O situatie însa pentru care instantele românesti ofera despagubiri consistente, si de sute de mii de euro, familiilor mortilor în accidente, pagube acoperite de asiguratorii auto. Ieseanul era singurul întretinator al unei familii cu trei copii. În tara, lucra ocazional, prestând activitati agricole si forestiere. O data pe an, timp de o luna sau doua, lucra în Germania, la o ferma, unde câstiga pentru o luna aproximativ 1.300 de euro net. În august 2014, se afla în Saxonia Inferioara, unde a cazut victima unui accident rutier provocat de un sofer polonez. Kamil Kiniki a fost condamnat la un an si sase luni de închisoare, cu suspendarea executarii, dar Judecatoria Cloppenburg a lasat nesolutionata actiunea civila. Familia a fost anuntata în martie 2017 ca este necesara promovarea unei actiuni separate. Rudele defunctului asa au si facut, cerând daune morale de 600.000 euro, ca si plata unei indemnizatii lunare fata de cei trei copii minori. Data fiind situatia financiara a familiei, au cerut ajutor judiciar pentru acoperirea costurilor procesuale. Tribunalul german a refuzat. Magistratii analizasera dosarul si ajunsesera la concluzia ca „nu prezinta suficiente sanse de succes”. Codul Civil german este similar celui român în privinta daunelor. „Orice persoana care încalca cu intentie sau din neglijenta viata, trupul, sanatatea, libertatea, proprietatea sau orice alt drept al altei persoane este obligat sa despagubeasca celeilalte persoane pentru prejudiciul rezultat”, enunta codul german. Interpretarea este însa diferita, asa cum aveau sa constate Rodica M. si copiii sai. În cazul unor accidente rutiere, instantele române cer demonstrarea cu acte doar a pretentiilor materiale. Cuantumul daunelor morale este stabilit de judecator, dar nu se pune decât în cazuri exceptionale problema ca cererea sa fie respinsa. Singura pretentie a firmelor de asigurari RCA în fata judecatorilor este de cenzurare a pretentiilor, pentru ca familia victimei sa nu se îmbogateasca nejustificat de pe urma decesului. Nu la fel se petrec lucrurile si în Germania. Familia ieseanului decedat a aflat ca trebuia sa demonstreze cu acte si suferinta pricinuita de moartea celui drag. Ar fi trebuit sa prezinte acte care sa arate ca au suferit un soc psihic ce a impus internarea într-un spital. În lipsa unor astfel de acte, pe care instantele române nici nu se gândesc sa le solicite, însemna ca sotia si copiii nu suferisera mai mult de pe urma accidentului decât ar fi suferit de pe urma decesului din orice alt motiv. Daunele materiale pretinse de familie pentru acoperirea costului înmormântarii si pomenirilor ulterioare au fost si ele respinse, din acelasi motiv: lipsa unor acte doveditoare. De altfel, oricum Codul Civil german permite doar decontarea cheltuielilor cu înmormântarea, nu si cu pomenirile. Nici solicitarea de acordare a unei compensatii catre copii pâna la majoratul acestora nu a avut mai mult succes, tot din lipsa actelor. Mortul lucra cu acte în Germania timp de doua luni pe an, în rest lucrând ocazional. Era evident ca din 2.600 de euro nu se putea întretine o familie întreaga timp de un an, dar alte venituri certe nu erau cunoscute. În lipsa lor, nu se putea stabili valoarea compensatiei. Codul de Procedura Civila german permite efectuarea unei expertize în astfel de situatii, dar acest lucru ramâne la latitudinea instantei. Judecatorii germani au considerat ca pensia de urmas de 66 de euro lunar pentru fiecare copil este suficienta. Cum procesul din Germania nu a mai avut loc efectiv, întrucât nu se aprobase ajutorul judiciar, familia s-a adresat instantei române. În fata Judecatoriei au fost chemati în judecata Kamil Kuniki si asiguratorul acestuia, Towarzystwo Ubezpieczen Wzajemnych (TUH), cu pretentii similare. Aici, firma poloneza a invocat imediat autoritatea de lucru judecat a hotarârii instantei germane. Actele pe care familia le prezentase totusi în plus fata de primul proces, respectiv rapoarte de evaluare psihologica au fost considerate ca probe întocmite „pro causa”, special pentru proces si nu dovezi ale existentei unei sugerinte reale. Judecatoria si-a declinat competenta, procesul intrând pe rolul Tribunalului. Exceptia autoritatii de lucru judecat a fost primul aspect analizat de magistrati, punându-se totodata problema daca procesul din Germania era valabil sau dosarul ar fi trebuit analizat de la bun început în România. Însa, un Regulament emis de Comisia Europeana în 2007 precizeaza ca „legea aplicabila se stabileste în functie de locul în care se produce prejudiciu, indiferent de tara sau tarile în care ar putea aparea efectele lor indirecte”. Accidentul avusese ca victima un român si ca autor un polonez, dar se petrecuse pe pamânt german. Prin urmare, Germania era tara în care trebuia sa aiba loc procesul, dupa regulile dreptului german. Judecatorii au analizat apoi daca cele petrecute în instanta germana puteau fi considerate proces, câta vreme nu se ajunsese la faza dezbaterilor. Era din nou o diferenta fata de dreptul român. În România, actiunea familiei ar fi fost anulata ca netimbrata, fara ca actele depuse sa fie macar cititie, dar acest lucru nu însemna ca procesul nu putea fi reluat ulterior. În Germania, tocmai analiza fondului problemei dusese la închiderea procesului din faza incipienta. „Întrucât instanta germana a realizat o evaluare a fondului cererii reclamantilor, instanta româna constata ca opereaza autoritatea de lucru judecat a hotarârii straine. Evaluarea pe care instanta româna ar urma sa o realizeze în urma învestirii sale cu prezenta cerere ar avea în vedere aceleasi elemente cu cele verificate de instanta germana întrucât sunt aplicabile si în fata instantei române tot dispozitiile de drept material german. Prin urmare, nu se poate considera ca prin aplicarea altor conditii legale instanta româna ar putea ajunge la o alta concluzie asupra fondului cererii, deja cercetat de judecatorul german”, au conchis magistratii Tribunalului. Acestia au respins actiunea înaintata de familia M. Contestatia acesteia a fost înregistrata ieri pe rolul Curtii de Apel.
