Daca unii accepta sa plateasca taxe de protectie catre diverse clanuri mafiote asta nu înseamna ca sunt si de acord cu ele, se tem de repercusiuni si nu au nici o speranta ca îi va ajuta cineva. Exact asa este si cu pensiile speciale. Judecatorii Curtii Constitutionale a României (CCR), în frunte cu Valer Dorneanu, au dat saptamâna aceasta o noua lovitura ideii de echitate si au împartit societatea în doua tabere adverse. Ei au decis ca legea prin care pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate este neconstitutionala din cauza ca ar fi fost adoptata într-un timp foarte scurt. Legea a fost adoptata în urma cu un an cu un numar de 357 de voturi „pentru” (30 de parlamentari nu au votat). Decizia CCR era oarecum previzibila. Tot ce a vizat pensiile speciale de-a lungul timpului a primit aviz favorabil. Nimeni si nimic nu au putut sa se atinga de aceste drepturi strâmbe oferite oamenilor care alcatuiesc statul român. Beneficiari de pensii speciale sunt: magistratii, angajatii SRI, ai Curtii de Conturi, militarii, politistii si mai nou parlamentarii. Este exact categoria de oameni care sunt la putere sau sprijina puterea statului, ei sunt statul însusi. Restul persoanelor primesc doar pensii ordinare, pensii bazate pe ceea ce au contribuit de-a lungul perioadei în care au fost angajati. Este o nedreptate crunta, una strigatoare la cer si aduce cu feudalismul, seniorul are drept de viata si de moarte asupra supusilor sai, este un Dumnezeu pe pamânt. Daca privim cu atentie vedem ca deciziile CCR pe aceasta tema încalca Constitutia din cauza ca din start se merge pe o cale gresita gresita. În legea fundamentala se vorbeste despre faptul ca fiecare angajat are dreptul la o pensie, nu despre faptul ca sunt doua categorii de angajati cu drepturi total diferite, discriminatorii. Daca un absolvent de drept ar lucra jurist la o firma de stat/privata si prin presupunere la absurd ar fi si magistrat, în acelasi timp, ar constata la sfârsitul perioadei active ca ar obtine doua pensii neobisnuit de diferite. Din functia de jurist ar beneficia de cel mult 45- din salariul net, iar din cea de magistrat ar primi 85- din ultimele sase salarii brute. Ca sa întelegem mai bine diferenta haideti sa luam un exemplu concret. Sa spunem ca juristul ar fi platit cu un salariul brut de 20.000 de lei/luna, iar magistratul cu tot atât. La pensie, juristul ar avea undeva la maxim 5.000 de lei, iar magistratul circa 17.000 de lei, adica de peste trei ori mai mult. Cum poate fi justificata diferenta în aceste conditii tinând cont ca pentru ambele functii se cer aproximativ acelasi studii? Nu mai vorbim de comparatia cu un medic sau un profesor. Vedem în decizia de saptamâna trecuta si în celelalte judecati o mare nedreptate care merge pâna la o nesimtire crasa de partea celor pusi sa apere legea fundamentala. Judecatorii CCR, platiti regeste, cu pensii speciale la rândul lor, ne spun cu alte cuvinte ca societatea este împartita între stapâni si sclavi. Din hotarârile lor nu razbate nici o idee de democratie, de echitate, de responsabilitate, de bun simt sau macar empatie. Este cât se poate de clar ca ei vad societatea cu doua categorii de oameni. Cei care muncesc sa plateasca pensii speciale si ei, „supraoamenii”/ dumnezeii, care încaseaza, luna de luna, fara nici o jena si fara sa aduca vreun aport suplimentar fata de restul la dezvoltarea generala, sume colosale. În societatile occidentale si mai ales în cele de sorginte anglo-saxone este o întreaga dezbatere despre diferentele salariale uriase dintre sefii de companii si angajatii obisnuiti. Ecartul pleaca de la câteva zeci de ori si ajunge în cazurile extreme la ordinul sutelor de ori. De multe ori, în pachetul salarial se include, însa, titluri la companiile pe care le conduc, nu doar bani cash. Dezbaterea este pertinenta, dar aspectul esential este ca priveste companiile private sau publice (listate la Bursa) si nu angajatii de la stat asa cum este cazul „specialilor” de la noi. Acolo, sunt în joc banii actionarilor, aici este vorba despre contributiile celor care muncesc, contributii impuse fortat de catre stat. Nimeni nu plateste impozite si taxe benevol, toti achitam dari catre stat fiindca asa a hotarât corpul legislativ, cu mentiunea ca banii sunt vazuti ca un fond care se va întoarce catre platitori prin servicii medicale, educationale si sociale. Vedem, însa, ca o parte importata este însusita (corect ar fi sterpelita) pentru plata unor drepturi necuvenite si mult mai mari fata de restul societatii. Acest aspect este posibil prin simplu fapt ca persoanele care primesc aceste plati îsi exercita în folos propriu puterea primita de la popor prin vot. Este o diferenta esentiala fata de sistemul din firmele anglo-saxone. Vineri seara, prezent la o emisiune TV, Vasile Dîncu, ministrul Apararii, a recunoscut ca parlamentarii nu trebuie sa primeasca pensii spciale. „Nu cred ca meritam pensii speciale, în niciun caz”, a spus ministrul. Daca a fost sincer pâna la capat este greu de spus. Cert este ca a grait un mare adevar, adevar pe care distinsii „capi” de la CCR ar trebui sa-l ia în consideratie. Lumea pe care o zugravesc ei prin hotarârile lor este total diferita fata de cea vazuta de popor. Daca unii accepta sa plateasca taxe de protectie catre diverse clanuri mafiote asta nu înseamna ca sunt si de acord cu ele, se tem de repercusiuni si nu au nici o speranta ca îi va ajuta cineva. Exact asa este si cu pensiile speciale. Majoritatea nu este de acord de ele, dar se tem de magistrati, politie, armata si chiar de parlamentari. Si pâna la urma cine poate sa ne mai ajute?
