Optiunea juriului de la politico.eu pentru Mario Draghi este motivata, desigur, de aparentul succes al acestui tehnocrat fara partid (fost presedinte al Bancii Centrale Europene) în a ordona guvernarea si viata politica italiana, strângând temporar în jurul sau partide care, în curând, vor reîncepe ostilitatile. La sfârsit de an apar, în diverse domenii, bilanturi si clasamente mai mult sau mai putin convingatoare. Politica europeana nu face exceptie, iar rezultatele pot fi interesante chiar daca „topul” are criterii vagi - sau, poate, tocmai de aceea. Este si cazul asa-numitei „promotii 2022” conturate de editia europeana a site-ului Politico (politico.eu), care consta din trei clase: cei care fac (doers), cei care viseaza (dreamers) si cei care perturba (disrupters), deasupra tuturor tronând un sef de promotie considerat cel mai puternic om din Europa - în acest an, este vorba de Mario Draghi. Premierul italian obtine acest titlu pe fondul iesirii din scena a doamnei Angela Merkel, cuplata cu problemele de politica interna ale presedintelui francez Emmanuel Macron. De altfel, lista asa-numitilor doers este deschisa de Olaf Scholz, succesorul doamnei Merkel, urmat de domnul Macron, doamna Christine Lagarde (sefa Bancii Centrale Europene) si Frans Timmermans (vicepresedinte al Comisiei Europene). Orgoliul britanic este razbunat nu de premierul Boris Johnson, ci de mâna sa dreapta în cabinetul de la Londra, ministrul de finante Rishi Sunak, clasat pe locul cinci în respectiva clasa. La rândul sau, acesta este urmat de o persoana ce ne este foarte cunoscuta: Laura Codruta Kövesi, sefa noului parchet european, singura prezenta româneasca în aceasta promotie. Interesante sunt, desigur, si celelalte doua liste, deschise de primarul Parisului, doamna Anne Hidalgo („visatorii”) si liderul opozitiei poloneze, domnul Donald Tusk, fost presedinte al Consiliului European („perturbatorii”). Optiunea juriului de la politico.eu pentru Mario Draghi este motivata, desigur, de aparentul succes al acestui tehnocrat fara partid (fost presedinte al Bancii Centrale Europene) în a ordona guvernarea si viata politica italiana, strângând temporar în jurul sau partide care, în curând, vor reîncepe ostilitatile. Dupa eforturile reusite de combatere a pandemiei, de la Mario Draghi se asteapta si o folosire eficienta a fondurilor europene, Italia fiind principalul beneficiar al finantarii prin modelul PNRR. Domnul Draghi este frecvent pomenit si ca posibil viitor cadidat la presedintia republicii, daca actualul sef al statului îsi mentine decizia de a nu cauta un nou mandat. Pe fondul lipsei unor figuri care sa impuna respect, principala exigenta a demnitatii prezidentiale în Italia, actualul premier ar putea reprezenta o solutie. Însa, în acest moment, nu exista un succesor credibil pentru sefia guvernului: coalitia larga, dar neomogena care asigura majoritatea parlamentara a fost creata în jurul domnului Draghi din interes, nu din convingere, si ar putea oricând sa se destrame, în lipsa figurii unificatoare. Dupa toate probabilitatile, „campionul european” din acest an va ramâne la guvern si va încerca sa continue procesul de consolidare a rolului si staturii Italiei în UE, în paralel cu ameliorarea situatiei financiare interne. Experienta sa la BCE îi confera mai multa autoritate în raporturile cu institutiile Uniunii, în special cu executivul acesteia - Comisia Europeana. Nu are rost sa ne asteptam la o înlocuire a vechii axe franco-germane cu un trio care sa includa Italia: aceasta tara are nevoie de un interval prelungit de stabilitate si competenta guvernamentala pentru a-si câstiga apartenenta la „directoratul” neoficial care orienteaza politica europeana. Guvernul condus de Mario Draghi nu poate oferi asa ceva, pentru ca este un executiv de criza. Dar, daca ne referim la anul 2022, exista toate sansele ca premierul italian sa se regaseasca în prim-planul politicii europene. Nu va fi, însa, o prezenta stridenta - nici nu ar fi de asteptat asa ceva, dat fiind stilul domnului Draghi. Primele sase luni ale anului viitor vor fi marcate, probabil, de o prezenta puternica a presedintelui francez Emmanuel Macron, care va încerca sa profite de suprapunerea între presedintia semestriala a UE (exercitata de Franta) si propria campanie pentru realegere. Va exista, de asemenea, o prezenta accentuata a noului cancelar german Olaf Scholz, care îsi face intrarea în galeria sefilor de state si guverne. Dar, în paralel cu aceste doua traiectorii, premierul italian va continua sa fie consultat si ascultat, mult mai mult decât se întâmpla cu predecesorul sau, în toate aspectele importante ale politicii europene.
