Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. Orice mare iubitor al sportului are sentimente contradictorii în ultimii ani. În privinta sportului si a (re)integrarii Rusiei în variantaputinista. Nu neaparat de acum, ci de vreo sase ani, de când presa libera a dezvaluit sistemul de dopaj organizat pâna în cele mai mici amanunte de maicuta pravoslavnica. Sportivii rusi nu au participat la Jocurile de la Rio, ceea ce a frânt inimile unora. Personal, ca iubitor de atletism, am suferit pentru inegalabila „tarina” Elena Isinbaeva, care, dupa o revenire cu titlu mondial în 2013, a devenit mama si si-a pus toate nadejdile într-o reîntoarcere în arena olimpica pe pamânt brazilian. Ulterior, s-a gasit o cale de compromis: fiti bine veniti, prieteni, dar numai cei cu onoarea sportiva nepatata, si fara steaguri, fara imnuri, fara numele maicutei. Un fel de doua feluri, fiindca Rusia sportiva si-a facut mendrele în continuare. Pentru cei setati pe paralele cu maretul inamic ideologic, USA, este bine de amintit ca dupa scandalul imens cu laboratoarele BALCO de la începutul mileniului si, mai ales, prin dezvaluirile privitoare la marele trisor Lance Armstrong, SUA - pesemne, intrigate de echipa departamentala pe care a reprezenta septuplul tâlhar al Turului Frantei - au luat taurul de coarne si au rupt pisica în doua. Ce a fost, a fost, de-acum americanii s-au pus în fruntea luptei antidoping, mai ales ca au fost scoase din arhive banuielile privitoare la presupusa musamalizare a unui caz mult mai tare decât al lui Lance, Marion Jones si a celorlalti: a lui Carl Lewis. De atunci, sportivii americani prinsi cu instalatii în sânge s-au rarit, s-au cam rarit si rusii necinstiti, iar cazuri de dopaj mai întâlnim tot prin apropiere; Belarus, Ucraina, Kazahstan, discutiile privind ciclistii britanici de la Sky (actualmente INEOS) neajungând la o finalitate. Astfel, spre deosebire de anul olimpic 2016, anul olimpic 2020 (2021) a decurs normal. Acum, însa problema „bolnavului Europei”, parafrazându-i pe istoricii secolului XIX-lea, a reaparut într-o varianta mult mai grava - invazia din Ucraina. Daca în privinta dopajului „socialist-stiintific” organizat, problema emana din morala sportiva, acum e altceva: mor oameni nevinovati si nu putini. Cele mai multe dintre federatiile sportive au exclus Maica Rusie si Pupila Belarus din structurile sale, desi au încercat la început paradigma anterioara: fara steaguri, fara imnuri, cu denumirea ascunsa în sintagma „Federatia Rusa de...”. Acum este cu totul alta situatiile: asociatiile profesioniste din tenis si-au manifestat deja dezacordul fata de boicotul oficial, aratându-si, de fapt, fata sindicalista. Ce vina are Medvedev ca seful cel mare de la Kremlin e un criminal megaloman? În iarna ati sarit cu gura de Djokovic ca nu s-a vaccinat si acum va napustiti la gâtul lui Rublev, Medvedev sau al Kasatkinei? S-a încercat o balmajeala cu declaratii de condamnare a regimului moscovit ca un criteriu de admitere, dar asta ar pune în pericol siguranta sportivilor. Si nu putini ar întreba de dreptul la opinie. Iata ca, în timp ce Rusia a fost exclusa din competitiile fotbalistice, de la patinaj artistic, de la atletism si celelalte, tenismanii au ramas nestingheriti pe terenuri. Conservatorii englezi (nu în sensul politic) au spus: „nici picior de rus veliko- sau-bielo, la turneele noastre pe iarba, cu Wimbledon în frunte! Ca replica, ATP, urmata de fidela WTA au decis sa nu mai acorde puncte la Wimbledon. O idee scoasa din ceaun pentru ca nu ajuta echitatea sportiva. Acum, Djokovic are mare dreptate sa fie revoltat: daca a pierdut punctele de la Australian Open pe hambâtul sau personal, pierde punctele cucerite anul trecut de la Wimbledon pe prostia altora. Culmea e ca fotoliul de lider ATP ar putea sa-i revina dupa marele turneu din iulie proscrisului Medvedev, exclus din competitie! Este greu de etichetat ATP si WTA drept filo-ruse, dar deciziile luate cu rama rachetei pot conduce la asemenea concluzii. Djokovic este doar un exemplu; multi jucatori si jucatoare care au performat bine anul trecut se simt frustrati. Premiile în bani nu s-au retras, dar punctele alea conteaza: fie pentru „seeding-ul” la alte turnee, fie chiar pentru calificarea la Turneele Campionilor. Nu este greu de crezut ca Putin, daca mai are timp de sportul (fost) alb, ar râde în barba pe care n-o are. Merita detonatorul atâtor nenorociri o astfel de satisfactie? Daca ar mai trai actorul Toma Caragiu, ar exclama „C-asa-i în tenis!”.
